De Ziua Internațională a Femeii, profesor Maria Nicoleta Turliuc: „este important să existe respectul și admirația pentru efortul pe care femeile îl fac”. Emisiunea „Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (8.03.2026)
Publicat de hdaraban, 8 martie 2026, 12:55
Interlocutoarea, în răspunsurile oferite, a plecat de la constarea potrivit căreia „este o lume în care femeile au mai multe drepturi decât au avut vreodată în întreaga istorie”. Important, consideră invitată, „este să existe respectul și admirația pentru efortul pe care femeile îl fac. Deja, de la statutul de minor în plan legal femeile au ajuns la drept de vot, dreptul de a fi alese, drepturi economice, plată salarială egală pentru aceeași pregătire, la fel ca și bărbații”.
Doamna profesor Turliuc a subliniat că „atunci când femeia trăiește un conflict care pornește din presiunile foarte mari profesionale, acestea afectând abilitatea ei de a face față sarcinilor zilnice în casă, în relația cu soțul, în relația cu copii, starea ei de bine tinde să scadă, să fie afectată mai puternic decât în cazul bărbaților”. Acest lucru este cauzat și de un „dezechilibru”: „în sarcinile domestice, femeile continuă și astăzi să petreacă mai mult timp decât bărbații, inclusiv în îngrijirea copiilor. Totuși, schimbări sunt.”
Referitor la cauzele fenomenului femicidului, partenera de dialog a indicat lipsa de educație, stereotipurile de gen defavorabile femeilor, dar și mediul socio – economic, de multe ori, foarte stresant pentru indivizi.
În completarea ideilor, invitata a precizat că într-un studiu de amploare (2022), în care au fost comparate rezultatele a 307 studii din 154 de țări cu un număr total de 1,8 milioane de femei, cercetătorii ajungeau la concluzia că 27% dintre femei au fost victima violenței fizice sau sexuale a partenerului lor în decursul vieții lor, iar 13% au fost victime în ultimele 12 luni. „Ceea ce înseamnă că fenomenul acesta este extrem de rezistent, pentru că el ține de mentalitatea foarte profundă și patriarhală”.
Autor: Horia Daraban
Sursa foto: Maria Nicoleta Turliuc