#StareaEducației (INTERVIU) Aur european pentru UAIC Iași: echipa „TheOnesWhoKnock” a Facultății de Informatică scrie istorie. Asist.dr. Alexandru Ioniță: ”Este cel mai bun rezultat de până acum obținut de facultatea noastră, de departe.”  

Publicat de andreeadaraban, 13 februarie 2026, 23:11

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași are din nou motive de mândrie. Echipa ”TheOnesWhoKnock”, formată din trei studenți ai Facultății de Informatică, a câștigat medalia de aur la etapă europeană a celei mai prestigioase competiții internaționale de programare pentru studenți.

Concursul s-a desfășurat la începutul acestei luni, la Universitatea din Varșovia, și a reunit peste 50 de universități de top din Europa, din partea cărora au participat un total de 459 de echipe.

Andrei Boaca, Alexandru Gheorghieș și Robert Popa, studenți în anul II, au reușit să rezolve 5 probleme la egalitate cu echipa câștigătoare a Universității din Delft, diferența fiind făcută de penalizarea acumulată.

Este a doua medalie de aur obținută de echipa Universității în cadrul ICPC și, în același timp, prima medalie câștigată de o universitate românească la etapa europeană a concursului.

Cei trei studenți, Andrei Boacă, Alexandru Gheorghieș și Robert Popa, precum și  asistent universitar doctor Alexandru Ioniță, antrenorul principal al echipei care a adus medalia de aur la Iași, au vorbit la Starea Educației despre performanța lor.

Andreea Daraban: Ce înseamnă pentru dumneavoastră, pentru Facultatea de Informatică din Iași, această medalie de aur obținută de echipa universității, domnule profesor?

Alexandru Ioniță: Pentru noi este un mare pas înainte, e cel mai bun rezultat de până acum obținut de facultatea noastră, de departe, aș spune. Ne bucurăm foarte mult că am reușit să obținem o medalie la faza europeană, până acum obținusem medalii doar la faza sud-est europeană, faza imediat mai mică decât europeana, și sperăm, în continuare, să obținem un rezultat cât mai bun la faza mondială din noiembrie.

Andreea Daraban: Cât timp presupune pregătirea unui astfel de concurs, de acest nivel, și care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat?

Alexandru Ioniță: Pregătirea, cred că este continuă, adică ea începe din gimnaziu, de când începe elevii să participe la olimpiade de informatică, de matematică.  Oricare moment în care ei rezolvă o problemă de informatică, putem considera că este o pregătire pentru concursuri, la modul general, totul contează.

Andreea Daraban: Dar, efectiv, pentru această competiție, cum v-ați pregătit?

Alexandru Ioniță: Din momentul în care ei au intrat la facultate, noi din acel moment sau poate chiar dinainte, cred că de când erau încă clasa a XII a, le spuneam că ei vor participa la concursuri de tip ICPC și îi încurajam să participe în echipe, să dea simulări de concurs în formatulacesta sau în formate puțin diferite, pentru că atunci nu știau foarte clar care o să fie echipa lor.

Andreea Daraban: Așadar, i-ați cunoscut pe cei trei  tineri, înainte de a fi studenții dumneavoastră. În ce context?

Alexandru Ioniță:  Da, cred că îi știam pe toți trei încă de când ei erau clasa V-a. Eu și Paul Diac (n.r. conf.dr. Paul Diac, antrenor secund al echipei UAIC) ne ocupăm și de un centru de pregătire făcut de ”Hai la Olimpiadă” pentru gimnaziu și liceu și ei au participat din clasa a V-a, la acel centru.

Andreea Daraban: Trebuie să spunem că cei trei studenți prezenți la noi în studio sunt toți din Iași și fiecare dintre ei a absolvit alt liceu. Alexandru a terminat la Liceul de Informatică ”Grigore Moisil”,  Andrei la Colegiul Național ”Emil Racoviță” și Robert la Colegiul Național. Pasionați din gimnaziu de Informatică, așa este?

Andrei Boacă: Eu am început din clasa a VI-a să particip la olimpiade. Înainte mergeam doar la Matematică și mi-a plăcut foarte mult la Informatică. Și cred că și rezultatul inițial de la olimpiada națională din clasa a VI-a m-a motivat să continui și să-mi doresc să iau mai multe medalii.

Andreea Daraban:  La fel și la tine, Robert? A fost același parcurs?

Robert Popa:  Într-un fel, da, m-a motivat faptul că puteam să particip la mai multe etape, să văd niveluri diferite. Eu, în gimnaziu, participasem la mai multe, la Matematică, la Fizică,  la Informatică și Chimie. În liceu m-am axat pe Informatică.

Andreea Daraban: La fel și în cazul tău, Alexandru?

 Alexandru Gheorghieș: Da, aproximativ. Bineînțeles a ajutat faptul că părinții mei sunt amândoi programatori. Mie mi-a plăcut Informatica încă de la prima oră, când am văzut că am luat 100 de puncte pe o problemă. Am fost foarte fericit. Nu știu, am ajuns la națională încă din clasa a V-a, dar m-am apucat să învăț mai serios când am avut un rezultat mai prost la olimpiada din clasa a VI-a și după aia, din clasa a VII-a, zic că m-am descurcat mai mult sau mai puțin ok.

Andreea Daraban: Pe lângă antrenamentele individuale și de echipă, un rol important l-a avut experiența acumulată, am înțeles, în taberele de pregătire organizate în Cipru, Croația și Polonia. Cum s-au desfășurat aceste tabere?

Andrei Boacă: Da, de câteva ori pe an sunt organizate aceste tabere care constau,  să zicem, în  șapte sau opt concursuri susținute  pe o perioadă de 10 sau 11 zile și concursurile sunt în exact același stil ca finala mondială sau ca faza europeană, scopul lor fiind să vedem cât mai multe tipuri de probleme, să și interacționăm cu diverși profesori de la alte universități sau cu colegii noștri competitori.

Andreea Daraban: În pregătirea voastră folosiți inteligența artificială?

Andrei Boacă: Aș zice că prea puțin în pregătirea noastră pentru concursuri, deoarece noi când dăm simulări, de exemplu, avem și soluții de cele mai multe ori, pe care le citim de multe ori și rezolvăm probleme care nu ne-au ieșit și atunci, învățând din soluțiile scrise deja de profesori sau de propunători, acumulăm mai multe experiență decât dacă am experimenta cu inteligența artificială.

Andreea Daraban:  În ce au constat probele acestui concurs la care ați luat pe echipă medalia de aur?

Robert Popa: Probele au constat în mai multe probleme, în general, în jur de 12, de data asta au fost 11, pe care noi trebuie să le rezolvăm având anumite restricții, de exemplu limite de timp sau de memorie la probleme, de exemplu faptul că avem un singur calculator la trei persoane și, evident, n-avem acces la internet, trebuie să ne descurcăm doar cu cunoștințele pe care le avem noi. Se desfășoară într-o singură zi, o probă de 5 ore.

Andreea Daraban: Explicați-ne ce înseamnă acea penalizare. Înțeleg că ați rezolvat 5 probleme și ați avut același punctaj cu Universitatea din Olanda, dar totuși ați câștigat pentru că ați avut mai puține puncte de penalizare, am înțeles bine?

Andrei Boacă: Da, aveam mai puține față de ceilalți de sub noi care aveau 5 probleme, dar cei din Olanda, în mod particular, aveau mai puțină penalizare decât noi. Penalizarea constă într-o sumă de timpi, practic. Pe fiecare problemă se adună timpul la care am rezolvat problema respectivă și acest factor a fost introdus fix ca să decidă, în caz de egalitate, cine se va clasa pe locul mai bun.

Andreea Daraban: Cum funcționează echipa în timpul competiției? Cum vă împărțiți sarcinile?

Alexandru Gheorghieș: La început ne împărțim problemele, să vedem cine  și  ce anume citește. De regulă, o persoană citește prima treime din probleme, a doua persoană citește următoarea treime și așa mai departe. După care rezolvăm ce putem din problemele alea și mai târziu ne mai împărțim problemele între noi, ne gândim mai mulți la aceleași probleme, în funcție de caz. Dar, în principiu, fiecare dintre noi are un tip sau mai multe tipuri de probleme care le sunt mai comode și le rezolvăm.

Andreea Daraban: Domnule profesor, îi pregătiți și în mod individual sau în echipă, pe studenții dumneavoastră?

 Alexandru Ioniță: În principiu, scopul meu sau cu ce ajut eu cel mai mult echipa este să încerc să îi țin motivați să lucreze, le selectez simulările, încerc să le fac un program după care ei să lucreze. Efectiv, să le predau lucruri nu prea mai am ce. Adică ei știu deja teoria, ar fi foarte puține subiecte pe care nu le știu și alea sunt foarte nișate oricum. Singurul lucru pe care ei ar trebui să-l facă este să rezolve cât mai multe probleme, dând simulări de concurs și apoi rezolvând problemele pe care nu le-au făcut în simulări.

Andreea Daraban: În cadrul acestei competiții europene, ați avut niște competitori de care v-a fost teamă?

Alexandru Gheorghieș: Cred că merită menționați cei din Harkiv – Ucraina. Ei ne-au bătut la etapa sud-est europeană, dacă nu mă înșel. În tabere, din nou, noi am luat locul 3, ei au luat locul 2, doar că la acest concurs noi am făcut mai bine, așa că eu zic că ei sunt un barometru bun pentru performanța noastră.

Andreea Daraban: După ce terminați facultatea, care sunt planurile voastre? Vreți să rămâneți în universitate, mergeți către companiile private, vreți să plecați din țară, ce vă propuneți?

 Andrei Boacă: Personal, în cazul meu, mi-aș dori să merg un timp la companii, dar pe termen lung aș dori și o carieră în universitar. Încă nu-mi dau seama dacă în țară sau în afară.

Robert Popa: Eu sunt puțin indecis între companii și mediul universitar, oricum,  pe termen lung vreau să rămân în mediul academic, depinde mult ce oportunități o să apară.

Alexandru Gheorghieș: Personal aș tinde mai mult spre mediul privat, dar și eu sunt un pic indecis.

Andreea Daraban: Că tot am menționat mai devreme inteligența artificială,  reprezintă aceasta o amenințare pentru domeniul programării, domnule profesor?

 Alexandru Ioniță: Da, sunt clar un număr destul de mare de probleme care au apărut odată cu evoluția inteligenței artificiale. Cred că cea mai mare problemă este faptul că nu mai sunt concursurile online la fel de relevante cum erau înainte. Înainte erau mai multe site-uri pe care primeai un anumit rating. Acum, cu ajutorul inteligenței artificiale, se poate foarte ușor obține un rating foarte bun pe acele site-uri și atunci devin mai puțin relevante, se mizează foarte mult pe onestitatea participanților. Practic cam tot ce înseamnă programare competitivă, concursuri de algoritmi în mediul online, devin implicit mai puțin relevante. Pentru concursurile care au loc fizic, într-o anumită locație, cum a fost faza europeană, concursurile respective nu sunt foarte afectate, pentru că acolo, oricum, participanții nu au acces la internet, nu au acces la instrumente din astea avansate de inteligență artificială și atunci lucrurile se desfășoară ca și până acum.

Andreea Daraban: Dar în ceea ce privește profesia de programator, ar putea fi amenințată? De exemplu, companiile să folosească mai mult inteligența artificială în acest scop?

Alexandru Ioniță: Cred că e greu de spus. Sunt, clar, niște unelte care pot ajuta programatorii. Părerea mea este că nu prea au cum să îi înlocuiască complet. Tot trebuie să fie cineva care înțelege ce se întâmplă acolo și să știe cum să folosească aceste unelte ca să obțină rezultat final cât mai bun.

Andreea Daraban: Voi ce credeți? E o amenințare inteligența artificială pentru acest domeniu al programării?

Andrei Boacă: Cred cam la fel ca domnul profesor, că în sfera programării în industrie ar putea mări viteza cu care se dezvoltă produsele, însă nu poate elimina programatorii complet. Iar în sfera programării competitive, din nou, la concursuri oficiale, nu afectează sub nicio formă.

 Robert Popa: Eu cred că ar putea reprezenta o amenințare poate pentru programatorii mai puțin pricepuți, mai puțin pregătiți, dar pentru cei care au un nivel mai înalt, ce obțin acum nu se poate compara deloc.

Alexandru Gheorghieș: Eu cred că rămâne de văzut ce se întâmplă, dar într-adevăr sunt niște unelte utile în industrie.

Andreea Daraban: Pe finalul dialogului nostru, iată urmează etapa finală a acestei competiții importante de programare care va avea loc în Dubai. Acolo veți întâlni competitori din toată lumea, ați început deja pregătirea?

 Andrei Boacă: Cred că pregătirea era, cum a zis și domnul profesor, încă dinainte și de faza sud – est europeană, doar că acum trebuie să creștem un pic nivelul problemelor și să mai intensificăm un pic programul de lucru.

Varianta audio a interviului: