Ascultă Radio România Iași Live

#StareaEducației (INTERVIU) Andrei Nemțișor, elevul fenomen al Iașiului, medaliat cu aur și argint la olimpiadele internaționale de Matematică și Informatică: ”Mă motivează competiția în sine, să fiu din ce în ce mai bun. Lucrez și rezolv probleme din plăcere.”

Publicat de andreeadaraban, 24 octombrie 2025, 00:00 / actualizat: 27 octombrie 2025, 19:47

Toamna acestui an a început cu rezultate remarcabile pentru comunitatea Colegiului Național „Costache Negruzzi” din Iași: Andrei Nemțișor, elev în clasa a VIII-a, a cucerit medalia de argint la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori desfășurată în Bulgaria.

Rezultatul vine ca o continuare firească a unui parcurs spectaculos: anul acesta, în primăvara Andrei a fost dublu medaliat cu aur la Olimpiadele Naționale de Matematică și Informatică, iar în iunie a obținut medalie de aur și punctaj maxim la Balcaniada de Matematică pentru Juniori, desfășurată în  Macedonia de Nord.

Pasiunea lui pentru cifre, algoritmi și rezolvări elegante se împletește cu o maturitate surprinzătoare și cu o modestie rară.

În spatele acestor performanțe se află ore de muncă, susținere din partea părinților și mentoratul unor profesori dedicați, precum doamna Lucia Miron, profesor de informatică  și domnul Adrian Zanoschi, profesor de matematică.

Andreea Daraban a stat de vorbă cu Andrei Nemțișor pentru a afla    ce înseamnă, cu adevărat, performanța școlară și cum se scrie succesul la Informatică și Matematică.

 Andreea Daraban:  Cum ai trăit momentele în care ai aflat că ai câștigat medalia de aur la Balcaniada de Matematică și medalia de argint la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori?

Andrei Nemțișor: Medalia de aur la Olimpiada de Matematică și medalia de argint la Olimpiada de Informatică reprezintă cele mai importante rezultate obținute de mine până acum.

Andreea Daraban: Asta și pentru că e prima participare internațională la aceste competiții, nu?

Andrei Nemțișor: Da, sunt primele competiții internaționale importante la care am participat. Sigur că am fost foarte bucuros când s-au afișat rezultatele, când am aflat că am primit medalia. România a avut, în general, un rezultat foarte bun la ambele competiții.

Andreea Daraban: Știu că România a obținut la Balcaniada de Matematică locul întâi pe națiuni.

Andrei Nemțișor: Da, a obținut detașat locul întâi, nu mai știu exact la câte puncte.

Andreea Daraban: Cum este experiența aceasta a olimpiadelor internaționale? Sunt competiții mult mai acerbe, cu un nivel mult mai ridicat de dificultate al subiectelor.

Andrei Nemțișor: Sigur că probele au fost foarte dificile, au fost probleme interesante. Pe lângă probe și experiența în sine a fost una unică. Am interacționat cu copiii foarte talentați din alte țări. De exemplu la olimpiada de matematică, după probă, am vorbit cu echipa Turciei, am întrebat ce au făcut, am discutat problemele. Am mai vorbit cu echipa Bulgariei, care și ea a avut un rezultat foarte bun.

Andreea Daraban: Ai reușit într-un singur an să obții medalii la nivel național și internațional la două discipline foarte dificile. Ce te motivează să te pregătești cu așa o rigurozitate?

Andrei Nemțișor: În primul rând lucrez și rezolv probleme din plăcere. Sunt pasionat încă din clasele primare de matematică și de informatică. Sunt două discipline care se completează foarte bine împreună. De asemenea, mă motivează competiția în sine, să fiu din ce în ce mai bun și să concurez și cu alți copii talentați.

Andreea Daraban: Cum arată o zi obișnuită din viața ta? Cât timp dedici studiului și cum reușești să-ți păstrezi echilibrul între muncă și timp liber?

Andrei Nemțișor: Numărul de ore pe care le aloc în fiecare zi, pregătirea pentru olimpiade diferă foarte mult, depinde. În apropierea olimpiadelor lucrez 3-4 ore pe zi și sigur că îmi rămâne suficient timp și pentru mine să mă întâlnesc cu prietenii.

Andreea Daraban: Ai și alte pasiuni, în afară de matematică și informatică? Mai reușești să faci și altceva pe lângă cele două discipline?

Andrei Nemțișor: Acum câțiva ani făceam șah, adică eram foarte bun la șah, dar nu prea mai fac, nu prea mai am timp.

Andreea Daraban: Cum îți structurezi învățarea când te pregătești pentru cele două discipline? Alternezi sau le separi complet?

Andrei Nemțișor: De regulă, încerc să lucrez în fiecare zi, și  la matematică, și la informatică. Sigur că problemele sunt diferite și lucrez separat, dar încerc să le îmbin și să lucrez în fiecare zi  la ambele.

Andreea Daraban: Îți amintești vreo problemă care te-a pus în dificultate?

Andrei Nemțișor: Da, se întâmplă des să mă gândesc timp de mai multe zile la o problemă și câteodată îmi iese, câteodată nu, mă uit pe soluții.

Andreea Daraban: Ai avut vreodată perioade în care ți-a fost greu să te concentrezi? Ai avut un blocaj? Ai avut momente când ai dorit să renunți?

Andrei Nemțișor: Nu am avut momente în care mi-am dorit neapărat să renunț la pregătirea pentru olimpiadă. Sigur că am avut perioade dificile, cu un program mai încărcat, în care nu am reușit poate să lucrez foarte mult, dar am continuat și sper să mă pregătesc cât mai mult timp pentru aceste olimpiade.

Andreea Daraban:  Trebuie să spunem că Andrei nu este la primele premii anul acesta la olimpiadele de Informatică și Matematică, încă din clasa 5-a ai participat la astfel de competiții, nu?

Andrei Nemțișor: Prima olimpiada a fost în clasa a IV-a, când am participat la Olimpiada Națională de Informatică și am luat medalie de aur.

 Andreea Daraban: Dar există Olimpiadă de Informatică la clasa IV-a?

Andrei Nemțișor: Am participat cu elevi de clasa a V-a.  Apoi în clasa V-a am obținut premiul I la Matematică și premiul III la Informatică. În clasa VI-a am obținut premiul III la Matematică și anul acesta am obținut premiul I la ambele discipline.

Andreea Daraban: Dacă ai putea alege între o problemă de Matematică și una de Informatică, pe care ai rezolva-o mai întâi și de ce?

Andrei Nemțișor: La acest moment nu pot să aleg între Matematică și Informatică. Depinde de zi, adică când lucrez la Informatică, mi se par problemele de Informatică foarte interesante, când lucrez la Matematică, mi se par cele de Matematică foarte interesante.

Andreea Daraban: Ce este cel mai greu pentru tine la competițiile la care participi, exceptând subiectele, care de fiecare dată, la fiecare etapă, sunt cu un grad de dificultate mai mare?

Andrei Nemțișor: Cel mai greu cred că sunt zilele dinaintea competiției, când am cele mai multe emoții, când nu știu cât de greu se va da, cum va fi.

Andreea Daraban: În ziua examenului propriu zis?

Andrei Nemțișor: Cred că reușesc să-mi gestionez destul de bine emoțiile în timpul examenului. O dată ce văd problemele, nu mai am așa de multe emoții.

Andreea Daraban: Și cum reușești zilele acestea,  dinainte de competiție să-ți păstrezi calmul, să fii echilibrat? Ai un anumit ritual, faci ceva în mod special?

Andrei Nemțișor: Nu, de obicei, înainte de competiții, câteva zile înainte, mai fac probleme, mă mai antrenez și încerc să nu mă gândesc neapărat la competiția care va urma.

Andreea Daraban: Ce rol au avut profesorii tăi, doamna Lucia Miron și domnul Adrian Zanoschi, în parcursul tău? Cum te-au ajutat să evoluezi?

Andrei Nemțișor: În cadrul pregătirii pentru olimpiadă, profesorii sunt foarte importanți. Atât doamna Miron cât și domnul Zănoschi m-au ajutat foarte mult. Am participat și la CEX-ul la Informatică – Infogim Iași. Acolo îmi selectau probleme, mă ajutau când nu înțelegeam foarte bine anumite soluții.

Andreea Daraban: Contează relația aceasta dintre elev și profesor, să fie una apropiată?

Andrei Nemțișor:  Da, contează foarte mult.

Andreea Daraban: Mama e mereu cu tine. Și acum la radio e cu tine și la alte evenimente am văzut-o, e mereu în preajma ta. Familia te susține necondiționat.

Andrei Nemțișor Da, sigur, familia este și ea foarte importantă. Familia mă sprijină de fiecare dată, indiferent de rezultat.  Îmi asigură tot ceea ce este nevoie.

Andreea Daraban: Iată, anul acesta, Bursele de excelență olimpică au fost eliminate. Te ajutau acești bani? Erau importanți pentru tine?

 Andrei Nemțișor: Bursa de excelență, pe care am luat-o în anii trecuți, nu era atât de mare precum cea pe care ar fi trebuit să o iau anul acesta datorită competițiilor internaționale, dar sigur că era un sprijin important.

Andreea Daraban:  Cum vezi chestiunea aceasta cu scoaterea burselor? Cum vezi această decizie?

Andrei Nemțișor: Bursele reprezentau un oarecare mijloc de susținere, un mijloc care să arate că sunt preciat, că sunt susținut și mă motivau într-o oarecare măsură.

 Andreea Daraban: Ești deja admis la liceu, datorită premiilor obținute la olimpiade. Unde vei dori să mergi mai departe în clasa noua? La ce liceu?

 Andrei Nemțișor: Nu m-am decis încă, nu m-am gândit la asta. Mai am destul timp să mă gândesc. Ar putea să fie și Colegiul ”Costache Negruzzi”, dar iau în calcul și alte variante.

Andreea Daraban:  Sunt mulți elevi care te privesc ca pe un model. Ce le-ai spune celor care ar vrea să participe la olimpiade, dar nu îndrăznesc? Alții poate se gândesc că n-ar putea niciodată obține niște performanțe similare…

Andrei Nemțișor: În primul rând, ar trebui să le placă materia, ar trebui să le placă problemele și dacă le place și vor să participe, nu văd de ce nu.

Andreea Daraban:  Ca să faci performanță într-un anumit domeniu, ce contează foarte mult? Contează cunoștințele? Contează să știi să-ți gestionezi emoțiile? Contează să fii competitiv, să nu renunți, să muncești mult?

Andrei Nemțișor: Cred că cel mai mult contează cât de mult te pregătești înaintea competițiilor, cât de multă experiență ai și cât de concentrat ești în ziua probei, că poți să ai zile mai bune, zile mai rele.

Andreea Daraban: Astăzi (24 octombrie) începe o competiție foarte importantă la care participi. Este vorba despre Balcaniada de Informatică, ce se desfășoară anul acesta în Cipru.

Andrei Nemțișor: Eu mă consider pregătit pentru această competiție, am destul de multă încredere în mine că o să obțin un rezultat bun. Este o competiție importantă, dar sunt sigur că va fi foarte bine.

Andreea Daraban: Câți participanți din România sunt la această competiție?

Andrei Nemțișor: Sunt patru participanți. Eu și încă trei elevi din București. Există două zile de concurs, în fiecare zi sunt câte trei probleme, un interval de patru ore în care le avem de rezolvat și fiecare problemă valorează câte o sută de puncte și se adună punctajele.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare începe pe 31 martie. Ana Maria Pînzaru, inspector învățământ primar: ”În județul Iași sunt planificate aproximativ 439 de clase pregătitoare, în care ar urma să fie înscriși circa 8000 de copii. Numărul estimat de elevi este mai mare decât anul trecut”.
Emisiuni luni, 9 martie 2026, 08:44

#StareaEducației (INTERVIU) Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare începe pe 31 martie. Ana Maria Pînzaru, inspector învățământ primar: ”În județul Iași sunt planificate aproximativ 439 de clase pregătitoare, în care ar urma să fie înscriși circa 8000 de copii. Numărul estimat de elevi este mai mare decât anul trecut”.

Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026–2027 începe la sfârșitul lunii martie. Potrivit calendarului aprobat de...

#StareaEducației (INTERVIU) Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare începe pe 31 martie. Ana Maria Pînzaru, inspector învățământ primar: ”În județul Iași sunt planificate aproximativ 439 de clase pregătitoare, în care ar urma să fie înscriși circa 8000 de copii. Numărul estimat de elevi este mai mare decât anul trecut”.
De Ziua Internațională a Femeii, profesor Maria Nicoleta Turliuc: „este important să existe respectul și admirația pentru efortul pe care femeile îl fac”. Emisiunea „Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (8.03.2026)
Emisiuni duminică, 8 martie 2026, 12:55

De Ziua Internațională a Femeii, profesor Maria Nicoleta Turliuc: „este important să existe respectul și admirația pentru efortul pe care femeile îl fac”. Emisiunea „Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (8.03.2026)

Se poate vorbi despre semnificația zilei 8 Martie în cheia luptei pentru obținerea unor drepturi, sau prin raportări la gingășie dublată de...

De Ziua Internațională a Femeii, profesor Maria Nicoleta Turliuc: „este important să existe respectul și admirația pentru efortul pe care femeile îl fac”. Emisiunea „Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (8.03.2026)
DEZBATEREA ZILEI – 9 martie 2026: Copii care devin mame, realitatea alarmantă a sarcinilor la adolescente
Emisiuni duminică, 8 martie 2026, 12:37

DEZBATEREA ZILEI – 9 martie 2026: Copii care devin mame, realitatea alarmantă a sarcinilor la adolescente

Aproape una din zece nașteri din România provine de la mame cu vârste între 15 și 19 ani, iar sute de fete devin mame înainte de a împlini 15...

DEZBATEREA ZILEI – 9 martie 2026: Copii care devin mame, realitatea alarmantă a sarcinilor la adolescente
(INTERVIU) Ateliere STEAM pentru copii la Iași. Laura Frențescu Tordai fondatoarea Clubului Cerc Experimentis: „Este important ca elevii să înțeleagă concepte din lumea înconjurătoare și să experimenteze.”  
Emisiuni sâmbătă, 7 martie 2026, 07:57

(INTERVIU) Ateliere STEAM pentru copii la Iași. Laura Frențescu Tordai fondatoarea Clubului Cerc Experimentis: „Este important ca elevii să înțeleagă concepte din lumea înconjurătoare și să experimenteze.”  

Asociația ”Cultură, Educație, Recreație” și Cerc Experimentis organizează ateliere STEAM, concretizate în întâlniri săptămânale...

(INTERVIU) Ateliere STEAM pentru copii la Iași. Laura Frențescu Tordai fondatoarea Clubului Cerc Experimentis: „Este important ca elevii să înțeleagă concepte din lumea înconjurătoare și să experimenteze.”  
Emisiuni vineri, 6 martie 2026, 13:59

#StareaEducației: Campania STAI SIGUR PE NET – ”Cum recunoaștem un copil dependent de ecrane?”. Diana Sofian, psihoterapeut: ”Când copilul refuză sistematic orice altă activitate și preferă să se refugieze în ecran, este un semnal de alarmă. Interdicția este metoda cea mai fragilă de prevenție a consumului de ecrane. Îți vine natural să o faci, dar ea are efecte pe termen foarte scurt.”

Un subiect care suscită dezbateri aprinse în spațiul public este siguranța copiilor și adolescenților pe internet. În acest sens, Radio...

#StareaEducației: Campania STAI SIGUR PE NET – ”Cum recunoaștem un copil dependent de ecrane?”. Diana Sofian, psihoterapeut: ”Când copilul refuză sistematic orice altă activitate și preferă să se refugieze în ecran, este un semnal de alarmă. Interdicția este metoda cea mai fragilă de prevenție a consumului de ecrane. Îți vine natural să o faci, dar ea are efecte pe termen foarte scurt.”
Emisiuni vineri, 6 martie 2026, 09:08

Războiul din Iran și consecințele globale

O nouă etapă de instabilitate în Orientul Mijlociu. Statele Unite și Israelul au lovit Iranul, iar Teheranul a răspuns cu atacuri asupra unor...

Războiul din Iran și consecințele globale
Emisiuni vineri, 6 martie 2026, 05:10

EuroEd în straie de sărbătoare cu prilejul Festivalului Primăverii – Anul Nou Chinezesc (Anul Calului de Foc) – temă a emisiunii Dialog intercultural de vineri, 6 MARTIE 2026, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN

În ediția de astăzi, relatăm de la Festivalul Primăverii – Anul Nou Chinezesc (Anul Calului de Foc), manifestare desfășurată, la Iași, în...

EuroEd în straie de sărbătoare cu prilejul Festivalului Primăverii – Anul Nou Chinezesc (Anul Calului de Foc) – temă a emisiunii Dialog intercultural de vineri, 6 MARTIE 2026, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
Emisiuni joi, 5 martie 2026, 13:32

#StareaEducației – REMIGRANT ÎN ROMÂNIA – ”Mi-a fost greu și încă îmi este uneori, mai ales, la scris, în limba română. Dar mă descurc.” Povestea lui Bogdan Agape din comuna ieșeană Grozești, care își continuă studiile la Liceul din Răducăneni, după ce tot parcursul său școlar s-a consumat în Spania.

Ionela Călătoaie și fiul său, Bogdan Agape, locuiesc în comuna Grozești, județul Iași, la câțiva kilometri de Răducăneni. După mai bine...