Poveștile de viață a zece bunici din România și Republica Moldova, stabiliți în Irlanda, prezentate într-o expoziție la Dublin. Inițiatoarea proiectului, Natalia Luncaș Ionel. ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (3.09.2023)

Publicat de hdaraban, 3 septembrie 2023, 23:32 / actualizat: 7 septembrie 2023, 10:44

Începutul de septembrie păstrează ecourile sfârșitului de august, ale Zilei Limbii Române. Asta înseamnă reverberații pe cele două maluri ale Prutului, dar și în rândul comunităților de români din străinătate.

În fapt, limba  română a constituit resort pentru o idee la a cărei fundație au fost așezate de la început iubirea față de părinți și această dorință de a ține limba română aproape de copiii aflați peste hotare, alături de familiile lor.

Este vorba despre o campanie care are titlul ”Ca bunicii din povești”. Ea s-a materializat în Irlanda, datorită doamnei Natalia Luncaș Ionel, stabilită de aproape șapte ani la Dublin.

La emisiunea ”Weekend cu prieteni” din 3 septembrie 2023, invitata Radio Iași a vorbit despre scopul avut în vedere prin această inițiativă, despre provocările întâmpinate, dar și despre finalul campaniei, care va însemna vernisarea unei expoziții fotoreportaj în centrul Dublinului,  pe 29 septembrie.

Horia Daraban: De ce bunicii veniți alături de familii și stabiliți peste hotare, în centrul proiectului dumneavoastră?

Natalia Luncaș Ionel: Cu siguranță, pentru că ei sunt, așa le spun eu, expresia vie a rădăcinilor noastre. Și, apropo, pentru că ați menționat și Ziua Limbii Române, un context mai frumos să vorbim despre acești zece bunici vorbitori de română, care sunt vedetele practic ale diasporei noastre în Irlanda n u există.

De ce bunicii? Pentru că de la ei pornește dragostea față de ceea ce a fost, față de ce s-a întâmplat acasă, în istorie. Or, având atât de mulți nepoți crescuți în diasporă, mi se pare important ca și ei să cunoască de unde au pornit.

De exemplu, una din întrebările pe care eu le adresez tuturor bunicilor este: care-i valoarea numărul unu pe care ar trebui nepoții crescuți în mijlocul unei societăți multiculturale să o cunoască despre România ori Moldova, Republica Moldova, în cazul nostru? Și îmi place că de fiecare dată este răspunsul legat fie de limba română, fie de ospitalitatea neamului nostru.

Am o profesoară care a mi-a a răspuns foarte pragmatic că ar fi istoria, istori a neamului nostru. Deci să mă întorc înapoi, d e ce bunicii? Pentru că de la ei pornește conexiunea cu rădăcinile.

Horia Daraban: Până acum inițiativa a cuprins culegerea, strângerea a zece povești în centrul cărora se află bunicii noștri stabiliți peste hotare.

Natalia Luncaș Ionel: Exact. Am făcut de fapt o muncă aproape jurnalistică, pentru că am descoperit zece bunici, am scris pe blog povestea lor și nu doar pentru că i-am și fotografiat alături de nepoți, rugându-i să aleagă câte o activitate care să le descrie în imagini conexiunea cu nepoții.

Fie au copt pâine împreună, au plantat diferite flori, au făcut mămăligă, au tăiat tăiței, și aceste activități, de fapt, fac parte din conexiunea cu radăcinile și cu tradițiile noastre, iar la final, apropo, pentru că suntem deja pe ultima sută de metri, pe 29 septembrie, aici, la Dublin, zic eu, este cea mai deosebită expoziție fotoreportaj din toată diaspora.

Pentru că aceste zece texte și aceste zece fotografii portret, realizate de colegul meu Vlad Bodarev, vor fi expuse chiar în centrul Dublinului; o expoziție fotoreportaj cu acces gratuit pentru absolut oricine dorește. Vom avea și traducere în limba engleză, pentru că ne dorim mult ca prin acest proiect, prin această chemare de suflet, de fapt, să punem pe hartă și cei peste 60.000 de vorbitori de română în Irlanda.

Horia Darban: E greu să aduci la lumină poveștile bunicilor?

Natalia Luncaș Ionel: Da, în primul rând, pentru că a fost foarte complicat să convingem bunicii să ni se deschidă; pentru că am avut cazuri când am fost sunați și, din start, ni s-a propus o colaborare de antreprenoriat și am zis că nu, acest proiect nu e despre așa ceva. Și am ajuns greu la a cei bunici, care mai mult preferă să stea în umbră, ori de fapt, acesta este un alt motiv de ce am pornit în acest proiect.

În Irlanda, însă nu se știe câți din ei sunt bunici; ori dacă sunt bunici, o mare parte din ei sunt cu rol de bone, rămân în casă, nu au în centru, nu au întâlniri de socializare, rămân izolați din acest punct de vedere.

Sănătatea le este lăsată pe ultimul loc, pentru că nu cunosc engleză, nu știu cum exact să se descurce în oraș pentru a ajunge la doctor. Și din cauza asta sunt foarte mu lte alte ocmai de fost complicat la acești bunici. Ne este complicat să creăm lumină, ori cel puțin nu e atât de mult pe cât mi-aș dori eu, pentru că avem și suportul Ambasadei României în Irlanda și avem suportul pentru că ne oferă locație gratuită.

Însă, mulți au interpretat acest proiect, doar pentru că există ambasadă implicată, drept politic și atunci au fost ridicări din sprâncene, le spun eu.

Horia Daraban: Mă uitam pe site-ul în care se regăsesc detalii legate de proiect. Am văzut câteva fotografii cu bunici, poveștile lor și mi-am dat seama că cel mai intens bunicii strălucesc în prezența nepoților.

Natalia Luncaș Ionel: Exact. Conexiunea cu acești nepoți este atât de deosebită, pentru că parcă, și am vorbit despre asta și la începutul proiectului, d oar că acum mi s-a confirmat ceea ce eu bănuiam. Mai mult, să descopăr și oamenii din spatele acestor bunici: c ine e femeia sau bărbatul în spatele rolului de bunic. Însă, ei parcă și-au asumat o responsabilitate mai mare de a vorbi în limba română cu nepoții, de a le povesti cine a fost Ștefan cel Mare sau de a le arăta mămăliga.

Ei parcă s-au ambiționat să facă asta și atât de înfiorător la sensul cel mai frumos, cel mai pozitiv posibil, să-i vezi cât de mult ei muncesc pentru asta, cu ce pasiune își îmbracă haina națională și când dansează și cântă prin casă doar pentru că nepotul de doi, trei ani asculte să știe de unde a pornit.

Horia Daraban: Pentru că tot vorbim despre această legătură bunic-nepot și care cu greu poate fi cuprinsă în câteva cuvinte, cu siguranță, în această legătură, intră și limba română, care astfel ajunge mai ușor la cei mici cu ajutorul bunicilor, evident.

Natalia Luncaș Ionel: Cu siguranță. Și să știți că de data aceasta am descoperit zece bunici și toți zece mi-au demonstrat că nicio poveste nu e la fel. Toți sunt diferiți, toți au un impact asupra întregii generații de diaspore diferit, însă pe toți îi conectează un prim lucru: limba română și pasiune și respectul față de limba română.

Horia Darban: Ați spus dumnevoastră că există diversitate în ceea ce privește poveștile lor. Există, în schimb, pot fi definite câteva tipare în ceea ce privește ajungerea lor în străinătate, a bunicilor: merg să-și ajute copiii, merg ca să muncească și să aducă un ban în plus pentru ei.

Natalia Luncaș Ionel: Deocamdată, am două tipare. Unul, bunici care au lăsat casă, masa acasă pentru a veni să-și ajute copiii, care au venit înaintea lor aici, s-au integrat și ar avea nevoie de ajutor la creșterea nepoților ca ei să-și continue dezvoltarea în carieră. Ori, un al doilea tipar. Acesta mi se pare cel mai răspândit în toate diaspora: de bunici care au devenit bunici în diaspora, pentru că ei au fost primii care au emigrat mulți ani înainte.

Avem o doamnă care în urmă cu 22 de ani a ajuns în Irlanda. Ea , treptat, și-a dus aici copiii, cei trei copii. Treptat, li s-a mărit familia pentru că s-au căsătorit între timp aici. Deci este tiparul de continuitate venită din partea generațiilor de migranți din urmă cu două decenii.

Horia Daraban: Pentru că ați oferit dumnevoastră informații în acest sens, ne puteți devoala o poveste, plecând de la imortalizările, fotografiile realizate, o poveste de bunic de bunică.

Natalia Luncaș Ionel: Eu o să las asta și la curiozitatea radioascultătorilor. Poate ajung pe blogul ” Mama în ie”. Însă, în același timp, să știți că m-a cucerit un bunic care este originar din Moldova, regiunea Moldovei, România, dar care a locuit în regiunea vorbitoare de limbă maghiară.

În România, a fost militar, un locotenent foarte dur, care era responsabil de foarte mulți soldați și cum spunea el așa se întâmpla. Însă, atunci când s-a născut nepoțica lui, aici, în Irlanda, a lăsat casă, masă, absolut tot. Și-a dat demisia efectiv pentru a ajunge aici, în Irlanda, împreună cu nepoțica de patru anișori.

Aici, în Irlanda, coc pâine, dansează pe muzică populară, merg împreună la diverse concerte de aici, din Irlanda, îmbrăcați în haine naționale și el, practic, locotenentul cel dur, s-a transformat în cel mai blând bunic din lume, doar pentru că petrece nonstop timpul cu nepoțică sa.

Horia Daraban: Așadar, la Dublin, la sfârșitul lunii septembrie, expoziția.

Natalia Luncaș Ionel: Exact, pe 29 septembrie, și visul meu e să ajungem în cât mai multe orașe, pentru că acești bunici și conceptul care este transmis prin această campanie merită ecou; nu doar pentru că e proiectul meu, dar pentru că acești bunici chiar păstrează conexiunea cu rădăcinile și, în condițiile în care din România, din Republica Moldova în continuare se emigrează, e important să se vorbească mai mult despre o altă abordare, o altă perspectivă a emigrării.

Gata, nu mai plângem că lumea pleacă, dar îi respectăm pe cei care pot să continue rădăcinile noastre.

Un interviu realizat de Horia Daraban.