Ieșeanca Iordana Leahu, prima femeie care parcurge Via Transilvanica pe bicicletă: ”pot spune că acest traseu este cel mai bun ambasador al României”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, (13.10.2024)

Peste 1400 de kilometri cu bicicleta, în aproximativ o lună, traseu parcurs în acest an și care atrage tot mai mulți călători din țară, dar și de peste hotare. Străbătut pe bucăți sau în întregime, Via Transilvanica face subiectul multor jurnale de călătorie. De această dată, povestea vine din partea doamnei Iordana Leahu, mereu cu dovada la îndemână că bicicleta este mijlocul de transport ideal pentru deplasări urbane, într-un Iași tot mai aglomerat din cauza mașinilor. Ieșeanca este prima femeie care a străbătut pe bicicletă electrică întregul traseu, plecând de la Putna și ajungând la Drobeta Turnu Severin.

Publicat de hdaraban, 13 octombrie 2024, 23:59 / actualizat: 23 octombrie 2024, 8:39

La ”Weekend cu prieteni”, ea a povestit despre greutățile pe care le-a întâmpinat pe parcursul expediției, mai ales că a mers singură în cea mai mare parte a sa.

Ce a impresionat-o în mod deosebit au fost peisajele în care s-au regăsit localități cu diferite monumente istorice, dar și ospitalitatea celor pe care i-a întâlnit în cale.

Experiențele pe bicicletă adunate în acest an, spune Iordana Leahu, se întâlnesc cu dorința de a termina Via Transilvanica și pe jos, ”proiect” pe care l-a început anul trecut și îl vrea finalizat în 2025.

Cât  despre deplasarea pe două roți,  protagonista încheie interviul spunând: ”mergeți cu tot curajul pe bicicletă fiindcă este sănătos, îți de o stare de bine. Eu, de multe ori, mă trezesc cântând, când merg pe bicicletă, chiar dacă sunt în trafic, chiar dacă aerul în Iași este poluat. Dacă nu vă place să mergeți prin oraș, mergeți prin pădurile din jurul Iașiului,  pentru că este foarte frumos, iar mersul pe bicicletă îți de o stare de bine extraordinară. ”

Horia Daraban: Înțelegem când e vorba de mers pe jos, dar cu bicicleta, de ce, doamna Leahu?

Iordana Leahu: Fiindcă se poate și cu bicicleta. Ce m-a motivat mine este faptul că am participat la o lansare de carte a Christinei Thürmer, care e prima femeie care a parcurs Via Transilvanica integral, pe jos. Și ea ne-a prezentat conceptul de ”true hiker”. Fiindcă eu nu-mi puteam permite să lipsesc două luni de acasă, să merg pe jos tot traseul, m-am gândit că într-o lună, cât îmi permite concediul de odihnă, aș putea să merg pe bicicletă. Ceea ce am și reușit.

Horia Daraban: Este o premieră pentru o femeie parcurgerea acestui traseu, Via Transilvanica, pe bicicletă?

Iordana Leahu: Din câte știu, da, mi-au confirmat și băieții de la Via Transilvanica, de la Tășuleasa. Până acum, nu știu să mai fi fost vreo fată sau doamnă care să fi parcurs cu bicicleta. E drept că eu am mers cu bicicletă electrică, dar am și o vârstă.

Horia Daraban:  În ce a constat pregătirea pentru o astfel de expediție?

Iordana Leahu: Cea mai importantă pregătire a fost achiziția bicicletei, care este o bicicletă foarte bună, cu un motor puternic, care, din fericire, nu mi-a pus deloc probleme pe tot traseul. Am avut o singură pană, dar am avut cauciucuri tubeless și am scos un spin de salcâm destul de mare. M-am speriat că o să trebuiască să apelez la sculele pe care le aveam, dar nu a fost nevoie. În schimb, m-a instruit un coleg cum să folosesc toate uneltele pe care le aveam în caz că fac o pană sau să știu să scot o roată, să pun lanțul la loc dacă sare ș.a.m.d.

Horia Daraban: Acest traseu l-ați parcurs cu bicicleta singură sau într-un grup?

Iordana Leahu: Trebuia să merg cu acest coleg care n-a mai putut să meargă și atunci m-am gândit că pot să merg și singură și chiar nu am avut probleme. M-am simțit foarte bine, fiindcă nu a trebuit să mă aștepte nimeni, nici n-a trebuit să aștept eu pe cineva, fiindcă, la deal, bicicleta electrică merge foarte bine, foarte rapid și atunci ar fi trebuit să aștept pe cei care sunt mai puțin antrenați.

Horia Daraban: Folosind bicicletă electrică, nu ați depins de locurile în care trebuia să o încărcați?

Iordana Leahu: Ba da, bineînțeles că am depins de asta, dar fiind pe bicicletă, poți parcurge mai rapid un segment care este pentru drumeți, care e de 20, 25,30 de kilometri maxim și, la jumătatea zilei, de exemplu, ajungeam într-o altă localitate unde mergeam de obicei la magazinul din sat să-mi încarc bateria, lucru necesar aproape întotdeauna, dar de două ori am fost în situația să rămân fără baterie.

Pe vârful muntelui, la 1200 de metri, într-o localitate, care e un cătun risipit, eu n-am văzut nicio casă, am ajuns la o cabană, unde credeam că găsesc pe cineva și trebuia să pun și ștampila, dar am aflat ulterior că trebuia să sun dinainte cu două zile, deci nu era absolut nimeni. A fost o experiență foarte interesantă.

Horia Daraban:  Și ce ați făcut?

Iordana Leahu: Nu aveam altă soluție decât să mă întorc, fiindcă știam drumul, dar trebuia să fac ”push bike”. La deal, este foarte greu de urcat cu o bicicletă electrică fără baterie, altfel poți pedala evident, dar nu și la deal sau, cel puțin, nu pentru mine. Am avut noroc că a venit un om cu o camionetă. Deci ce șanse aveai, în vârful muntelui, să treacă un om și cu o camionetă în care să-ți încapă bicicleta? Se ducea la o stână, s-a întors repede și m-a dus în Orăștie și unde am putut să-mi încarc bicicleta.

Horia Daraban: Cu siguranță, dumneavoastră, înainte de a porni la drum pe Via Transilvanica, v-ați construit, v-ați făcut un plan, ați reușit să-l respectați pe parcursul deplasării?

Iordana Leahu: Da, în principiu, mi-am propus să fac într-o zi două segmente de drumeție, adică în jur de 50 de kilometri. Au fost câteva zile în care am făcut și trei segmente, dar mai rar, și m-am încadrat în planning, ca să zic așa.

Horia Daraban: Deci nu au fost probleme.

Iordana Leahu: În schimb, fiindcă nu eram sigură dacă pot să ajung, dacă nu mă lasă bicicleta, nu mi-am făcut rezervare pentru cazare dinainte. În ziua în care ajungeam în localitatea respectivă, sunam și am avut noroc că aproape peste tot am găsit cazare fără probleme.

Horia Daraban: V-ați mai intersectat și cu alți drumeți? Sunt pe drumeți pe Via Transilvanica?

Iordana Leahu: Da, sunt foarte mulți pe Via Transilvanica. Problema e că majoritatea merg de la nord la sud, adică din Putna la Drobeta Turnu Severin. Și pe bicicletă poți să mai depășești, dar pe traseu, fiind atât de lung, 1400 de kilometri, e puțin probabil să-i întâlnești pe toți. Dacă mergi în sens invers, da, ai mult mai multe șanse. În schimb am întâlnit drumeți și am avut chiar norocul, în ultimele șapte zile, am întâlnit un o familie din Germania, români și erau tot cu biciclete electrice. El avea șaptezeci și ceva de ani și soția șaizeci și ceva. Ne-am înțeles foarte bine și a fost grozav că am avut și o companie, n-am mai fost singură.

Horia Daraban: Deci, până la urmă, cumva, solitudinea asta mai trebuie lăsată deoparte?

Iordana Leahu: Eu m-am simțit bine și singură, nu am avut absolut nicio problemă, mai ales că, fiind pe bicicletă, drumul nu a fost tocmai ușor. Au fost șleauri, pietroaie, drumuri cu piatră spartă și trebuia tot timpul să fiu atentă pe ce parte să merg, pe stânga, pe dreapta, deci atenția îți este solicitată destul de mult. Plus, prin păduri, am cântat, am spus poezii, urături, tot ce mi-a venit prin cap, de teama urșilor.

Horia Daraban: Apropo, la ce se gândește un călător solitar pe un astfel de traseu, de 1400 de kilometri?

Iordana Leahu: Eu, personal, am fost mai mult concentrată asupra drumului, fiind pe bicicletă. Probabil că, dacă ești în drumeție, ai timp să te gândești la altele, dar eu, în special, am fost concentrată pe traseu.

Horia Daraban: Din prima zi, cu gândul la linia de finiș sau, încet-încet, de la o bornă la alta?

Iordana Leahu: Am plecat de la început, evident, cu gândul să fac tot traseul, dacă îmi permite starea de sănătate, să zic, sau forța fizică și forța mentală, bineînțeles.

Horia Daraban:  Care a contat mai mult, capacitatea fizică sau forța mentală?

Iordana Leahu: Cred că forța mentală.

Horia Daraban: De ce?

Iordana Leahu: Fiindcă ești singur. Am avut multe greutăți, multe obstacole, ca să zic. Am ajuns, la un moment dat, la o scară foarte înaltă și foarte îngustă, din beton, care urca de pe malul Mureșului, cred, până sus, la un drum național și, atunci, am luat-o prin vegetație. A fost un pic traumatizant, plus că au fost mai multe situații din astea, chiar în ultima zi. Te aștepți ca în ultima zi să fie ușor, dar nu a fost. Cred că a fost cel mai greu, dar m-am descurcat.

Horia Daraban: Cu siguranță, anumite porțiuni din acest traseu, cu peisaje deosebite. Ce v-a impresionat, ne puteți da un exemplu?

Iordana Leahu: Da, cel mai mult mai impresionat, când am ieșit din pădure, am ajuns la creasta unui deal și am văzut biserica din Biertan, județul Sibiu, care este senzațională, o clădire impunătoare, mult mai mare decât restul clădirilor din localitatea asta. Deci asta m-a lăsat cu gura căscată, cum se zice. Deci a fost extraordinar, a fost o surpriză foarte plăcută, dar pot să spun că au fost foarte multe peisaje. Am întâlnit căprioare, o căprioară cu un pui. Mi-a fost și milă că le-am deranjat, fiindcă erau mereu în fața mea.

Horia Daraban: Pe lângă frumusețea naturii, v-ați întâlnit cu frumusețea omului?

Iordana Leahu: Asta m-a impresionat extraordinar de mult. Nu mi-am închipuit că oamenii pot fi atât de săritori, dornici să te ajute. De exemplu, într-un sat, mi-a spus o doamnă că magazinul e închis și i-am zis că nu știu unde să-mi încarc bicicleta. ”Hai la noi!” Și a venit cu prăjituri, cu suc, cafea, ceai, ”dar nu vrei o ciorbă?”, ”dar hai să-ți aducem cozonac, plăcinte!” Era în zona Blajului, dar peste tot, peste tot, am întâlnit oameni de omenie. Am avut o experiență în privința asta de necrezut.

Horia Daraban: În ideea ceea ce ați spus până acum și faptul că v-ați întâlnit și cu alți călători, care nu erau din România, v-au împărtășit din impresiile lor:

Iordana Leahu: Da, toți au fost foarte încântați, și cei pe care i-am întâlnit și cu care am discutat personal, dar și de pe grupul Via Transilvanica, știu că sunt foarte mulți străini, care sunt entuziasmați, sunt foarte încântați de acest traseu și pot spune că Via Transilvanica este cel mai bun ambasador al României.

Horia Daraban: Cu ce sentiment la final, când ați terminat Via Transilvanica?

Iordana Leahu: Cu o bucurie imensă, dar și cu dorința de a face traseul în continuare, de la Brâncovenești, de unde am rămas pe jos, deci de a continua drumeția și probabil că o să fiu printre cei care au două carnete pentru Via Transilvanica.

Horia Daraban: La început, se pleacă cu un carnet, iar, la final, acesta va fi plin cu ștampile?

Iordana Leahu: Da, carnetul se cumpără de pe site-ul Via Transilvania sau mai sunt puncte în care se găsește, în diverse localități, și eu, mergând și pe jos și cu bicicleta, mi-am cumpărat, evident, două carnete. Unul este plin, completat cu toate ștampilele. Celălalt urmează să fie completat.

Horia Daraban: La anul?

Iordana Leahu: Anul viitor și când o să pot, că, totuși, drumeția e destul de lungă.

Horia Daraban: Dincolo de Via Transilvania, mai aveți în gând și alte trasee?

Iordana Leahu: Da, adevărul e că trasee sunt foarte multe. Chiar am citit despre o femeie de 67 de ani, care a fost prima femeie care a făcut apa Appalachian Trail (traseu în estul SUA) de trei ori. Asta, prin 1950 și ceva. Acela este un traseu foarte greu pe care l-a parcurs și de Christine Thürmer, care este mentorul meu. Am înțeles că doar 20% dintre cei care pornesc pe traseu ajung să-l facă într-un singur sezon, acești ”true hikers”.

Mi-ar plăcea să merg și pe alte trasee, dar, deocamdată, mă gândesc la obiectivul imediat următor: să termin Via Transilvanica în drumeție.

Horia Daraban: Revenind la ideea de bicicletă în mediul urban, cum se vede destinul biciclistului într-un oraș ca Iașiul?

Iordana Leahu: Da, ce să mai vorbim de destinul biciclistului? Mă număr printre cei care consideră că în Iași nu avem piste de bicicletă. Din păcate, administrația nu susține, nu încurajează acest mijloc de transport, care este sustenabil, nu poluează, este sănătos: Nu știu când o să avem măcar o pistă de biciclete. Știu că există un proiect care e gata de doi ani și proiectul Rond Agronomie – Tudor Vladimirescu. Deci știu sigur că proiectul este gata, dar nu este pus în practică, nu este aplicat. Indolența administrației este maximă în această privință.

Horia Daraban: Și ca să încheiem într-o notă pozitivă interviul nostru, un mesaj, un gând pentru cei care vor să se urce pe bicicletă și au încă ezitări.

Iordana Leahu: Mergeți cu tot curajul pe bicicletă fiindcă este sănătos, îți de o stare de bine. Eu, de multe ori, mă trezesc cântând când merg pe bicicletă, chiar dacă sunt în trafic, chiar dacă aerul în Iași este poluat. Dacă nu vă place să mergeți prin oraș, mergeți prin pădurile din jurul Iașiului,  pentru că este foarte frumos, iar mersul pe bicicletă îți de o stare de bine extraordinară.

Varianta audio a interviului:

Sursa foto: Iordana Leahu/ Radio Iași