Ascultă Radio România Iași Live

(audio) Cafeneaua noastră, de Leonard Relea, lansată la Iași

(audio) Cafeneaua noastră, de Leonard Relea, lansată la Iași

Publicat de Andreea Drilea, 9 decembrie 2025, 10:50

La Iași, în ziua de sâmbătă, 29 noiembrie 2025, începând cu ora 11, în sala „B. P. Hasdeu” din incinta Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, a fost lansată cartea Cafeneaua noastră, de Leonard Relea. Volumul a văzut lumina tiparului, anul acesta, la Editura Lebăda neagră din Iași. Despre carte au vorbit acad. prof. univ. dr. Daniel Condurache și scriitorul Adrian Christescu.

Înaintea manifestării, am invitat la dialog pe Leonard Relea, cel care ne spune, pe scurt, povestea volumului de față, amintindu-ne și câteva dintre subiectele surprinse în paginile acestuia. Prefața cărții este semnată de către Lili Crăciun, prozatoare și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, o altă temă a dialogului.

Cu prilejul evenimentului de zilele trecute, am invitat la dialog și pe profesor universitar doctor Daniel Condurache, membru corespondent al Academiei Române, cel care ne vorbește atât despre autor, cât și despre cartea sa, amintind că „am citit volumul cu o teribilă plăcere și uimire!”.

O altă voce pe care am înregistrat-o în ziua de sâmbătă, 29 noiembrie 2025, este a scriitorului Adrian Christescu. Din ultima secvență audio pe care o postăm, de la Adrian Christescu aflăm o părere atât despre autor, cât și despre cartea sa, precizându-ne că „reușește un tur de forță cu această carte de proză scurtă, pe care-l descrie plenar. Din această carte aflăm că a fost ziarist, scrie foarte bine, fiind un om conectat prin tot ceea ce face la viața cetății”.

Referitor la cele pe care le-am prezentat, conchidem prin câteva cuvinte care aparțin doamnei Lili Crăciun, critic literar: „Foarte bună ideea de a crea personaje masculine sensibile, pline de temeri, de frici. Puțini scriitori au ales să arate și vulnerabilitățile unui bărbat, să‑l descrie «dezgolit de măști și închipuiri» (Castanii adolescenței noastre). Și parcă, adunând chipurile adolescenților și ale bărbaților maturi din poveștile lui Leonard Relea, întrezărești chipul autorului, el însuși un bărbat timid. Sau te lași prins de povestea oamenilor simpli, cu un bun simț care azi pare ridicol, pe care i‑a cunoscut ca ziarist”.

Înregistrările postate le difuzăm într-o ediție viitoare a emisiunii Dialog intercultural (vineri, h 20:30), de pe toate frecvențele Radio România Iași (1053 KHz/AM, 90,8; 94,5 și 96,3 MHz/FM).

Ne auzim online – AICI – http://myradioonline.ro/radio-iasi?gad_source=1&gclid=EAIaIQobChMIuPTomsG6iAMVCKhoCR1xegBvEAAYASAAEgLtV_D_BwE

Text și audio: Dumitru ȘERBAN

Foto: Cristian Lis (Facebook)

Suceava va prelua titlul „Capitala Tineretului” în 2028! Miruna Poamăneagră și Paul Grosu, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Emisiuni miercuri, 28 octombrie 2026, 11:21

Suceava va prelua titlul „Capitala Tineretului” în 2028! Miruna Poamăneagră și Paul Grosu, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan

Suceava va prelua titlul „Capitala Tineretului” în 2028! Orașul a intrat în competiție cu alte 10 localități din țară! Brașov,...

Suceava va prelua titlul „Capitala Tineretului” în 2028! Miruna Poamăneagră și Paul Grosu, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
(AUDIO) Academia Română, Filiala Iași, 80 de ani de excelență, tradiție și spirit creator. Meda Gâlea, despre o carte-document și povestea apariției sale (V)
Emisiuni miercuri, 28 octombrie 2026, 09:28

(AUDIO) Academia Română, Filiala Iași, 80 de ani de excelență, tradiție și spirit creator. Meda Gâlea, despre o carte-document și povestea apariției sale (V)

În ziua de luni, 12 octombrie 2026, începând cu ora 11, în Aula Filialei Iași a Academiei Române, Bulevardul Carol I, Nr. 8, a avut loc...

(AUDIO) Academia Română, Filiala Iași, 80 de ani de excelență, tradiție și spirit creator. Meda Gâlea, despre o carte-document și povestea apariției sale (V)
#StareaEducației (INTERVIU) Lucian Grigorescu, formator Teach for Romania: Cei mai mulți dintre tineri ies din facultate cu teoria foarte bine învățată, dar niciunul nu se confruntă cu toate provocările din școlile din medii vulnerabile. Practica pedagogică ar trebui să înceapă din anul întâi și să fie în medii diverse. Nu te pregătește nimeni să vezi copii care vin flămânzi la școală, desculț și care n-au sprijin de acasă.
Emisiuni marți, 27 octombrie 2026, 11:53

Pregătirea teoretică nu este suficientă pentru profesorii care ajung să predea în comunități vulnerabile, unde sărăcia, lipsa sprijinului...

#StareaEducației (INTERVIU) Lucian Grigorescu, formator Teach for Romania: Cei mai mulți dintre tineri ies din facultate cu teoria foarte bine învățată, dar niciunul nu se confruntă cu toate provocările din școlile din medii vulnerabile. Practica pedagogică ar trebui să înceapă din anul întâi și să fie în medii diverse. Nu te pregătește nimeni să vezi copii care vin flămânzi la școală, desculț și care n-au sprijin de acasă.
Dansul, între creativitate și algoritmi
Emisiuni marți, 27 octombrie 2026, 10:27

Dansul, între creativitate și algoritmi

Poate inteligența artificială să fie creativă? Cum ne schimbă algoritmii felul de a gândi, de a învăța și de a crea? Marți, după știrile...

Dansul, între creativitate și algoritmi
Emisiuni marți, 27 octombrie 2026, 09:53

Activități de vacanță la ZborHub Iași! Cristin Murafa, manager ZborHub Iași, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan

Activități de vacanță la ZborHub Iași! Zbor Academy cu provocări necesare pentru tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani!   Cât...

Activități de vacanță la ZborHub Iași! Cristin Murafa, manager ZborHub Iași, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Emisiuni luni, 26 octombrie 2026, 22:33

#StareaEducației (INTERVIU) Lorena Tarlion, fost judecător, reprezentantă a Asociației „Justiție pentru Minori”: Violența școlară nu poate fi înțeleasă prin izolarea unui singur factor și nici combătută exclusiv prin sancțiuni. Copilul este manifestarea eșecului nostru. Reducerea vârstei răspunderii penale tratează efectele, nu cauza.

Cazurile recente de violență școlară au readus în atenția publică siguranța elevilor în unitățile de învățământ și eficiența...

#StareaEducației (INTERVIU) Lorena Tarlion, fost judecător, reprezentantă a Asociației „Justiție pentru Minori”: Violența școlară nu poate fi înțeleasă prin izolarea unui singur factor și nici combătută exclusiv prin sancțiuni. Copilul este manifestarea eșecului nostru. Reducerea vârstei răspunderii penale tratează efectele, nu cauza.
Emisiuni luni, 26 octombrie 2026, 11:54

(AUDIO)„Când istoria devine carte, iar cultura își celebrează valorile”, 80 de ani de viață academică ieșeană, între memoria trecutului și responsabilitatea viitorului. Discursul conf. univ. dr. Livia Iacob, la prezentarea unui volum de referință pentru Iașul cultural și științific (IV)

La Iași, în ziua de luni, 12 octombrie 2026, începând cu ora 11, în Aula Filialei Iași a Academiei Române, Bulevardul Carol I, Nr. 8, a fost...

(AUDIO)„Când istoria devine carte, iar cultura își celebrează valorile”, 80 de ani de viață academică ieșeană, între memoria trecutului și responsabilitatea viitorului. Discursul conf. univ. dr. Livia Iacob, la prezentarea unui volum de referință pentru Iașul cultural și științific (IV)
Emisiuni luni, 26 octombrie 2026, 10:17

Adolescenții, părinții și capcana scroll-ului infinit. Campanie pentru echilibrul dintre online și viața reală. Bună Dimineața cu Adina Șuhan

Cât timp petrecem online și cât de conectați mai suntem la viața reală? „Reconnect Iași – de la scroll la conexiuni reale”, proiect...

Adolescenții, părinții și capcana scroll-ului infinit. Campanie pentru echilibrul dintre online și viața reală. Bună Dimineața cu Adina Șuhan