Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Sala de sport a Colegiului ”Ştefan cel Mare”, inaugurată la nouă ani de la demararea investiţiei

Publicat de Gabriela Rotaru, 22 ianuarie 2016, 14:41

Sala de sport a Colegiului Naţional ”Ştefan cel Mare” din Suceava a fost inaugurată oficial, astăzi, la nouă ani de la începerea construcţiei, în prezenţa unei asistenţe numeroase.

Lucrările, în valoare de aproximativ 8 milioane de lei, au fost finanţate cu fonduri europene şi cofinanţate de Ministerul Educaţiei şi de la bugetul local.

Investiţia a demarat în 2007, când la ministru al Educaţiei era suceveanul Cristian Adomniţei, absolvent al Liceului ”Ştefan cel Mare”, după care a fost abandonată mai mulţi ani, din lipsă de fonduri.

Lucrările au fost reluate în 2014 şi finalizate în decembrie 2015.

Festivităţile de vineri au debutat cu intonarea imnului naţional şi o slujbă religioasă.

Programul a inclus şi un spectacol susţinut de Corul Colegiului ”Ştefan cel Mare” şi de interpreta de muzică populară Andreea Chisăliţă.

La eveniment au participat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Gabriel Ispas, conducerea IŞJ Suceava, prefectul Constantin Harasim, preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cătălin Nechifor, primarul Ion Lungu, rectorul Universităţii Suceava, Valentin Popa, dar şi iniţiatorul proiectului, Cristian Adomniţei.

În cadrul ceremoniei, directorul Colegiului Naţional ”Ştefan cel Mare”, Dan Popescu, a înmânat plachete şi diplome de excelenţă tuturor celor care s-au implicat în realizarea obiectivului.

Complexul sportiv este format dintr-un teren omologat pentru baschet şi volei, o sală de forţă, patru vestiare şi o tribună cu două sute de locuri.

Inaugurarea complexului sportiv a avut loc în cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 155 de ani de la înfiinţarea colegiului sucevean. (agerpres/ FOTO s2.ziareromania.ro)

Etichete:
(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:38

(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul

80 de tineri din Piatra-Neamț participă la un proiect pilot de prevenire și conștientizare a abuzului, dezvoltat de Asociația ”Femei de...

(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 09:34

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race

Trofeul Iași – Electric Race se adresează în special celor care doresc să descopere automobilismul sportiv și să experimenteze conducerea...

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 08:58

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit

Un bărbat a decedat, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren între localităţile Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, din judeţul...

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 05:31

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema, eveniment care revine la...

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026