Ascultă Radio România Iași Live

Romanii şi britanicii, cei mai mari cheltuitori din Europa în perioada sărbătorilor (studiu)

Publicat de , 2 decembrie 2015, 16:43

Românii şi britanicii sunt în topul celor mai mari cheltuitori din Europa în perioada sărbătorilor, în condiţiile în care britanicii intenţionează să cheltuiască cel mai mult pe cadourile de Crăciun anul acesta, 420 de euro de persoană, cu 17% mai mult decât în SUA, iar românii, raportat la venituri, sunt cei care intenţionează să cheltuiască cel mai mare procent din veniturile lunare nete, respectiv 32%, potrivit unui studiu.

Conform studiului ING ‘Liga cheltuielilor de Crăciun’, în Europa, cheltuielile de Crăciun rămân constante, în pofida îmbunătăţirii situaţiei economice în multe ţări europene. Cetăţenii din Marea Britanie se pregătesc să cheltuiască cel mai mult pe cadourile de Crăciun din acest an, comparativ cu cei din restul Europei, SUA şi Australia.

Raportul ING privind cheltuielile de Crăciun şi Anul Nou, la care au participat peste 13.000 de persoane, arată că britanicii intenţionează sa se lipsească, în medie, de 420 euro în perioada sărbătorilor, plasându-se astfel pe primul loc în raportul special ING ‘Liga cheltuielilor de Crăciun’. Următorii mari cheltuitori sunt cei din Statele Unite ale Americii (360 euro) şi Luxemburg (300 euro), în timp ce Australia (200 euro) se plasează la jumătatea clasamentului alături de Germania, Spania şi Italia (200 euro).

‘Cu toate acestea, deşi locuitorii Marii Britanii sunt dispuşi să cheltuiască cel mai mult, studiul arată că românii sunt cei care intenţionează să aloce pe cheltuielile de Crăciun cel mai mare procent din veniturile lunare nete. Aceştia intenţionează să investească 110 euro pe cadourile de Crăciun, chiar dacă suma se ridică la aproximativ 32% din venitul lunar net‘, susţin autorii studiului.

Republica Cehă (25%) şi Marea Britanie (15%) îi urmează în ceea ce priveşte cheltuielile de Crăciun în raport cu venitul net.
Cu toate că situaţia economică s-a îmbunătăţit în cea mai mare parte a Europei, studiul relevă că majoritatea europenilor îşi menţin în acest an o abordare prudentă privind cheltuielile de Crăciun şi intenţionează să investească o sumă similară cu cea cheltuită în 2014. Doar unul din şase europeni (16%) intenţionează să cheltuiască mai mult în 2015.

În plus, o treime din europeni (33%) au economisit pentru Crăciunul din acest an, cei mai mulţi fiind cei din Marea Britanie (43%) şi România (42%). În plus, mai puţin de unul din zece persoane din Europa (9%) s-a îndatorat pentru cheltuielile de Crăciun anul trecut, ceea ce arată că majoritatea au o abordare prudentă. Cu toate acestea, britanicii şi românii s-au îndatorat mai mult decât restul Europei (cu 15%, respectiv 16%).

În timp ce unii declară că sunt dornici să îşi planifice cheltuielile şi să economisească, studiul arată că aproape jumătate dintre europeni nu au încă un buget clar pentru Crăciun şi nu ştiu cât de mult vor cheltui în final. Nemţii sunt cei care declară în număr cel mai mare că vor stabili un buget clar pentru Crăciun (63%), în timp ce locuitorii din Polonia şi Belgia (50%) nu sunt siguri că vor face acest lucru.

‘Diferenţele culturale în modul în care europenii sărbătoresc Crăciunul, precum şi factorii economici, influenţează cel mai probabil valoarea şi proporţia veniturilor cheltuite în această perioadă. De exemplu, cheltuielile mai mici din Belgia şi Olanda ar putea fi explicate prin faptul că aceştia sărbătoresc Sinterklaas la începutul lunii decembrie‘, se menţionează în studiu.

Studiul relevă că, atunci când sunt comparate cheltuielile din Statele Unite cu cele din Europa, ies la iveală diferenţe semnificative. ‘Cu toate că majoritatea celor din SUA îşi cunosc bugetul pentru cadourile de Crăciun (67%), ei sunt şi cei mai predispuşi să se îndatoreze pentru a sărbatori Crăciunul. Unul din cinci locuitori SUA (20%) a apelat anul trecut la credit pentru a acoperi costurile de sărbători. În plus, mai mult de un sfert din americani (27%) intenţionează să cheltuiască o sumă mai mare în acest an, comparativ cu 2014‘, susţin autorii studiului.

(Agerpres/ FOTO jurnalul.ro)

Etichete:
În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
Fapt divers luni, 21 septembrie 2026, 10:40

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon

Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon   Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de...

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Fapt divers luni, 14 septembrie 2026, 15:26

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni

Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii ţări, cu oscilaţii de temperatură de la o zi la alta, dar în...

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:33

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România

Aproape trei milioane şi jumătate de tone de alimente sunt risipite anual în România, în timp ce mai mult de 27% din populaţie se află în...

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:23

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în ultimele luni, cu toate că destinaţiile montane au atras vizitatori. Numărul...

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers miercuri, 9 septembrie 2026, 05:59

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar

Reîntorcerea la școală sau la grădiniță testează sistemul imunitar al copiilor, spun medicii, expunerea bruscă la un mediu aglomerat...

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 09:27

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii

Litoralul rămâne principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii. În staţiunile de la mare sunt aşteptaţi...

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 08:48

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an, ajungând la puțin peste 19 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2026. Potrivit celor...

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an
Fapt divers marți, 25 august 2026, 06:18

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”

Ce se întâmplă atunci când 100 de toboșari cântă simultan, în același ritm? Marți, 25 august, de la ora 18.00, Grădina Palas se...

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”