RetuRo: Peste 4,1 miliarde de ambalaje SGR, returnate în primele nouă luni din 2026
Publicat de Gabriela Rotaru, 26 octombrie 2026, 13:58
Peste 4,1 miliarde de ambalaje cu simbolul SGR au fost returnate în primele nouă luni ale acestui an, numai în cel de-al treilea trimestru fiind consemnate mai mult de 40% din acest total, arată datele publicate, luni, de RetuRo – administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare.
Potrivit sursei citate, în lunile august şi septembrie 2026, ratele de colectare au fost de 93%, respectiv de 97%, iar august este catalogată drept cea mai performantă lună a anului ca volum de returnări, adică peste 619 milioane de ambalaje.
În perioada ianuarie – septembrie a acestui an, rata de colectare a ambalajelor SGR a ajuns la 85%, cu aproximativ trei puncte procentuale peste nivelul de 82% înregistrat în aceeaşi perioadă din 2025.
La nivel teritorial, cele mai multe ambalaje au fost returnate, în primele nouă luni, în: Bucureşti (535,6 milioane) şi în judeţele Ilfov (196,2 milioane), Constanţa (193,1 milioane), Timiş (179,6 milioane) şi Cluj (167 de milioane).
‘Reciclarea este obiectivul final al Sistemului de Garanţie-Returnare. Materialele colectate prin SGR au ca destinaţie instalaţiile de reciclare, unde sunt transformate în materii prime secundare şi reintegrate în circuitul economic. În primele nouă luni ale anului 2026, RetuRO a predat către reciclatori aproximativ 305.600 de tone de materiale’, se precizează într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
RetuRo Sistem Garanţie Returnare S.A. este o companie non-profit, creată de un consorţiu de către trei acţionari privaţi, respectiv Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%), şi un acţionar public – statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%). (Agerpres/ FOTO returosgr.ro)