11 marinari au fost salvaţi; doi-găsiţi decedaţi, după incendiul la bordul unei nave în Marea Neagră
Două persoane au fost găsite decedate şi 11 membri ai echipajului au fost salvaţi, după ce nava la bordul căreia a izbucnit un incendiu s-a scufundat, luni, în Marea Neagră, în afara apelor teritoriale ale României, a informat Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Conform sursei citate, structurile MAI desfăşoară o misiune complexă pentru salvarea echipajului unei nave care s-a scufundat în Marea Neagră.
‘Unsprezece membri ai echipajului au fost salvaţi. De asemenea, au fost identificate şi două persoane decedate’, se arată în comunicatul transmis de MAI.
Elicopterul din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie a preluat, prin troliere, persoanele rănite în vederea acordării asistenţei medicale de urgenţă.
‘Misiunea este în dinamică, navele Gărzii de Coastă şi elicopterul Inspectoratului General de Aviaţie desfăşurând activităţi specifice’, se mai spune în comunicat.
Potrivit MAI, în jurul orei 11:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost informaţi de către MRCC Constanţa cu privire la faptul că la bordul unei nave comerciale, aflată în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 30 de mile marine sud de localitatea Sfântul Gheorghe, s-a produs un incendiu.
MRCC Constanţa a declanşat o operaţiune de căutare şi salvare a persoanelor aflate în pericol pe mare, nava Gărzii de Coastă fiind desemnată coordonator la faţa locului al activităţilor de căutare şi salvare.
Poliţiştii de frontieră, împreună cu colegii din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, au acţionat imediat pentru căutarea şi salvarea membrilor echipajului.
Autoritatea Navală Română (ANR) a informat iniţial că, în jurul orei 11:00, instituţia, prin Serviciul MRCC Constanţa (Maritime Rescue Coordination Centre), a fost alertată în legătură cu un incident maritim grav, petrecut în afara apelor teritoriale ale României.
MRCC Constanţa a solicitat intervenţia Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) şi mobilizarea navelor de salvare.
‘Au fost mobilizate mai multe unităţi de intervenţie, printre care nava ‘SAR APOLLO’ (plecată din Sulina) şi ‘SAR ARTEMIS’ (plecată din Dana 72). De asemenea, a fost solicitată şi intervenţia navei ‘SAR ARES”, se arăta în comunicatul transmis de ANR.
Din primele informaţii, se ştia că 13 membri ai echipajului sunt dispăruţi, iar comandantul navei este rănit.
(AGERPRES/FOTO GSU)