La Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași s-a efectuat o operație de transplant hepatic la un pacient în vârstă de 60 de ani.
Coordonatorul Centrului Regional de Transplant, Raluca Neagu Movilă, a precizat că în această săptămână s-au efectuat două prelevări de organe.
Raluca Neagu Movilă:Au fost două prelevări, prima de la un pacient de 70 de ani, de la care s-au prelevat doar rinichi, iar cea de-a doua de la un pacient de 51 de ani, de la care s-au prelevat ficatul, rinichii și corneea. Ficatul este în curs, transplantul este în desfășurare la Spitalul Sfântul Spiritdon, primitorul este un pacient de 60 de ani cu ciroză hepatică cu virus C decompensată, la Spitalul Parhon, în prezenț, se desfășoară cele două transplanturi renale, iar în zilele următoare se vor efectua și cele două transplanturi de cornee la Spitalul Sfântul Spiritdon.