Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Circulaţie întreruptă prin pasajul subteran „Mihai Eminescu”

Publicat de Gabriela Rotaru, 8 mai 2015, 17:51

Decizii importante adoptate de Comisia de Circulaţie de la nivelul municipiului Iaşi.

La sediul Primăriei Municipiului Iaşi, sub coordonarea viceprimarului Mihai Chirica, s-a întrunit Comisia de Circulaţie de la nivelul municipalităţii, unde au fost discutate mai multe aspecte care ţin de traficul şi circulaţia din oraş.

Cea mai importantă decizie adoptată de către membrii Comisiei are în vedere închiderea circulaţiei rutiere prin pasajul subteran „Mihai Eminescu”, în mai multe etape, având în vedere lucările de reparaţii şi remedieri care vor fi efectuate de către S.C. Conest S.A. Iaşi. Prin urmare, în zilele de vineri, 8 mai, începând cu 16.00, şi până sâmbătă, 9 mai, ora 6.00, sâmbătă, 9 mai, între orele 12.00 – 24.00, şi duminică, 10 mai, între orele 8.00-16.00, pasajul va fi închis, circulaţia urmând a se desfăşura prin sensul giratoriu de la Biblioteca Centrală Universitară.

„Am anunţat public încă de luna trecută că am notificat constructorul să remedieze, pe cheltuiala lui, deficienţele apărute la pasaj. Pentru că în aceste zile se înregistrează temperaturi favorabile unor astfel de lucrări, am decis ca acestea să aibă loc la sfârşit de săptămână, când indicii de trafic sunt scăzuţi şi putem interveni eficient”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.

O altă decizie adoptată se referă la restricţiile de trafic rutier pe str. Elena Doamna în nopţile de 7 spre 8 mai şi 8 spre 9 mai 2015, în intervalele orele 23.00 – 4.00, în vederea executării lucrărilor la sistemul de etanşare a liniilor de tramvai.

Tot în privinţa circulaţiei cu tramvaiele, membrii Comisiei de Circulaţie au decis ca în zilele următoare să se materializeze presemnalizarea intersecţiilor cu liniile de tramvai în rond Tătăraşi Nord (linia 11), rond Canta, acces depou tramvai pe str. Silvestru. telefon: 0232/267.582, int. 278; fax: 0232/211.200 e-mail: cabinet.primar@primaria-iasi.ro

În data de 9 mai, se instituie restricţii de circulaţie, funcţie de necesităţi, pe bd. Independenţei, cu ocazia ceremonialului dedicat Zilei Independenţei de Stat. Tot în acest sfârşit de săptămână, dacă vremea o va permite, pe strada Pictorului/Dudescuse va marca parcarea longitudinală pe ambele sensuri de circulaţie. Începând de săptămâna viitoare, la solicitarea Poliţiei Rutiere, angajaţii de la Servicii Publice Iaşi vor executa lucrări de corecţie a vegetaţie pentru vizibilitatea semnalisticii rutiere în toate O altă măsură importantă ţine de respectarea vitezei legale pe raza municipiului Iaşi. Astfel, s-a decis ca pe stăzile de categoria I şi cele de categoria a II-a se vor monta radare şi camere de înregistrare video, în vederea respectării vitezei legale de circulaţie. „Cu siguranţă în acest an, într-o primă etapă, vom monta astfel de radare pe străzile de categoria I şi aici am în vedere marile bulevarde şi străzile circulate din oraş. Într-o etapă ulterioară, vom intra şi pe străzile din categoria a doua”, a mai afirmat viceprimarul Mihai Chirica.

O altă măsură adoptată de Comisia de Circulaţie se referă la marcajul longitudinal pentru strada şi şoseaua Nicolina, unde acest marcaj va fi prelungit cu linie continuă de 30 metri, în prelungirea peroanelor staţiilor de transport public. De asemenea, pe bd. T. Vladimirescu, în dreptul RATP şi a hypermarket-urilor Lidl şi Praktiker, marcajul rutier va fi întrerupt pe ax, iar semnalizarea rutieră verticală va permite accesul auto, atât pe stânga, cât şi pe dreapta.

O ultimă măsură adoptată de membrii Comisiei se referă la închiderea circulaţiei rutiere pe str. Mitocul Maicilor, începând cu data de 11 mai 2015, până în luna iulie 2015, în vederea executării lucrărilor la proiectul din fonduri europene nerambursabile Regenerare urbană str. Lăpuşneanu – Piaţa Unirii. Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iaşi. (comunicat de presa Primăria Iaşi/ FOTO curierul-iasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:21

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC _La data de 12 noiembrie 2026,...

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC
Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:19

Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)

Şeful Biroului Vamal Constanţa şi inspectori vamali din acest judeţ, şeful inspecţiei fiscale din cadrul ANAF Bacău, directori de la Oil...

Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:01

METEO: Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1500 m, răcire accentuată a vremii

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 12-11-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1500 m, răcire accentuată a vremii
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 06:45

Începe ultima probă pentru funcţiile de directorî în învăţământul preuniversitar de stat

Candidaţii la funcţia de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat vor susţine începând de astăzi...

Începe ultima probă pentru funcţiile de directorî în învăţământul preuniversitar de stat
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali