Ascultă Radio România Iași Live

Titularizare/Peste jumătate dintre candidaţi au obţinut note peste 7

Titularizare/Peste jumătate dintre candidaţi au obţinut note peste 7

Publicat de Andreea Drilea, 28 iulie 2026, 11:41

Peste jumătate dintre candidaţii la Titularizare au reuşit să obţină note peste 7, respectiv 51,04%, rată care marchează o creştere de aproape 8% faţă de anul trecut – 43,52%.

Potrivit sintezei rezultatelor iniţiale înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, transmisă marţi de Ministerul Educaţiei, situaţia rezultatelor iniţiale se prezintă astfel:

* participare la proba scrisă: 33.881 de candidaţi (84,71%) din totalul celor 39.996 de candidaţi cu drept de participare;

* 2.187 de candidaţi dintre cei prezenţi s-au retras în condiţiile prevăzute de metodologie (2.101 candidaţi din motive personale, respectiv 86 de candidaţi din motive medicale), iar 52 de candidaţi au fost eliminaţi din examen (dintre care 20 pentru fraudă/tentative de fraudă);

* număr de lucrări transmise la centrele de evaluare: 31.641 (dintre acestea, lucrările a 18 candidaţi au fost anulate în respectivele centre, în condiţiile prevăzute de metodologie);

* număr lucrări evaluate digitalizat: 31.623 (dintre care 6.523 de lucrări aparţin candidaţilor din promoţia curentă).

* dintre cei 31.623 de candidaţi cu note, 16.140 de candidaţi (51,04%) au obţinut note peste 7, raport procentual ce indică o creştere substanţială comparativ cu prima afişare din anul anterior. 28 de candidaţi au încheiat proba cu nota 10. Totodată, 45,15% (superioară cu aproape 5% comparativ cu 2025 – 40,11%) este rata notelor peste 7 pentru candidaţii (2.945) din promoţia curentă;

* 10.874 de candidaţi au obţinut note între 5 şi 6,99 (34,39%) – dintre aceştia, 2.385 de candidaţi provin din seria curentă de absolvenţi (36,56%).

Rezultatele înregistrate la proba scrisă (21 iulie) din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar au fost publicate marţi, 28 iulie, pe pagina web rezervată acestui concurs.

Contestaţiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (conform modalităţilor comunicate public de fiecare inspectorat şcolar) în data de 28 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 29 iulie, până la ora 12:00.

Rezultate finale vor fi comunicate pe 4 august (online şi la sediile inspectoratelor şcolare judeţene), repartizarea urmând să aibă loc pe 5 şi 6 august, în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare, pentru posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare.

Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar (sesiunea 2026) constă în susţinerea unei inspecţii speciale la clasă sau a unei probe practice şi, ulterior, a unei probe scrise. Pentru a obţine statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidaţii trebuie să fie notaţi cu minimum 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină cel puţin nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan este oprită
Naţional miercuri, 28 octombrie 2026, 07:08

Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan este oprită

Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan a fost oprită aseară între Piscul Negru şi Bâlea Cascadă din cauza vremii nefavorabile, a anunţat...

Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan este oprită
Peste 100.000 de persoane s-au angajat cu ajutorul ANOFM în primele 9 luni ale anului
Naţional miercuri, 28 octombrie 2026, 07:02

Peste 100.000 de persoane s-au angajat cu ajutorul ANOFM în primele 9 luni ale anului

Peste 100.000 de persoane s-au angajat prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în primele 9 luni ale anului, arată...

Peste 100.000 de persoane s-au angajat cu ajutorul ANOFM în primele 9 luni ale anului
Restricţii de circulaţie pe podul prieteniei Giurgiu-Ruse
Naţional miercuri, 28 octombrie 2026, 06:58

Restricţii de circulaţie pe podul prieteniei Giurgiu-Ruse

De astăzi până în 4 decembrie pe podul prieteniei Giurgiu-Ruse vor fi executate lucrări de reparaţii care vor impune restricţii de...

Restricţii de circulaţie pe podul prieteniei Giurgiu-Ruse
Jurnalistul Răsvan Apostolescu, de la Radio România Actualităţi, a decedat la vârsta de 66 de ani
Naţional marți, 27 octombrie 2026, 13:41

Jurnalistul Răsvan Apostolescu, de la Radio România Actualităţi, a decedat la vârsta de 66 de ani

Comentatorul sportiv Răsvan Apostolescu a murit la vârsta de 66 de ani, anunță Radio România Actualități. Jurnalistul a făcut parte din...

Jurnalistul Răsvan Apostolescu, de la Radio România Actualităţi, a decedat la vârsta de 66 de ani
Naţional marți, 27 octombrie 2026, 10:15

Măsurile de protecţie pentru limitarea creşterii preţurilor la carburanţi ar urma să fie prelungite până la 31 ianuarie anul viitor

Măsurile de protecţie pentru limitarea creşterii preţurilor la carburanţi ar urma să fie prelungite până la 31 ianuarie anul viitor, propun...

Măsurile de protecţie pentru limitarea creşterii preţurilor la carburanţi ar urma să fie prelungite până la 31 ianuarie anul viitor
Naţional marți, 27 octombrie 2026, 09:23

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ale cărui moaşte se găsesc în Catedrala Patriarhală din...

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou
Naţional marți, 27 octombrie 2026, 08:04

Premierul Luca Niculescu va face o vizită la Chişinău

Premierul Luca Niculescu se va afla astăzi la Chişinău, în prima vizită oficială pe care o face în această calitate în afara ţării. El va...

Premierul Luca Niculescu va face o vizită la Chişinău
Naţional marți, 27 octombrie 2026, 07:35

O reţea de sabotaj coordonată din Rusia a fost implicată în incendiul de luna trecută din apropierea societăţii Carfil din Braşov

O reţea de sabotaj coordonată din Rusia a fost implicată în incendiul de luna trecută din apropierea societăţii Carfil din Braşov, filială a...

O reţea de sabotaj coordonată din Rusia a fost implicată în incendiul de luna trecută din apropierea societăţii Carfil din Braşov