Ascultă Radio România Iași Live

ISU Iaşi: Peste 330 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale de la începutul pelerinajului Sf Parascheva

ISU Iaşi: Peste 330 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale de la începutul pelerinajului Sf Parascheva

Publicat de Andreea Drilea, 13 octombrie 2025, 12:37

Peste 330 de persoane venite în pelerinaj la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au avut nevoie de îngrijiri medicale, de la debutul manifestărilor religioase, conform informaţiilor furnizate de Inspectoratul Situaţii de Urgenţă Iaşi.

Purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Georgică Onofreiasa, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că de începând cu 8 octombrie, când a fost debutul pelerinajului Sf Parascheva, au fost înregistrate 333 de solicitări medicale din partea pelerinilor, dintre care 20 au necesitat transport la unităţi medicale.

Aceeaşi sursă menţionează că în ultimele 24 de ore echipajele medicale au gestionat 103 cazuri, dintre care trei persoane au fost transportate la spital.

De asemenea, au fost primite trei apeluri la serviciul de urgenţă 112, două fiind pentru intervenţii medicale, cea de-a treia fiind pentru purtare abuzivă.

În prezent, la rând sunt 6.000 de credincioşi veniţi în pelerinaj la Sf Parascheva. De miercuri dimineaţa, când a început pelerinajul, aproximativ 135.000 pelerini au trecut pe la racla cu moaştele sfintei, aflată într-un baldachin special amenajat în Catedrala Mitropolitană.

‘Recomandăm participanţilor la pelerinaj să evite îmbulzeala şi să păstreze distanţa, să nu staţioneze pe căile de acces sau scările destinate intervenţiei. Este important să se hidrateze corespunzător şi să consume alimente uşoare, să poarte haine comode, încălţăminte confortabilă şi protecţie împotriva ploilor sau frigului. Recomandăm ca în fiecare copil să aibă asupra sa un bileţel cu datele părinţilor, iar persoanelor vârstnice sau cu afecţiuni cronice să aibă actele de identitate şi medicaţia necesară. Vă sfătuim să nu folosiţi lumânări sau alte surse de foc în zone aglomerate, iar în caz de urgenţă anunţaţi pompierii sau sunaţi la 112’, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Georgică Onofreiasa. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Iran: Noul lider suprem, Mojtaba Khamenei, influent succesor al tatălui său
Prim plan luni, 9 martie 2026, 06:45

Iran: Noul lider suprem, Mojtaba Khamenei, influent succesor al tatălui său

Desemnat duminică să preia conducerea Iranului, succedându-i în funcţia de lider suprem tatălui său, ucis de atacurile americano-israeliene,...

Iran: Noul lider suprem, Mojtaba Khamenei, influent succesor al tatălui său
(AUDIO) Se fac disponibilizări la nivelul Prefecturii Iași!
Prim plan duminică, 8 martie 2026, 11:02

(AUDIO) Se fac disponibilizări la nivelul Prefecturii Iași!

Se fac disponibilizări la nivelul Prefecturii Iași! Din cele 54 de posturi – dintre care doar 47 ocupate – vor rămâne funcționale, în urma...

(AUDIO) Se fac disponibilizări la nivelul Prefecturii Iași!
(AUDIO) Scrisoare deschisă: cercetătorii reclamă pierderi salariale și lipsa proiectelor
Prim plan duminică, 8 martie 2026, 10:46

(AUDIO) Scrisoare deschisă: cercetătorii reclamă pierderi salariale și lipsa proiectelor

Zeci de cercetători ai Academiei Române – filiala Iași au trimis o scrisoare deschisă premierului și noului ministru al Educației, prin care...

(AUDIO) Scrisoare deschisă: cercetătorii reclamă pierderi salariale și lipsa proiectelor
Judeţul Bacău are una din cele mai scumpe ape potabile din ţară
Prim plan duminică, 8 martie 2026, 10:20

Judeţul Bacău are una din cele mai scumpe ape potabile din ţară

Preţul unui metru cub de apă în România variază semnificativ în funcţie de localitate şi operatorul de serviciu, însă tariful mediu...

Judeţul Bacău are una din cele mai scumpe ape potabile din ţară
Prim plan duminică, 8 martie 2026, 09:37

(AUDIO) Președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Alexandru Rafila: Reforma sanitară trebuie să dezvolte ambulatoriile și medicina de familie

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, actual președinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, afirmă că reforma din...

(AUDIO) Președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Alexandru Rafila: Reforma sanitară trebuie să dezvolte ambulatoriile și medicina de familie
Prim plan duminică, 8 martie 2026, 09:23

(AUDIO) PSD Iași: Majorarea TVA și a accizelor a dus la scăderea nivelului de trai

Scăderea accentuată a nivelului de trai în România este cauzată de creșterea TVA-ului și a accizelor, măsuri care au fost luate unilateral de...

(AUDIO) PSD Iași: Majorarea TVA și a accizelor a dus la scăderea nivelului de trai
Prim plan duminică, 8 martie 2026, 08:46

Vremea de 8 martie în județele Moldovei

La ora 9:00, vremea în Moldova este apropiată de normalul termic pentru această dată. Cerul este variabil, iar vântul suflă în general slab....

Vremea de 8 martie în județele Moldovei
Prim plan duminică, 8 martie 2026, 08:43

Flori gratuite de 8 Martie?

Bucuria cadourilor de 8 Martie poate fi umbrită de infractorii cibernetici. Poliția Română și Directoratul Național de Securitate Cibernetică...

Flori gratuite de 8 Martie?