Dragoș Nica, geograf ieșean, oaspete al triburilor din Sudanul de Sud: cei din comunitatea Mundari „au un cult al vacii, o consideră sacră, iar cirezile și le apără cu mitraliere”. Emisiunea „Weekend cu prieteni”, realizator- Horia Daraban (21.09.2025)
Publicat de hdaraban, 23 septembrie 2025, 12:52
Mundari, Lopit, Lotuko sunt numele unor triburi din Sudanul de Sud, cel mai tânăr stat de pe harta globului.
Un geograf ieșean, Dragoș Nica, lector universitar doctor la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, a petrecut mai multe zile în sânul acestor comunități.
Într-un interviu la emisiunea „Weekend cu prieten”, interlocutorul lui Horia Daraban a vorbit despre tradițiile și obiceiurilor celor din tribul Mundari, în care vaca ocupă un loc central: „sunt niște oameni înalți, atletici, slabi. Au niște trăsături mai fine decât alți africani și sunt crescători de vite. Ei au un cult al vacii. Vaca pentru ei este sacră.”
Din cauza lipsei apei, dar și pe fondul credinței că animalul este sfânt, cei din tribul Mundari folosesc urina vitelor pentru igiena personală, dar și pe post de antiseptic.
Importanța cirezilor pentru traiul de zi cu zi, spune Dragoș Nica, rezultă și din faptul că tribul și le păzește cu mitraliere, iar furtul unor vaci duce și la declanșarea unor mici războaie.
Referitor la sentimentul de frică, ieșeanul precizează că singura dată când s-a întâlnit cu senzația nesiguranță a fost în ziua plecării, când, la televizorul din holul hotelului, a văzut că încep violențele. Totuși, cu un bilet pe care scria de mână „Cairo”, a reușit să se urce în avion și să părăsească Sudanul de Sud.
Ieșeanul spune că, pentru a ajunge în această parte a lumii, e necesară vaccinarea împotriva mai multor boli, între care: febra galbenă, febra tifoidă, febra denga, difterie, hepatită; bineînțeles, nu trebuie să lipsească tratamentul contra malariei.
Horia Daraban: Sudanul de Sud, o țară de pe continentul african, domnule profesor, cu o suprafață de peste 640.000 de km2, aproximativ 13 milioane de locuitori. De ce o astfel de destinație pentru un geograf?
Dragoș Nica: Pentru a vedea și descoperi triburi și tradiții și pentru a vedea lumea, pentru a vedea cum trăiesc acești oameni
în niște condiții de supraviețuire totală, comparând cu ce se întâmplă și la noi. Adică, când te-ai întors de acolo, ești foarte bucuros că te-ai născut în România.
Horia Daraban: Cum ajungi de la Iași în Sudanul de Sud? E o călătorie lungă, schimburi multe de avioane?
Dragoș Nica: Da, din Iași la Istanbul. Din Istanbul este cursă directă Juba, capitala Sudanului de Sud, sau mai este o variantă din București-Atena, Atena-Cairo. Din Cairo în Etiopia, la Adis Abeba și de la Adis Abeba în Sudanul de Sud.
Asta este călătoria pe care am făcut-o eu. Am ajuns acolo, nu-mi venea să cred, din avion, când mă uitam și nu vedeam drumuri, ci erau drumuri de pământ în capitala țării, Juba. Aeroportul arăta ca un hangar, ca o șură mai mare și, în aeroport, am fost așteptat de ghidul cu care am discutat pe Facebook, ghid local și el m-a luat și m-a dus la un hotel acolo.
La hotel am discutat despre traseul pe care urma să-l fac și am făcut pregătirile de rigoare: am făcut cumpărături, am luat de mâncare, butelie, mașină de teren rezistentă la drumuri cu gropi, zone mlăștinoase.
Horia Daraban: În sensul aceea ce ați spus dumneavoastră, în astfel de călători, în astfel de expediții, important este să te pregătești pentru toate aspectele sau să lași și lucruri la voia întâmplării?
Dragoș Nica: Nu, în primul rând, trebuie să fii vaccinat, mergi într-o zonă sub-ecuatorială unde, ca să intri în Sudanul de Sud, îți trebuie carnetul galben. Este un carnet pe care trebuie să ai vaccin contra febrei galbene, febrei tifoidă, febrei denga, difterie, hepatită și plus trebuie să ai la tine tratament pentru malarie. Fără astea nu ai ce căuta, nici nu te primește. Apoi antrenament fizic, condiție fizică, trebuie să reziști la drum și la dormit în cort. Peste tot, am dormit în cort, la marginea tribului.
Horia Daraban: Care au fost punctele pe care ați vrut să le atingeți în această călătorie în Sudanul de Sud?
Dragoș Nica: Am vrut să ajung la tribul Mundari, unde am și fost, și apoi alte triburi din sudul Sudanului de Sud, o zonă de munte, tribul Lopit și Lotuko, niște triburi în care nu cred că au mai ajuns români.
Horia Daraban: Deci, misiunea geografului nu este numai legată de relief, de a vedea peisaje deosebite, ci și de aspecte ce privesc antropologia, cultura.
Dragoș Nica: Da, noi avem și geografia populației. Aceste triburi fac parte din grupul etnic nilotic. Sunt niște oameni înalți,
mă vedeți pe mine la 2 metri, erau mai înalți ca mine, înalți, atletici, slabi; la fel și femeile erau foarte înalte. Cred că populația cea mai înaltă din lume e în Sudanul de Sud. Sunt cei mai înalți oameni ca medie. Au niște trăsături mai fine decât alți africani și sunt crescători de vite. Ei au un cult al vacii. Vaca pentru ei este sacra.
Horia Daraban: Este și principala modalitate de a-și duce existența?
Dragoș Nica: Da, vaca pentru ei înseamnă totul și când spun totul, ei folosesc și urina de la vacă ca antiseptic, se spală cu ea dimineața; se spală pe față, pe cap, chiar își vopsesc și părul.
Horia Daraban: De ce folosesc urina și nu folosesc apă? Nu există apă?
Dragoș Nica: Nu, nu aveau apă și ei sunt nomazi. Își schimbă locul dintr-o parte în alta pentru a găsi pășuni cu iarbă mai bogată, mai mare.
Horia Daraban: Dincolo de aspectul acesta ce ține de igiena personală, să spunem așa, ce v-a frapat la aceste triburi?
Dragoș Nica: Păi asta în primul rând m-a frapat, cum se spălau dimineața; se trezeau, se duceau sub coada vacii și începeau
să se spele pe cap și pe față.
Horia Daraban: Cum ați fost primit în cadrul comunității?
Dragoș Nica: Ghidul cu care am fost a vorbit cu șeful de trib și s-a rezolvat. Nu am avut nicio problemă iar eu am rezonat cu ei; prin semne, zâmbete, bătăi pe umăr, m-am înțeles foarte bine, chiar dacă nu vorbeam limba lor. Fiecare trib are limba lui, ei vorbesc limba mundari.
Horia Daraban: Ați fost martor și la competiții cu caracter sportiv, întreceri.
Dragoș Nica: Sunt niște lupte tradiționale asemănătoare cu luptele libere. Au și o priză la picioare: se apucă de picioare, se ridică și se izbeau direct pe pământ. Luptătorii sunt niște oameni foarte mari, cam doi metri și 100 și ceva de kilograme, atletici. Am înțeles că beau lapte de vacă amestecat cu sânge de vacă. Cam asta e mâncarea lor principală, ca să aibă forță.
Luptătorii poartă piele de leopard pe ei. Cei care au pielea de leopard este un fel de centură ca la lupte. La wrestling, se dă centura cu diamante, aici se dă pielea de leopard.
Am participat la mai multe meciuri. Am avut noroc că am nimerit într-o zi în care era o competiție între cei mai puternici războinici din trib. Eu m-am strecurat printre suporteri, printre spectatori și îmi alegeam care luptător credeam eu că o să câștige și intram în galeria lui și chiar a fost foarte distractiv. M-am simțit foarte bine cu cei din tribul Mundari.
Horia Daraban: Dincolo de diferențele de ordin cultural și nu numai și care sunt evidente până la urmă, mă gândesc și vă întreb: ospitalitatea este o calitate comună a omului? Cu siguranță, puteți face comparații, având în vedere experiențele de călătorie inclusiv în Sudanul de Sud, în acest trib, Mundari.
Dragoș Nica: Erau ospitalieri, dar eu n-am mâncat nimic de la ei, aveam mâncarea mea la cort, acolo, o pregăteam la butelie, apă la fel, cumpărata.
Horia Daraban: Șeful de trib este persoana cea mai importantă din comunitatea respectivă?
Dragoș Nica: Da, și nu au asistență medicală; ei cred că urina este vindecătoare, urina de vacă. Am văzut o femeie bolnavă de malarie care avea frisoane acolo în trib și stătea și a vorbit ghidul cu ei și a spus că stă și o să-i treacă.
Adică, dacă ai imunitatea bună, scapi, dacă nu, nu. Speranța de viață la ei este 50 de ani cam așa.
Horia Daraban: Spuneați că ați vizitat acest trib, Mundari, dar și alte astfel de comunități. Există legături între ele? Există elemente ce țin de conflict între diferitele comunități?
Dragoș Nica: Da, între triburi există conflicte. Ei își apără cirezile cu mitraliere și mai fură vacile unii la alții și chiar încep mici războaie între ei. Și așa în Sudanul de Sud, situația politică nu este chiar ok.
Încă sunt în război civil. Între ei se luptă. Ca și diferențe culturale între triburi, aproape nu au nicio legătură, singura legătură este creșterea vitelor; alte culturi, alte haine, alte obiceiuri.
Horia Daraban: Diversitatea aceasta culturală din Sudanul de Sud, inclusiv dacă ne referim la aceste triburi, duce la toleranță sau, dimpotrivă, la fricțiuni și conflicte violente?
Dragoș Nica: Toleranță între ei nu prea este. Ei tot timpul trebuie să se răzbune și asta duce la o fracționare a țării. Țara este divizată. Ei sunt împărțiți pe triburi, efectiv. Sunt foarte greu de condus. Este un trib mai mare, Dinka se numește, două milioane de locuitori și cam ei sunt majoritari în țară.
Este cea mai nouă țară din lume, adică, ultima care și-a proclamat independența, în 2011, pe 9 iulie, după un război civil foarte sângeros în care au murit peste două milioane jumătate de oameni. Este foarte greu ca țara să fie condusă. Președintele cheamă ajutoare din Uganda. Chiar stăteam la hotel și, într-o zi, s-a umplut hotelul cu soldați și ofițeri din Uganda, care au venit să-l sprijine într-o luptă.
Triburile sunt situate în bazinul Nilului Superior. Este o depresiune foarte mare în zona sub-sahariană, cu vegetație de savană și în sud mai sunt niște munți, cu altitudini mai mici, unde trăiesc triburile Lopit și Lotuko pe care le-am vizitat.
Horia Daraban: Dați-mi un exemplu de tradiții, obiceiuri și care să aibă ca sursă cele două triburi din sudul Sudanului de Sud.
Dragoș Nica: Cele mai frumoase vaci erau crestate la urechi; la fel și femeile care se considerau cele mai frumoase aveau urechile crestate. Asta ar fi o tradiție comună, dar tradiția s-a pierdut în timp; într-un trib, doar o femeie cea mai bătrână, de 82, 83 de ani, mai avea urechea crestată. Cele tinere nu își mai taie urechile.
Horia Daraban: Pe parcurs, v-ați întâlnit cu sentimentul de frică, de nesiguranță?
Dragoș Nica: În ultima zi, la plecare, eram în holul hotelului și vedeam la televizor că încep violențe și mă uitam la ceas și pe telefon, dacă nu s-a anulat zborul. Am plecat la aeroport, mi-au dat acolo un bilet de mână scris „Cairo” pe el și stăteam într-o sală de așteptare foarte mică, cu câteva scaune, unde avea un televizor și mă uitam cum se trăgea între diferite grupări.
Horia Daraban: Ce v-ați spus atunci?
Dragoș Nica: Da, și-am zis că nu mai ajung. Am avut emoții mari, a venit avionul și am plecat. Am făcut șase ore până în Cairo.
Horia Daraban: Faptul că erați la foarte mare distanță de familie, cum țineați legătura cu cei de acasă?
Dragoș Nica: Când ajungeam pe aeroport, îmi cumpăram cartelă cu număr și, pe unde aveam semnal, trimiteam o poză sau un mesaj. Și pe această, cale mulțumesc soției și familiei că au fost de acord să plec de acasă peste o lună de zile. Le-am stricat concediul.
Horia Daraban: Având în vedere ceea ce ați povestit dumneavoastră, ați recomanda, ați sugera altor pasionați de orizonturi mai îndepărtate să facă o astfel de călătorie în Sudanul de Sud? Și dacă da, de ce?
Dragoș Nica: Le recomand celor care le place adrenalina. În primul rând, cei care sunt vaccinați pot să meargă acolo, să nu aibă frică când se întâlnesc cu populațiile băștinașe, să zâmbească la ei și atunci este o interacțiune între turist și cei din trib foarte, foarte faină.
Varianta audio a interviului:
Sursa foto: Dragoș Nica
