Ascultă Radio România Iași Live

Vasile Avram, fostul şef al arbitrilor, condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu executare

Publicat de Lucian Bălănuţă, 8 aprilie 2015, 18:41


Vasile Avram, fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani închisoare cu executare pentru luare de mită şi tentativă la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Curtea Supremă a admis miercuri apelul DNA şi a desfiinţat o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, din mai 2013, prin care Vasile Avram şi ceilalţi inculpaţi au fost achitaţi.

Fostul şef al arbitrilor a primit 3 ani închisoare pentru luare de mită şi 6 luni pentru tentativă la fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiuni de corupţie. Cele două pedepse au fost contopite iar Avram va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani, din care se va scădea perioada în care a fost reţinut şi arestat preventiv, de la 24 septembrie la 21 noiembrie 2011.

Judecătorii i-au confiscat lui Vasile Avram sumele de 19.000 euro şi 6.647 euro, acesta având de plătit şi 40.173 lei (din care 3.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale, 35.173 lei contravaloare expertiză tehnică judiciară şi 2.000 lei cheltuieli judiciare la instanţa de fond).

În acelaşi dosar, avocatul Adrian Penciu a fost condamnat la 6 luni închisoare cu suspendare iar recepţionerul Vasile-Constantin Chiorean a fost achitat.

De asemenea, instanţa a încetat procesul penal împotriva omului de afaceri Sorin-Ioan Ţerbea şi a pilotului Nicolae Iacobescu, ca urmare a decesului acestora, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit în iulie 2013 în judeţul Mureş.

Unul dintre judecători, Simona Cristina Neniţă, a făcut opinie separată faţă de colegii săi din completul de judecată, în sensul achitării lui Vasile Avram şi Adrian Penciu.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată în 2011 pe fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu o infracţiune de corupţie.

Alături de Vasile Avram au mai fost trimişi în judecată omul de afaceri Sorin-Ioan Ţerbea, pentru dare de mită, în formă continuată, avocatul Baroului Giurgiu Adrian Penciu, acuzat de instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, Nicolae Iacobescu, acuzat de complicitate la dare de mită şi complicitate la luare de mită, ambele în formă continuată şi recepţionerul Vasile-Constantin Chiorean, acuzat de complicitate la dare de mită şi complicitate la luare de mită.

Potrivit anchetatorilor, pe data de 21 mai, în condiţiile exercitării atribuţiilor de serviciu ca supervizor la meciul de fotbal FCM Tîrgu-Mureş – Universitatea Cluj, Vasile Avram a primit de la Ţerbea suma de 19.000 de euro în scopul delegării unor arbitri agreaţi de echipa de fotbal din Tîrgu-Mureş la jocurile ediţiei de campionat 2011-2012.

‘În aceeaşi împrejurare şi în acelaşi scop, inculpatul Avram Vasile a beneficiat de transport gratuit cu elicopterul pe ruta Bucureşti – Tîrgu-Mureş şi retur, folos oferit de Ţerbea Sorin Ioan. Elicopterul respectiv a fost pilotat de inculpatul Iacobescu Nicolae şi închiriat, în acest scop, de o societate comercială controlată de inculpatul Ţerbea Sorin Ioan, costul acestui transport fiind de aproximativ 3.000 de euro. Suma de 19.000 de euro a fost remisă de Ţerbea Sorin Ioan lui Avram Vasile prin intermediul inculpaţilor Iacobescu Nicolae şi Chiorean Vasile-Constantin, angajat ca recepţioner la un hotel din Tîrgu-Mureş, deţinut de o societate comercială controlată de inculpatul Ţerbea Sorin Ioan’, susţin procurorii.

De asemenea, Sorin Ţerbea i-a oferit lui Avram o însemnată cantitate de vin, folosită la nunta arbitrului Marius Avram, fiul şefului CCA.

În plus, în condiţiile în care Vasile Avram era cercetat în stare de arest preventiv în acest dosar, avocatul Adrian Penciu, în calitate de apărător ales, i-a înmânat lui Avram spre semnare un exemplar fals al unei hotărâri din data de 21 ianuarie 2011 a Biroului Executiv al Comisiei Centrale a Arbitrilor care a fost semnat de Vasile Avram.

‘Hotărârea prevedea ca delegarea arbitrilor pentru meciurile de fotbal din Liga I să se realizeze de o altă persoană decât Vasile Avram începând cu returul sezonului 2010-2011. În această modalitate, Adrian Penciu a încercat să îl exonereze de răspunderea penală pe Vasile Avram prin constituirea unor probe care nu sunt veridice’, se arată în rechizitoriu.

 

(Radio Iași/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Comisia pentru buget din Senat a adoptat propunerea legislativă prin care se instituie situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului
Prim plan luni, 27 iulie 2026, 15:21

Comisia pentru buget din Senat a adoptat propunerea legislativă prin care se instituie situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului

Comisia pentru buget din Senat a adoptat în unamitate propunerea legislativă prin care se instituie situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului sau a...

Comisia pentru buget din Senat a adoptat propunerea legislativă prin care se instituie situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului
Federaţia Sanitas anunţă declanşarea marţi a grevei generale şi acuză presiuni asupra angajaţilor
Prim plan luni, 27 iulie 2026, 14:12

Federaţia Sanitas anunţă declanşarea marţi a grevei generale şi acuză presiuni asupra angajaţilor

Federaţia Sanitas a anunţat că marţi începe greva generală în sistemul de sănătate şi acuză că, înainte de declanşarea protestului, în...

Federaţia Sanitas anunţă declanşarea marţi a grevei generale şi acuză presiuni asupra angajaţilor
Județul Botoșani, pe locul IV în clasamentul mediilor obținute la Examenul național pentru definitivare în învățământ
Prim plan luni, 27 iulie 2026, 13:58

Județul Botoșani, pe locul IV în clasamentul mediilor obținute la Examenul național pentru definitivare în învățământ

Publicarea rezultatelor finale de la proba scrisă a Examenului național pentru definitivare în învățământ urcă județul Botoșani pe locul 4...

Județul Botoșani, pe locul IV în clasamentul mediilor obținute la Examenul național pentru definitivare în învățământ
(AUDIO) Investiție de 4,5 milioane de lei pentru creșterea siguranței tramvaielor din Iași
Prim plan luni, 27 iulie 2026, 12:44

(AUDIO) Investiție de 4,5 milioane de lei pentru creșterea siguranței tramvaielor din Iași

Compania de Transport Public Iași va achiziționa 36 de sisteme anticoliziune pentru tramvaiele vechi. Proiectul de hotărâre a fost aprobat...

(AUDIO) Investiție de 4,5 milioane de lei pentru creșterea siguranței tramvaielor din Iași
Prim plan luni, 27 iulie 2026, 12:33

Examenul naţional pentru definitivare în învăţământ (sesiunea 2026): Sinteza rezultatelor finale înregistrate la proba scrisă (după soluţionarea contestaţiilor)

Rezultatele finale (după soluţionarea contestaţiilor) înregistrate la proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în...

Examenul naţional pentru definitivare în învăţământ (sesiunea 2026): Sinteza rezultatelor finale înregistrate la proba scrisă (după soluţionarea contestaţiilor)
Prim plan luni, 27 iulie 2026, 11:45

MApN: Dronă intrată în spaţiul aerian al României; au fost ridicate de la sol două avioane de luptă

UPDATE ora 11:45 – Alerta aeriană declanșată astăzi, 27 iulie, în urma pătrunderii în spațiul aerian național a unei drone, a încetat...

MApN: Dronă intrată în spaţiul aerian al României; au fost ridicate de la sol două avioane de luptă
Prim plan luni, 27 iulie 2026, 10:17

Cod galben emis de ANM: furtuni, vijelii, vânt

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 27-07-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 27 iulie, ora...

Cod galben emis de ANM: furtuni, vijelii, vânt
Prim plan luni, 27 iulie 2026, 07:40

(AUDIO) Program extins la Ambulatoriul Maternității „Cuza Vodă” din Iași

Ambulatoriul Maternității „Cuza Vodă” din Iași va avea program extins, între orele 8:00 și 17:00. Decizia a fost luată pentru a veni în...

(AUDIO) Program extins la Ambulatoriul Maternității „Cuza Vodă” din Iași