Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Mii de credincioşi din întreaga ţară, prezenţi la hramul Mănăstirii Putna

Suceava: Mii de credincioşi din întreaga ţară, prezenţi la hramul Mănăstirii Putna

Publicat de Andreea Drilea, 15 august 2024, 15:00

Mii de credincioşi din toată ţara, dar şi din regiunea Cernăuţi (Ucraina) au luat parte, joi, la hramul Mănăstirii Putna din judeţul Suceava, marcat în fiecare an pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Calinic, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de Prea Sfinţitul Damaschin Dorneanul, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi Prea Sfinţitul Atanasie de Bogdania, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Evocând viaţa fără de păcat a Sfintei Maria, stareţul Mănăstirii Putna, Melchisedec Velnic, a făcut apel, în cuvântul său de înţelepciune, la iubire, toleranţă, altruism şi bunătate.

‘Să avem inimă bună faţă de semeni, să nu urâm, să nu fim egoişti, să nu ne înălţăm cu mintea deasupra altora. Când ne înălţăm deasupra altora cu mintea, când nu îl mai respectăm pe celălalt, când nu mai vedem în el chipul lui Dumnezeu, când nu-i mai vedem binele, atunci noi înşine cădem din braţele ocrotitoare ale Maicii Domnului’, a afirmat stareţul Mănăstirii Putna.

Preotul Constantin Nicula a subliniat că ‘hramul Adormirii Maicii Domnului este hramul României întregi’ şi că, ‘pentru mulţi dintre noi, Maica Domnului este ca membru de familie’. De asemenea, el a arătat că ‘adevărata harta a sufletului românesc trece întotdeauna prin Putna şi se aşează la judecata lui Hristos în Cer’.

‘Hramul Adormirii Maicii Domnului este hramul României întregi. Atât de straşnic l-au ţinut voievozii pe palme, în chivotul credinţei încât hramul acesta ne defineşte ca oameni, ne apropie de Cer prin Maica Domnului şi ne apropie prin Maica Domnului de Hristos, care este Cerul nostru. Sigur că suntem departe de credinţa apostolilor, dar tot credem. Pentru mulţi dintre noi, Maica Domnului este ca membru de familie. Nu doar că stă pe perete, în icoană, ci este cu noi, ne-a ajutat să fim sănătoşi, să ne creştem copiii, să ne crăpăm cum se cuvine palmele ca să aducem roadă, să gândim în numele Ei şi să trăim împreună cu Ea bucuria împărăţiei lui Dumnezeu”, a spus preotul Constantin Nicula.

Mănăstirea Putna, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este unul dintre cele mai importante lăcaşuri monahale creştin ortodox din România, fiind considerată important centru cultural şi religios. În această mănăstire se află mormântul lui Ştefan cel Mare, cel care a fost domnitorul Moldovei în perioada 1457- 1504.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Regional marți, 15 septembrie 2026, 12:45

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Noi audieri în dosarul omului de afaceri din județul Vaslui, Fănel Bogos! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași l-au citat,...

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:10

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’

Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, le cere părinţilor să nu contribuie cu bani la aşa-numitul ‘fond al...

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:08

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu

Un proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională va fi derulat în comuna Rediu, din județul Iași, în...

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu
(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei
Regional luni, 14 septembrie 2026, 19:44

(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei

Primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, a cerut demisia managerului Companiei Regionale de Apă Bacău, Doru Constantin, pe care îl...

(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei
Regional luni, 14 septembrie 2026, 16:30

(AUDIO/FOTO) Ministrul Educației, la Iași: România va avea opt campusuri de învățământ dual

Studenții din România vor avea, în curând, opt centre de învățare duală – a precizat, astăzi, la Iași, ministrul Educației, Mihai...

(AUDIO/FOTO) Ministrul Educației, la Iași: România va avea opt campusuri de învățământ dual
Regional luni, 14 septembrie 2026, 15:18

Min. Educației, Mihai Dimian: ”Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități”

Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități – a...

Min. Educației, Mihai Dimian: ”Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități”
Regional luni, 14 septembrie 2026, 13:39

MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare

În perioada 14-18 septembrie 2026 are loc „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și...

MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare
Regional luni, 14 septembrie 2026, 13:20

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 16 septembrie, la consumatori de pe nouă străzi din mun. Suceava

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 16 septembrie, la consumatori de pe nouă străzi din mun. Suceava