Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Şeful Poliţiei Broşteni, eliberat din funcţie, după scandalul morţii unei fete de 18 ani

Suceava: Şeful Poliţiei Broşteni, eliberat din funcţie, după scandalul morţii unei fete de 18 ani

Publicat de Andreea Drilea, 14 august 2024, 19:21

Şeful Poliţiei oraşului Broşteni, Dragoş Vasile Ursu, a fost eliberat din funcţia de conducere, în urma scandalului privind moartea unei tinere de 18 ani, cu care acesta ar fi avut o relaţie, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Potrivit acestora, ofiţerul îşi va desfăşura activitatea pe o funcţie de execuţie, din cadrul unei secţii rurale de poliţie, arondată Poliţiei Municipiului Suceava.

‘Măsura a fost dispusă în virtutea respectării principiilor deontologiei profesionale şi pentru asigurarea cadrului legal optim, în vederea desfăşurării cercetărilor în dosarul penal vizând o faptă de ucidere din culpă. Poliţia Română este un garant al respectării legii, dar şi al normelor deontologice, astfel de măsuri dispuse având rolul de a întări încrederea populaţiei în instituţie şi de a înlătura orice dubii privind abordarea profesionistă, imparţială şi obiectivă a tuturor’, au precizat oficialii IPJ.

Poliţiştii din Suceava au deschis o anchetă după ce o tânără de 18 ani din oraşul Broşteni a fost găsită decedată în apartamentul său, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Ionuţ Epureanu.

Tânăra, care ar fi fost iubita unui ofiţer de poliţie, prezenta urmele unui act suicidal, însă anchetatorii vor să stabilească dacă există vreo legătură între decesul fetei şi angajatul IPJ, în condiţiile în care pe reţelele sociale au apărut acuzaţii la adresa bărbatului.

De altfel, IPJ Suceava precizează că, în acest caz, ‘conducerea unităţii a dispus în regim de urgenţă şi verificări, prin Biroul Control Intern, pentru stabilirea existenţei unor eventuale abateri de la Codul Deontologic al poliţistului sau alte aspecte de interes în cauză’.

‘Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale – IPJ Suceava desfăşoară activităţi de cercetare penală, sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea circumstanţelor decesului unei tinere, de 18 ani, din oraşul Broşteni. În seara de 12.08.2024, în jurul orei 22,00, o tânără a fost identificată decedată, în apartamentul în care locuia, pe raza oraşului Broşteni, prezentând urmele unui act suicidal. În cauză a fost efectuată şi necropsia cadavrului, fără a fi evidenţiate urme ale vreunei infracţiuni intenţionate. De asemenea, având în vedere apariţia în spaţiul public a unor date, privind o presupusă relaţie anterioară cu un lucrător din cadrul IPJ Suceava, conducerea unităţii a dispus în regim de urgenţă şi verificări, prin Biroul Control Intern, pentru stabilirea existenţei unor eventuale abateri de la Codul Deontologic al poliţistului sau alte aspecte de interes în cauză’, precizează oficialul IPJ.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Botoşani: Un copil de şapte ani, în stare gravă după ce a înghiţit un capac de cariocă
Regional marți, 26 mai 2026, 12:36

Botoşani: Un copil de şapte ani, în stare gravă după ce a înghiţit un capac de cariocă

Un copil de şapte ani se află în stare gravă după ce a înghiţit un capac de cariocă, au anunţat, marţi, reprezentanţii Serviciului de...

Botoşani: Un copil de şapte ani, în stare gravă după ce a înghiţit un capac de cariocă
(AUDIO) Proiectul noii legi a salarizării a provocat, deja, primele efecte în teritoriu
Regional marți, 26 mai 2026, 12:26

(AUDIO) Proiectul noii legi a salarizării a provocat, deja, primele efecte în teritoriu

Proiectul noii legi a salarizării a provocat, deja, primele efecte în teritoriu. Angajații din Sănătate, afiliați sindicatului Sanitas, au...

(AUDIO) Proiectul noii legi a salarizării a provocat, deja, primele efecte în teritoriu
Bacău: Fostul lider de sindicat al DGASPC, condamnat definitiv la opt ani şi patru luni de închisoare
Regional marți, 26 mai 2026, 10:45

Bacău: Fostul lider de sindicat al DGASPC, condamnat definitiv la opt ani şi patru luni de închisoare

Fostul lider de sindicat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău, Dumitru Laurenţiu Isvoranu,...

Bacău: Fostul lider de sindicat al DGASPC, condamnat definitiv la opt ani şi patru luni de închisoare
Ziua Copilului, sărbătorită de Consiliul Județean Iași la Bojdeuca lui Ion Creangă
Regional marți, 26 mai 2026, 10:36

Ziua Copilului, sărbătorită de Consiliul Județean Iași la Bojdeuca lui Ion Creangă

Consiliul Județean Iași invită publicul din Iași și nu numai să celebreze Ziua Copilului într-un spațiu de poveste încărcat de istorie și...

Ziua Copilului, sărbătorită de Consiliul Județean Iași la Bojdeuca lui Ion Creangă
Regional marți, 26 mai 2026, 09:11

(AUDIO) Peste 7.300 de elevi ieșeni susțin astăzi Evaluarea Națională la Limba română

Elevii de clasa a VI-a susțin, astăzi, proba la Limbă și comunicare – Limba română din cadrul Evaluării Naționale. În județul Iași...

(AUDIO) Peste 7.300 de elevi ieșeni susțin astăzi Evaluarea Națională la Limba română
Regional marți, 26 mai 2026, 08:37

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 27 mai, pe mai multe străzi din mun. Bacău

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 27 mai, pe mai multe străzi din mun. Bacău
Regional marți, 26 mai 2026, 06:39

(AUDIO) Iașul găzduiește Olimpiada Națională de Creativitate Științifică

La Iași începe, astăzi, (26 mai) etapa națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică. Timp de 3 zile, aproximativ 380 de elevi și 100...

(AUDIO) Iașul găzduiește Olimpiada Națională de Creativitate Științifică
Regional luni, 25 mai 2026, 12:43

„Anul Nadia” aduce la Onești elite ale sportului românesc și internațional

Sub egida „Anul Nadia Comaneci”, municipiul Onești va reuni în perioada 29–31 mai 2026 campioane olimpice, mondiale și europene, foste mari...

„Anul Nadia” aduce la Onești elite ale sportului românesc și internațional