Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Antreprenoriatul artistic – arta de a câștiga bani din artă (INTERVIU)

(AUDIO) Antreprenoriatul artistic – arta de a câștiga bani din artă (INTERVIU)

Publicat de isoreanu, 27 octombrie 2023, 15:40

Antreprenoriatul și artele sunt domenii care se intersectează constant. Artiștii se găsesc adesea și în ipostaza antreprenorului. Pentru aceasta, ei trebuie să fie pregătiți, au nevoie de noțiuni cel puțin elementare dacă doresc să dezvolte cu succes o afacere. Ideea conform căreia arta nu aduce bani reprezintă o prejudecată, iar prejudecățile sunt spulberate de exemple pozitive și de informații de la cei care au experiență în aceaztă zonă. Proiectul care îi ajută pe tinerii artiști să deprindă noțiuni esențiale în acest domeniu, desfășurat la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, este un exemplu în acest sens.

Un interviu de Ioana Soreanu:

Ioana Soreanu: O avem invitată în studioul Radio Iași pe Oana Nae, lector universitar dr. la Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. Ne aflăm în Luna Antreprenoriatului Studențesc. Seria de evenimente a început în octombrie și se va finaliza în noiembrie. Despre ce evenimente este vorba?

Oana Nae: Mă bucur să împărtășesc cu dumneavoastră toate aceste experiențe pe care le avem noi în cadrul Universității, care sunt în primul rând focalizate pe corpul nostru de studenți, masteranzi, doctoranzi, sau chiar tineri absolvenți din cadrul Universității, dar nu numai. Putem avea ca invitați sau ca auditoriu chiar și studenți ai altor facultăți din zona aceasta umanistă, care pot fi interesați de ceea ce discutăm și evenimentele pe care le propunem în cadrul acestei Luni a Antreprenoriatului Studențesc, aș adăuga eu artistic. Desfășurăm această serie de evenimente în cadrul unui proiect finanțat prin fondurile de dezvoltare instituțională din acest an, din 2023, și care, după cum spuneam, este dedicat în primul și în primul rând studenților noștri. Sunt o serie de evenimente structurate pe cele trei mari domenii de studiu pe care le avem în cadrul universității noastre, cel al studiilor teatrale și de interpretare, cel de interpretare și compoziție muzicală și, bineînțeles, domeniul artelor vizuale. I-am avut ca invitați, în prima zi, pe Marius Patraș, un antreprenor local în domeniul artelor, un producător în zona artelor decorative, care a venit să prezinte tot acest proces de creație din cadrul firmei pe care o conduce, studenților noștri și să le împărtășească așa… câte ceva din experiențele pozitive, sau poate mai puțin pozitive, ale provocărilor antreprenoriale pe care le-a întâmpinat el în ultimii ani. Am avut deja un eveniment la care a participat ca invitat doamna Daniela Gontineac, o doamnă care este specialist în domeniul fondurilor europene, care lucrează de cred că mai bine de 10-15 ani pe această zonă și, de asemenea, a venit să împărtășească studenților noștri despre oportunitățile care pot exista prin intermediul acestor fonduri, tot ceea ce ține de zona startup-urilor care au mai avut sprijin prin intermediul unor astfel de proiecte.

Ioana Soreanu: Sunt artiști, tineri artiști în Iași, care au astfel de afaceri sau care au obținut sau au încercat să obțină fonduri europene?

Oana Nae: Știu, din ceea ce am auzit de la colegii mei, în special din Departamentul de Design, pentru că probabil este și un domeniu cu o aplicabilitate directă în câmpul productivității artistice, și știu că au mai fost și mai sunt tineri care au exploatat această zonă, creându-și fie firme tip PFA, fie ceva mai mari, împreună, chiar asociindu-se poate chiar 2, 3, 4 colegi, care au dezvoltat fie pe graphic design, fie pe design interior, fie pe, mă rog, pe producție cred că mai puțin, dar în zona aceasta, probabil unde și cererea este… este mare, iar tinerii vin cu entuziasmul și energia lor, știu că au mai fost astfel de demersuri…

Ioana Soreanu: Cu succes?

Oana Nae: Da, în general, în general cu succes. În anii anteriori, noi am mai invitat, tot în cadrul unor proiecte similare, și alți absolvenți pe această zonă, care fie lucrau ei, la rândul lor, în diverse firme, fie aveau experiențe în acest domeniu. Deci, da, pot să confirm că sunt astfel de… există astfel de demersuri în rândul absolvenților.

Ioana Soreanu: Pentru că, în domeniul teatrului, știți foarte bine, în Iași experiențele sunt foarte triste, din punctul acesta de vedere. Ați mai avut și alți invitați și veți mai avea, de asemenea.

Oana Nae: Desigur, apropo de teatru, dacă tot am deschis discuția, pe 23 și 24 octombrie, l-am avut ca invitat în cadrul Facultății de Teatru pe domnul Alexandru Boureanu, care este și profesor la Universitatea din Craiova, dar și managerul Teatrului „Marin Sorescu” din Craiova și care la rândul dumnealui, a împărtășit experiența lui în ceea ce privește proiectele culturale, finanțările pe această zonă a teatrului, a artelor performative și, într-adevăr, a subliniat chiar acest procent foarte mic care există în rândul teatrelor, teatrelor private care să funcționeze independent de finanțările de stat, procentul foarte, foarte mic de astfel de… de inițiative care există în momentul actual la noi.

Ioana Soreanu: Tinerii artiști au participat la aceste evenimente?

Oana Nae: Da, au participat, zic eu, în număr destul de mare, se arată din ce în ce mai interesați. Cred că și această interacțiune cu invitații externi este foarte importantă, pentru că ei ne aduc fiecare din experiența lor, lucruri inedite, lucruri pe care până la urmă nu reușim să le cuprindem într-o programă universitară în rândul cursurilor.

Ioana Soreanu: De ce? Pentru că în mod normal ar trebui și artiștii să aibă câteva noțiuni elementare despre cum să gestionezi o afacere și să o faci să aibă succes.

Oana Nae: Așa este. Avem cursuri de management cultural care funcționează chiar în programa de… de studii a celor de la licență și și master în cadrul universității noastre. Dar, până la urmă, toate aceste informații pe care le primesc prin intermediul colegilor noștri cred că sunt foarte bine completate de aceste serii de experiențe și de interacțiuni, până la urmă, pentru că studenții, venind la aceste întâlniri, ei pun întrebări, caută tot felul de răspunsuri, își lămuresc la rândul lor anumite, poate, lucruri pe care nu le-au înțeles foarte bine din alte surse și atunci, cred că aduce un plus de valoare acestor cursuri care există și care, până la urmă, se menține, așa, să spunem, într-un făgaș pedagogic. Dar, când cineva vine din exterior, cu o experiență practică, cu o experiență în care ne împărtășește din toate bucuriile sau neajunsurile unei experiențe, să spunem private, a unei firme, a unei zone din acestea de… de lucru, poate cu fonduri culturale, cred că sunt foarte bine venite. Apropo de aceasta, chiar în această săptămână am avut ca invitat pe Adrian Bojenoiu – continuăm, evident, seria cu invitați – un curator și manager cultural care a venit de la Craiova să ne povestească despre Galeria Electroputere, despre, tot așa, o experiență din 2009, chiar de când a început cu această galerie și cu tot ceea ce înseamnă finanțările culturale, finanțările prin intermediul fondurilor naționale care se acordă culturii. Și, iată că aceste informații sunt binevenite, vă spuneam, din perspectiva cuiva care chiar lucrează zi de zi cu ele, care depinde poate financiar de evenimentele care depind financiar de toate aceste fonduri; scrierea de proiecte culturale, care, iată, va fi completată în 9 și 10 noiembrie de o altă discuție cu Delia Bulgaru, care vine din partea Asociației Satelit, tot așa, să facă un workshop împreună cu studenții chiar pe scriere de proiecte culturale, cum se gestionează aceste aplicații, cum se pot obține în mod concret niște finanțări reale în domeniul cultural.

Ioana Soreanu: Cum v-a venit ideea acestui proiect? Ați constatat această nevoie la nivel de societate sau ați plecat de la o întâmplare poate.

Oana Nae: În primul rând, cred că și eu, ca fostă absolventă, am regăsit această lacună pe această zonă, poate în anumite momente. Poate la rândul meu aș fi vrut să aflu mai multe, dar a trebui să fiu autodidact și să-mi găsesc propriile resurse când am avut nevoie de informații. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, cred că societatea noastră contemporană, iată, în 2023, ne provoacă și îi provoacă pe tinerii absolvenți, după cei 3 ani de licență, sau 2 ani de master, sau tot ciclul de studii pe care îl absolvă, îi provoacă să intre într-un ansamblu de provocări în care ei trebuie să cunoască deja anumite lucruri, trebuie să aibă un background cât mai solid. Chiar dacă sunt artiști, chiar dacă poate în unele cazuri sunt mai boemi, dar inserția aceasta concretă pe ceea ce înseamnă lucru cu clientul, pe ceea ce înseamnă oferirea către public a unui răspuns real, valabil, în ceea ce privește producția artistică, cred că este foarte important. La noi în universitate s-au mai desfășurat proiecte similare pe zona antreprenoriatului studențesc și în ultimii ani, dar anul acesta este primul an în care încercăm să creăm, prin această Lună a Antreprenoriatului Studențesc, să creăm o serie de evenimente coerente care, iată, pun studentul față în față cu o serie de evenimente grupate, într-o perioadă în care ei sunt activi, sunt în mijlocul semestrului întâi deja și atunci, cred că și interesul și gradul lor de absorbție este maxim în… în această perioadă și ne străduim, sigur, prin aceste proiecte, să completăm toate aceste… aceste lucruri.

Etichete:
#StareaEducației (INTERVIU) Ministrul Daniel David: ”Și eu sunt nemulțumit, dar haideți să vedem cum încercăm să construim pe această nemulțumire. Putem începe să regândim și să ameliorăm unele din aceste măsuri de austeritate, cu anul școlar viitor sau chiar cu începutul de an.”
Life joi, 11 septembrie 2025, 14:05

#StareaEducației (INTERVIU) Ministrul Daniel David: ”Și eu sunt nemulțumit, dar haideți să vedem cum încercăm să construim pe această nemulțumire. Putem începe să regândim și să ameliorăm unele din aceste măsuri de austeritate, cu anul școlar viitor sau chiar cu începutul de an.”

Noul an școlar a început într-un climat tensionat, marcat de incertitudini și nemulțumiri venite din partea sindicatelor din educație....

#StareaEducației (INTERVIU) Ministrul Daniel David: ”Și eu sunt nemulțumit, dar haideți să vedem cum încercăm să construim pe această nemulțumire. Putem începe să regândim și să ameliorăm unele din aceste măsuri de austeritate, cu anul școlar viitor sau chiar cu începutul de an.”
Andra Pintican
Life vineri, 5 septembrie 2025, 09:00

#StareaEducației (INTERVIU) Andra Pintican, inițiatoarea proiectului ”Școala de HR”: ”Lansăm în luna octombrie primul manual de Educație a muncii. Dacă tinerii vor continua să aleagă meseriile conform curentului și nu potrivit talentului și inteligenței lor native, peste 30-40 de ani, în birouri, se vor trezi în epuizare profesională și își vor da seama că au construit o viață care nu le aparține.”

Tinerii de astăzi se confruntă cu o piață a muncii într-o continuă schimbare marcată de automatizare, instabilitate economică și cerințe...

#StareaEducației (INTERVIU) Andra Pintican, inițiatoarea proiectului ”Școala de HR”: ”Lansăm în luna octombrie primul manual de Educație a muncii. Dacă tinerii vor continua să aleagă meseriile conform curentului și nu potrivit talentului și inteligenței lor native, peste 30-40 de ani, în birouri, se vor trezi în epuizare profesională și își vor da seama că au construit o viață care nu le aparține.”
#InfoEconomic: Marius Alexa, om de afaceri: „firul roșu al măsurilor fiscale este acela de a închide portițele prin care se dau anumite tunuri financiare; este o strângere a curelei în sensul de a face din ce în ce mai dificile manifestările comportamentul neetic al celor care încearcă să se îmbogățească prin evaziunea fiscală de dimensiuni mari”
Life marți, 2 septembrie 2025, 14:35

#InfoEconomic: Marius Alexa, om de afaceri: „firul roșu al măsurilor fiscale este acela de a închide portițele prin care se dau anumite tunuri financiare; este o strângere a curelei în sensul de a face din ce în ce mai dificile manifestările comportamentul neetic al celor care încearcă să se îmbogățească prin evaziunea fiscală de dimensiuni mari”

Vară și început de toamnă încărcate cu măsuri ce au efecte și asupra mediului privat pentru firme. Chiar aseară, în Parlament, a fost...

#InfoEconomic: Marius Alexa, om de afaceri: „firul roșu al măsurilor fiscale este acela de a închide portițele prin care se dau anumite tunuri financiare; este o strângere a curelei în sensul de a face din ce în ce mai dificile manifestările comportamentul neetic al celor care încearcă să se îmbogățească prin evaziunea fiscală de dimensiuni mari”
#StareaEducației (INTERVIU) Antoaneta Luchian, profesor MERITO: ”Despre creșterea normei didactice erau discuții de mai mult timp. Ce ne-a deranjat a fost faptul că au fost luate măsuri în momentul desfășurării unui calendar de mobilitate și înaintea unei schimbări curriculare.” /Liliana Olărașu, profesor MERITO: ”Aceste măsuri ar trebui să fie personalizate, să țină cont de realitatea din fiecare școală.”
Life vineri, 29 august 2025, 09:00

Suntem în ultima săptămână de vară, final de vacanță pentru elevi și preșcolari și privim cu emoție spre un nou început. Lunile care au...

#StareaEducației (INTERVIU) Antoaneta Luchian, profesor MERITO: ”Despre creșterea normei didactice erau discuții de mai mult timp. Ce ne-a deranjat a fost faptul că au fost luate măsuri în momentul desfășurării unui calendar de mobilitate și înaintea unei schimbări curriculare.” /Liliana Olărașu, profesor MERITO: ”Aceste măsuri ar trebui să fie personalizate, să țină cont de realitatea din fiecare școală.”
Life marți, 26 august 2025, 11:49

#InfoEconomic: Radu Crăciun, președintele Asociației Pensiilor Administrate Privat din România: „un fond de pensie furnizează ceea ce numele lui spune că furnizează, o plată lunară care este efectuată pe termen mediu și lung. Dacă cineva își dorea ca să obțină toți banii o dată, atunci locul în care ar trebui să-și economisească banii este mai degrabă un fond de investiții”

De la 25% la 30%, de la 10 la 8 ani sunt repere legate de modificări aduse la proiectul de lege privind plata pensiilor. Ele au legătură cu...

#InfoEconomic: Radu Crăciun, președintele Asociației Pensiilor Administrate Privat din România: „un fond de pensie furnizează ceea ce numele lui spune că furnizează, o plată lunară care este efectuată pe termen mediu și lung. Dacă cineva își dorea ca să obțină toți banii o dată, atunci locul în care ar trebui să-și economisească banii este mai degrabă un fond de investiții”
Life vineri, 22 august 2025, 17:28

#InfoEconomic: Paul Butnariu, președintele CCI Iași, despre concluziile breviarului economic al județului: în ultimul an, „consistentă a fost creșterea din domeniul comerțului, ceea ce înseamnă că au fost bani în piață”

Cifra de afaceri a companiilor care au sediul social în județul Iași a crescut, din 2023 până în 2024, cu zece procente, asta, deși numărul...

#InfoEconomic: Paul Butnariu, președintele CCI Iași, despre concluziile breviarului economic al județului: în ultimul an, „consistentă a fost creșterea din domeniul comerțului, ceea ce înseamnă că au fost bani în piață”
Life vineri, 22 august 2025, 09:10

#StareaEducației (INTERVIU) Mona Coțofan, profesor de Limba și literatura română:”Absența dramatică a elevului din centrul deciziilor este principala problemă a acestor schimbări din Educație. Școala s-a rezumat în această vară la norme, la buget, la bani și deloc la ceea ce are nevoie elevul ca să evolueze.”

Vara e pe sfârșit, iar noul an școlar se apropie cu pași repezi, aducând cu el multe necunoscute. Norma de predare pentru profesori crește,...

#StareaEducației (INTERVIU) Mona Coțofan, profesor de Limba și literatura română:”Absența dramatică a elevului din centrul deciziilor este principala problemă a acestor schimbări din Educație. Școala s-a rezumat în această vară la norme, la buget, la bani și deloc la ceea ce are nevoie elevul ca să evolueze.”
Life marți, 19 august 2025, 12:43

#InfoEconomic: La Iași, premieră națională: cei care doresc pot să-și repare singuri telefoanele mobile în primul service GSM cu regim self-service. Inițiativa aparține lui Marian Abutoaiei, antreprenor în domeniu

Potrivit unei statistici, la nivel național, sunt  peste 1800 de service-uri GSM. Deși e văzută ca o zonă de business atomizată, ea răspunde...