Ascultă Radio România Iași Live

Rafila: Guvernul a aprobat două acte normative privind implementarea Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului

Rafila: Guvernul a aprobat două acte normative privind implementarea Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului

Publicat de Andreea Drilea, 27 iulie 2023, 15:34

Guvernul a aprobat, joi, două acte normative privind implementarea Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului din România, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, menţionând că s-a deblocat finanţarea unor activităţi din contractul cadru şi sunt vizate programele de sănătate, inclusiv programul de oncologie.

‘Ce s-a întâmplat astăzi, pentru că toată lumea aştepta această şedinţă de guvern, astăzi s-au adoptat două acte normative, în primul rând o Ordonanţă de urgenţă care a deblocat banii, ca să ne înţelegem, şi permite finanţarea unor activităţi care deja erau prevăzute în contractul cadru. Şi în paralel Guvernul României a aprobat o Hotărâre de Guvern privind programele de sănătate, inclusiv programul de oncologie’, a precizat Rafila, după şedinţa de Guvern.

El a menţionat că sunt mai multe elemente ‘aduse practic la zi’ şi ‘devin operaţionale multe dintre normele planului naţional de control al cancerului’.

‘E vorba de testările gratuite extinse, un pachet de testări gratuite extinse pentru diagnosticul şi monitorizarea cancerului. Operaţionalizarea banilor despre care vă spuneam că este deja la Casa Naţională de Asigurări Sănătate pentru testarea genetică şi aţi văzut care sunt tipurile de pacienţi oncologici care beneficiază de acest tip de testare şi implicit de tratamentul personalizat. Decontarea serviciilor de radioterapie avansată este o astfel de metodă, care protejează, dacă vreţi, pacientul oncologic şi oferă un beneficiu terapeutic superior, şi nu în ultimul rând (…) s-a creat un program pentru inovaţie, de fapt un fond pentru inovaţie, care, sigur, trebuie să aibă nişte principii de funcţionare şi mai ales de includere a diverselor tipuri de medicamente de care pot beneficia pacienţii mai repede faţă de metoda, să spunem, clasică de introducere a medicamentelor în listă. Deci practic şi românii vor avea acces la medicamente inovative, mult mai repede, iar pacienţii oncologici vor fi principalii beneficiari’, a explicat Rafila.

Ministrul a menţionat că în şedinţa de Guvern au fost dezbătute, în primă lectură, două hotărâri de guvern care completează acest pachet de norme, menţionând că acestea, probabil, vor fi intra în dezbatere şi în aprobare săptămâna viitoare.

‘Ele se referă la reorganizarea şi ierarhizarea reţelei de oncologie pe baze regionale, adică se referă la centrele de competenţă şi care oferă acces, dacă vreţi, integrat pacienţilor cu boli oncologice (…), dezvoltarea standardelor de calitate pentru serviciile acordate pacienţilor oncologici, un lucru foarte important, dezvoltarea de centre integrate de oncologie pediatrică şi, în sfârşit, traseul pacientului specific fiecărui tip de cancer. Nu este doar vorba despre o decizie administrativă, ci de un parcurs, pentru că noi, în perioada care a trecut, am făcut o evaluare a resurselor umane, a echipamentelor care există la fiecare unitate medicală, încât să ştim dacă realizăm această reţea de centre oncologice, ce tip de servicii poate oferi fiecare, unde putem să ajutăm, cum putem să completăm resursele umane în fiecare dintre aceste centre’, a mai spus Rafila.

Rafila a menţionat că elemente deosebit de importante sunt legate de programele de screening pentru principalele patologii oncologice care beneficiază de o astfel de politică de sănătate.

‘E vorba despre col uterin şi cancerul mamar, le cunoaşte toată lumea, în plus, cancerul rectal, cel bronhopulmonar şi de prostată, dezvoltarea Registrului naţional de cancer. În momentul de faţă nu avem un astfel de registru ca să putem să ne adaptăm politicile de sănătate. Există practic un singur registru funcţional la Cluj, un registru regional. Planul de dezvoltare a serviciilor paliative, vă spuneam că ne preocupă în cel mai înalt grad, oferirea acestor servicii care în momentul de faţă nu răspund nevoilor reale în România. Încurajăm şi măsura pe care a luat-o deja Ministerul Sănătăţii, împreună cu Casa Naţională Asigurări de Sănătate, să scoatem paturile care realizează servicii paliative din numărul total de paturi aprobate pentru România, încât să încurajăm înfiinţarea de astfel de centre’, a adăugat ministrul.

El a spus şi că o măsură mult aşteptată este acordarea de servicii psihologice pentru pacienţii oncologici.

‘Toate documentele tehnice care stau la baza acestor propuneri care au fost incluse în aceste proiecte de hotărâre de guvern, care a fost în prima lectură, sunt realizate, în mare parte din punct de vedere tehnic, de către experţii din Comisia de oncologie sau de către alte grupuri de lucru, dacă ne referim la îngrijirile paliative’, a mai spus Rafila. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Începutul de an şcolar este motiv de stres pentru cei mai mulţi părinţi
Naţional vineri, 5 septembrie 2025, 19:24

Începutul de an şcolar este motiv de stres pentru cei mai mulţi părinţi

Începutul de an şcolar este motiv de stres pentru cei mai mulţi părinţi, arată un studiu realizat de Reveal Marketing Research. Una dintre...

Începutul de an şcolar este motiv de stres pentru cei mai mulţi părinţi
CNAIR: De luni se modifică tarifele şi amenzile de rovinietă şi peaj pentru vehiculele de transport
Naţional vineri, 5 septembrie 2025, 16:29

CNAIR: De luni se modifică tarifele şi amenzile de rovinietă şi peaj pentru vehiculele de transport

Tarifele şi cuantumul amenzilor contravenţionale pentru rovinietă şi peaj pentru vehiculele de transport se modifică începând de luni, 8...

CNAIR: De luni se modifică tarifele şi amenzile de rovinietă şi peaj pentru vehiculele de transport
CCR va analiza pe 24 septembrie sesizarea ÎCCJ referitoare la legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor
Naţional vineri, 5 septembrie 2025, 15:45

CCR va analiza pe 24 septembrie sesizarea ÎCCJ referitoare la legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor

Curtea Constituţională va analiza pe 24 septembrie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la legea privind pensiile de...

CCR va analiza pe 24 septembrie sesizarea ÎCCJ referitoare la legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor
Un nou protest al angajaţilor din educaţie are loc în Piaţa Victoriei din capitală
Naţional vineri, 5 septembrie 2025, 13:29

Un nou protest al angajaţilor din educaţie are loc în Piaţa Victoriei din capitală

Un nou protest al angajaţilor din educaţie are loc şi astăzi, în Piaţa Victoriei din capitală. Oamenii sunt nemulţumiţi de măsurile de...

Un nou protest al angajaţilor din educaţie are loc în Piaţa Victoriei din capitală
Naţional vineri, 5 septembrie 2025, 13:27

Ministerul Finanţelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis

Ministerul Finanţelor lansează astăzi o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis. Până pe 12 septembrie pot fi cumpărate astfel de titluri la...

Ministerul Finanţelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis
Naţional vineri, 5 septembrie 2025, 10:47

Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă pentru a putea reorganiza Romsilva

UPDATE – Guvernul a adoptat, vineri, în şedinţă, o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii privind Codul Silvic şi pentru...

Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă pentru a putea reorganiza Romsilva
Naţional vineri, 5 septembrie 2025, 10:32

METEO: Temperaturi caniculare în mai multe județe din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 05-09-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 05...

METEO: Temperaturi caniculare în mai multe județe din țară
Naţional vineri, 5 septembrie 2025, 06:57

ANAF investighează din 2024 firme implicate în fraude cu panouri fotovoltaice;prejudiciul estimat depăşeşte 3 milioane lei (ministru)

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) are în curs o investigaţie demarată anul trecut, care vizează firme implicate în comercializarea...

ANAF investighează din 2024 firme implicate în fraude cu panouri fotovoltaice;prejudiciul estimat depăşeşte 3 milioane lei (ministru)