Ascultă Radio România Iași Live

Preşedintele Iohannis solicită conducerii Parlamentului să declare vacantă funcţia de director al SRI

Preşedintele Iohannis solicită conducerii Parlamentului să declare vacantă funcţia de director al SRI

Publicat de Gabriela Rotaru, 4 iulie 2023, 15:59

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, o scrisoare preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, şi preşedintelui interimar Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, referitoare la retragerea din funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii a lui Eduard Hellvig.

‘Domnule preşedinte al Senatului, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, în temeiul prevederilor art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, cu modificările şi completările ulterioare vă propun să luaţi act de retragerea din funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii a domnului Eduard Raul Hellvig şi să declaraţi vacantă această funcţie, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre în acest sens’, arată şeful statului în scrisoare.

Eduard Hellvig a anunţat, luni, că renunţă la funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, susţinând că a discutat ‘deschis’ pe această temă cu preşedintele Klaus Iohannis în ultimele săptămâni.

Iohannis a anunţat că a luat act de retragerea lui Hellvig din funcţia de director al SRI şi a apreciat că mandatul acestuia a marcat ‘restaurarea credibilităţii şi modernizarea consistentă’ a Serviciului. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Euro a depăşit 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară
Naţional luni, 4 mai 2026, 10:23

Euro a depăşit 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară

Euro a depăşit astăzi 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară, după ce moneda naţională a încheiat săptămâna la cel mai...

Euro a depăşit 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară
Testările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a – în perioada 12 – 28 mai
Naţional luni, 4 mai 2026, 06:40

Testările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a – în perioada 12 – 28 mai

Testele pentru evaluările naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi organizate în perioada 12 – 28 mai, prevede calendarul...

Testările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a – în perioada 12 – 28 mai
IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului
Naţional duminică, 3 mai 2026, 09:17

IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului

Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului, comparativ cu perioada similară...

IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului
Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte
Naţional duminică, 3 mai 2026, 08:54

Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte

Guvernul va anunţa mâine stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte şi va adopta două ordonaţe de...

Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte
Naţional duminică, 3 mai 2026, 07:45

Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES

Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’ este organizată duminică, în contextul marcării Zilei Mondiale a Libertăţii...

Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 10:23

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 02 mai, ora 10:00 – 03 mai, ora 10:00 Fenomene vizate și zone afectate: conform textului  ...

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:51

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora

România a recuperat aproape 351 de milioane de euro din fondurile iniţial suspendate prin cererea de plată numărul 3 din PNRR, însă pierde...

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:20

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte

Se circulă bine la această oră pe drumurile principale din ţară, spre după-amiază este de aşteptat ca drumurile între staţiuni de la mare...

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte