Ascultă Radio România Iași Live

Serviciul Român de Informaţii va fi condus, interimar, de prim-adjunctul directorului, generalul Răzvan Ionescu

Serviciul Român de Informaţii va fi condus, interimar, de prim-adjunctul directorului, generalul Răzvan Ionescu

Publicat de Gabriela Rotaru, 3 iulie 2023, 17:03

Serviciul Român de Informaţii va fi condus, interimar, de prim-adjunctul directorului, generalul Răzvan Ionescu, după ce Eduard Hellvig a demisionat din funcţie.

Preşedintele Klaus Iohannis apreciază că sub conducerea lui Eduard Hellvig a fost restaurată credibilitatea SRI, iar serviciul a fost consistent modernizat, motiv pentru care a decis să-l decoreze cu Ordinul Naţional ‘Steaua României’. Din opoziţie, USR consideră, însă, că acesta a avut un mandat eşuat şi-l acuză că a continuat să facă politică şi din această funcţie.

Eduard Hellvig îşi încheie mandatul în fruntea SRI după opt ani, iar potrivit legii, şeful statului ar trebui să facă o nouă propunere pentru această funcţie cu rang de ministru, care trebuie aprobată apoi de Parlament.

Klaus Iohannis spune că în mandatul lui Hellvig, SRI a redevenit o instituţie ghidată de principiile democratice ale separaţiei puterilor în stat, iar transformarea instituţională la nivel local şi central a SRI este completă.

Preşedintele USR Cătălin Drulă, spune, dimpotrivă, că Hellvig a făcut politică din poziţia de director al SRI şi că în mandatul său nu a existat controlul civil asupra serviciului. Demisia şefului SRI trebuie să redeschidă subiectul reformei serviciilor de informaţii, ‘îngropat de coaliţie’, consideră partidul REPER, care cere adoptarea pachetului legislativ în toamnă.

Preşedintele Forţa Dreptei, deputatul Ludovic Orban, a declarat că nu va fi deloc surprins dacă viitorul director al SRI propus de preşedinte va fi de la PSD, având în vedere că înainte de alegerile parlamentare au început să pună stăpânire pe tot mai multe instituţii ale statului. Pentru Alianţa pentru Unirea Românilor demisia directorului SRI nu a fost o surprinză, întrucât de ceva timp s-ar vehicula pe scena politică ideea că Eduard Hellvig ar putea candida la prezidenţiale anul viitor. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă