Ascultă Radio România Iași Live

Camera Deputaţilor/ Comisia de învăţământ a finalizat dezbaterile la proiectul legii învăţământului preuniversitar

Camera Deputaţilor/ Comisia de învăţământ a finalizat dezbaterile la proiectul legii învăţământului preuniversitar

Publicat de Andreea Drilea, 26 aprilie 2023, 18:53


Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor a finalizat, miercuri, dezbaterile la proiectul legii învăţământului preuniversitar, iar joi, de la ora 9,00, vor începe discuţiile pe cel de-al doilea proiect din legile educaţiei, referitor la învăţământul universitar.

Proiectul de miercuri a fost adoptat în comisie, cu amendamente, cu 13 voturi ‘pentru’, 4 ‘împotrivă’ şi o abţinere.

Comisia a decis, între altele, că unităţile de învăţământ liceal pot să organizeze clase de excelenţă pentru anumite specializări, pentru maximum 50% din numărul total de clase a IX-a aprobat în planul de şcolarizare. Admiterea elevilor în aceste clase se face pe baza unor probe de verificare a cunoştinţelor conform unei metodologii aprobate de Ministerul Educaţiei şi a rezultatelor obţinute la examenul de evaluare naţională. Probele de verificare au loc înainte de desfăşurarea examenului de evaluare naţională şi sunt notate cu calificativele ‘admis’ / ‘respins’.

Un procent de 10% dintre locuri sunt ocupate prioritar pe baza rezultatelor obţinute la evaluarea naţională şi conform opţiunilor exprimate, prin repartiţie computerizată, de către elevi cu dizabilităţi şi/sau CES şi de către elevi de etnie romă, prevede un alt amendament adoptat prin consensul grupurilor parlamentare cu Ministerul Educaţiei.

Un alt amendament adoptat prevede că examenul naţional de bacalaureat constă în susţinerea probelor scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării şi sunt desfăşurate după cum urmează: pentru profilul umanist, specializarea ştiinţe sociale, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la Istorie şi o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între Geografie şi ştiinţe socio-umane, şi anume: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie. De asemenea, pentru profilul umanist, specializarea filologie, din filiera teoretică – două probe scrise, dintre care o probă obligatorie, la Limba şi literatura unei limbi de circulaţie internaţională şi o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între: Istorie, Geografie sau ştiinţe socio-umane, între care: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie.

Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de Religie se face prin cererea scrisă a elevului major sau a părinţilor/reprezentantului legal, pentru elevul minor. Schimbarea acestei opţiuni se face tot prin cerere scrisă. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar, se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. Elevului care nu frecventează orele de religie i se va asigura prezenţa în unitatea de învăţământ pe durata derulării cursurilor’, prevede un alt amendament adoptat de comisie.

Potrivit unui alt amendament, disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat, conform prevederilor prezentei legi, şi avizat de cultele religioase recunoscute oficial de stat, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului Educaţiei. În conformitate cu metodologia, Ministerul Educaţiei încheie protocoale de colaborare cu cultele religioase recunoscute oficial de stat.

În unităţile de învăţământ preuniversitar de stat sau particulare şi confesionale autorizate provizoriu şi acreditate se pot utiliza manuale şcolare alternative şi alte auxiliare didactice aprobate de Ministerul Educaţiei. Utilizarea acestora se realizează conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei, conform unui alt amendament adoptat miercuri.

Deputaţii au mai decis că în unităţile de învăţământ preuniversitar şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, precum şi în cadrul activităţilor desfăşurate în mediul online de unităţile de învăţământ preuniversitar sunt interzise discriminările pe criteriile menţinute în OUG 137/2000, cu excepţia măsurilor afirmative dispuse de lege. Sunt interzise manifestările şi propaganda de natură politică şi ideologică, precum şi prozelitismul religios.

Printre amendamentele adoptate miercuri se mai află unul aparţinând USR, conform căruia disciplina şcolară modulară reprezintă disciplina şcolară al cărei studiu se poate desfăşura pe o perioadă de timp mai mică de un an şcolar.

Un alt amendament al PNL, adoptat de comisie, prevede că programele educaţionale de tip ‘A doua şansă’ sunt programe care au ca scop sprijinirea minorilor şi, respectiv, a adulţilor care nu au fost înscrişi în învăţământul preuniversitar sau care au părăsit prematur sistemul de educaţie, fără a finaliza învăţământul primar şi/sau gimnazial şi/sau liceal, şi care au depăşit vârsta de şcolarizare corespunzătoare acestor niveluri, astfel încât aceştia să îşi poată completa şi finaliza învăţământul obligatoriu, precum şi să poată obţine o calificare profesională, având inclusiv posibilitatea reintegrării în învăţământul de masă, în condiţiile prezentei legi.

Deputaţii au mai decis ca, în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, creşele de stat cu personalitate juridică se reorganizează şi se arondează unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică, care au nivel preşcolar cu program prelungit sau unităţilor de învăţământ care au în structură învăţământ preşcolar. Prin excepţie, creşele cu minimum 120 de antepreşcolari se pot reorganiza ca unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, prevede amendamentul iniţiat de UDMR, adoptat cu 3 abţineri de comisie.

Potrivit unui alt amendament al PSD, învăţământul preuniversitar tehnologic se desfăşoară exclusiv în sistem dual pentru toate liceele tehnologice începând cu anul şcolar 2029-2030.

Un amendament adoptat de Comisia de învăţământ introduce rolul Ministerului Sportului în înfiinţarea şi reprofilarea cluburilor copiilor ‘în cadrul palatelor, cluburilor copiilor, cluburilor sportive şcolare de noi cercuri, respectiv discipline sau ramuri sportive şi se realizează pe baza acordului ARACIP şi cu respectarea înregistrării în Certificatul de Identitate Sportivă emis de Ministerul Sportului. Procedura privind acordul ARACIP se stabileşte prin ordin al ministrului Educaţiei’.

Comisia de învăţământ a mai decis miercuri că personalul didactic din învăţământul preuniversitar are ca obligaţie respectarea diversităţii pentru a genera elevilor atitudini incluzive şi tolerante, potrivit unui amendament al PNL.

Copiii personalului din învăţământ aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învăţământul superior şi beneficiază de gratuitate la cazare în cămine şi internate. De aceste prevederi beneficiază şi copiii personalului pensionat din sistemul învăţământ, precum şi copiii orfani de unul sau ambii părinţi ce au activat în sistemul de învăţământ, a mai decis comisia.

Un alt amendament aparţinând comisiei prevede că personalului didactic şi administrativ din învăţământul preuniversitar care nu dispune de locuinţă în unitatea administrativ-teritorială unde are postul i se decontează cheltuielile de transport de către angajator, din bugetul Ministerul Educaţiei, conform unei metodologii aprobate prin ordin de ministru.

Comisia a mai decis că şcolarizarea adulţilor, a minorilor şi a tinerilor din penitenciare, centre educative şi centre de detenţie se realizează cu respectarea curriculumului naţional, în unităţi de învăţământ de masă special sau în clase de învăţământ special afiliate unităţilor de învăţământ din sistemul naţional de învăţământ special care funcţionează în locurile de detenţie.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:47

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare

Temperaturile vor fi, în general, apropiate de valorile obișnuite ale perioadei în următoarele 4 săptămâni, potrivit estimărilor...

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:28

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard

Ministerul Finanţelor a decis, astăzi, să menţină pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard, în...

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 11:20

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru...

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:33

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă

Curtea Militară de Apel Bucureşti începe, marţi, judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost...

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:12

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre

Oamenii aflaţi în nordul judeţului Tulcea au primit, azi-noapte, două mesaje de alertă, pe fondul atacurilor Rusiei împotriva Ucrainei....

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Naţional luni, 14 septembrie 2026, 06:21

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric

Piaţa carburanţilor rămâne tensionată, în condiţiile în care cotaţiile internaţionale ale barilului de petrol depăşesc, în continuare,...

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 08:43

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie

Premierul interimar Ilie Bolojan cere instalarea cât mai rapidă a unui nou guvern şi afirmă că primul pas pentru deblocare este desemnarea de...

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 08:35

Încep înscrierile pentru concursurile de directori de școli

Luni, 14 septembrie, începe perioada de înscriere pentru concursurile de directori și directori adjuncți în unități de învățământ...

Încep înscrierile pentru concursurile de directori de școli