Ascultă Radio România Iași Live

ANM: Oscilaţii termice semnificative pe parcursul următoarelor două săptămâni

ANM: Oscilaţii termice semnificative pe parcursul următoarelor două săptămâni

Publicat de Gabriela Rotaru, 12 decembrie 2022, 13:22

Următoarele două săptămâni se vor caracteriza prin oscilaţii termice importante, perioadele reci alternând cu cele mai calde, iar probabilitatea de precipitaţii este mai ridicată în prima săptămână, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie pentru perioada 12-25 decembrie.

În Banat, în primele zile şi cu probabilitate mare şi în perioada 18-20 decembrie, valorile termice se vor situa sub cele climatologic specifice, cu medii ale maximelor de 0-2 grade şi ale minimelor de minus 7-minus 4 grade. În restul timpului se vor înregistra temperaturi apropiate sau peste cele normale în această lună, cele mai ridicate valori fiind estimate în zilele de 15 şi 16 decembrie, cu 9-13 grade ziua şi 3-6 grade noaptea, mediat regional.

În perioada 14 -18 decembrie va creşte probabilitatea pentru precipitaţii mai frecvente şi temporar mai intense- predominant ploi la început, apoi mixte. În celelalte zile ale intervalului de referinţă, precipitaţii în general slabe vor fi posibile pe spaţii mici.

Şi în Crişana, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, vor fi oscilaţii termice importante, perioadele reci alternând cu cele de vreme caldă. Astfel, în primele zile şi cu probabilitate mare şi în perioada 18-20 decembrie, temperatura aerului va avea valori sub cele climatologic specifice, cu medii ale maximelor de minus 1-3 grade şi ale minimelor de minus 8- minus 4 grade. În restul timpului se vor înregistra valori apropiate sau chiar peste cele normale în această lună, cu cele mai ridicate în zilele de 15 şi 16 decembrie, cu 9 -14 grade ziua şi 3-7 grade noaptea, în medie regională.

În perioada 14 -18 decembrie va creşte probabilitatea pentru precipitaţii mai frecvente şi temporar mai intense- predominant ploi la început, apoi mixte. În celelalte zile ale intervalului de referinţă, precipitaţii în general slabe vor fi posibile pe spaţii mici.

În Transilvania, cele două săptămâni de prognoză vor fi caracterizate de alternanţa perioadelor de vreme rece cu cele mai calde decât în mod obişnuit. Astfel, cel mai frig va fi în primele zile şi cu probabilitate mare şi în perioada 18-20 decembrie, când vor fi medii ale maximelor de 0-2 grade şi ale minimelor de minus 12- minus 7 grade, cu valori chiar mai scăzute în zonele depresionare. În restul timpului se vor înregistra temperaturi uşor peste cele normale în această lună, cele mai ridicate valori fiind estimate între 15 şi 17 decembrie, cu 6 – 13 grade ziua şi 0 – 4 grade noaptea, mediat regional.

În perioada 15 -19 decembrie va creşte probabilitatea pentru precipitaţii pe arii mai extinse – predominant ploi la început, apoi şi ninsori. În celelalte zile ale intervalului de referinţă, precipitaţii în general slabe vor fi posibile pe spaţii mici.

Perioada celor două săptămâni de prognoză va fi caracterizată în Maramureş de alternanţa intervalelor cu vreme rece cu cele mai calde decât în mod obişnuit. Astfel, cel mai frig va fi în primele zile şi cu probabilitate mare şi între 18 şi 20 decembrie, când vor fi medii ale maximelor de minus 2-2 grade şi ale minimelor de minus 7 – minus 4 grade. În restul timpului se vor înregistra temperaturi uşor peste cele normale în această lună, cele mai ridicate valori fiind estimate în zilele de 15 şi 16 decembrie, cu 6 – 11 grade ziua şi 1 – 4 grade noaptea, mediat regional.

La începutul intervalului de referinţă pe spaţii mici vor fi ninsori slabe, iar în perioada 15 -18 decembrie, va creşte probabilitatea pentru precipitaţii pe arii mai extinse – predominant ploi la început, apoi şi ninsori. În celelalte zile ale intervalului de referinţă, precipitaţii în general slabe vor fi posibile izolat.

În Moldova, intervalul celor două săptămâni de prognoză va fi caracterizat de oscilaţii termice semnificative, perioadele reci alternând cu cele mai calde. Astfel, în 13-14 decembrie şi între 18 şi 20 decembrie, vor fi medii ale maximelor de 0 – 3 grade şi ale minimelor de minus 8- minus 4 grade, valori de altfel normale pentru această regiune în luna decembrie. În restul timpului se vor înregistra temperaturi în general peste cele climatologic specifice, valorile cele mai ridicate fiind estimate în zilele de 15 şi 16 decembrie, cu 6 -11 grade ziua şi 0 – 4 grade noaptea, mediat regional.

În perioada 16 -18 decembrie, va creşte probabilitatea pentru precipitaţii – predominant ploi la început, apoi şi ninsori. În celelalte zile ale intervalului de referinţă, precipitaţii în general slabe, vor fi posibile trecător şi pe spaţii mici.

Şi în Dobrogea, perioada celor două săptămâni de prognoză va fi caracterizată de oscilaţii termice importante, zilele cu vreme rece alternând cu cele în care temperaturile vor creşte semnificativ; la debutul intervalului se va resimţi o răcire semnificativă, astfel încât media maximelor va ajunge la 3 -6 grade, iar a minimelor la minus 4 – 0 grade, valori asemănătoare fiind estimate şi pentru perioada 18-21 decembrie. În restul timpului vor fi temperaturi în general peste cele climatologic specifice lunii decembrie, iar cel mai cald va fi între 15 şi 17 decembrie, cu 10 -15 grade ziua şi 3 -7 grade noaptea, mediat regional.

Precipitaţii locale, mixte, vor fi în noaptea de 12 spre 13 decembrie. Probabilitatea pentru precipitaţii pe arii extinse şi moderate cantitativ va creşte între 17 şi 19 decembrie, în restul intervalului acestea fiind posibile izolat şi trecător.

Oscilaţii termice vor fi şi în Muntenia. La debutul intervalului se va resimţi o răcire semnificativă, astfel încât media maximelor va fi de 3-6 grade, iar a minimelor de minus 6 – minus 2 grade, valori asemănătoare fiind estimate şi pentru perioada 18-21 decembrie. În restul timpului vor fi temperaturi în general peste cele climatologic specifice lunii decembrie, iar cel mai cald va fi între 15 şi 17 decembrie, cu 9 -13 grade ziua şi 0-5 grade noaptea, mediat regional.

Precipitaţii locale vor fi în noaptea de 12 spre 13 decembrie, apoi probabilitatea ca acestea să se semnaleze pe arii extinse va creşte între 16 şi 19 decembrie, în restul intervalului fiind posibile izolat şi trecător.

În Oltenia, perioadele de vreme mai rece vor alterna cu cele în care vremea se va încălzi semnificativ. Astfel, în 13 şi 14 decembrie şi din nou între 18 şi 21 decembrie vor fi medii ale maximelor de 2 -5 grade şi ale minimelor de minus 9- minus 5 grade. În restul timpului vor fi temperaturi în general peste cele climatologic specifice lunii decembrie, iar cel mai cald va fi între 15 şi 17 decembrie, cu 6-12 grade ziua şi 0-5 grade noaptea, mediat regional.

În perioada 15 -19 decembrie va creşte probabilitatea pentru precipitaţii – predominant ploi la început, apoi şi lapoviţă sau ninsoare. În celelalte zile ale intervalului de referinţă, precipitaţii în general slabe vor fi posibile pe spaţii mici.

La munte, intervalul celor două săptămâni de prognoză va fi caracterizat de alternanţa perioadelor de vreme rece cu cele mai calde decât în mod obişnuit. Astfel, cel mai frig va fi în primele zile şi în perioada 18-20 decembrie când vor fi medii ale maximelor de minus 8- minus 2 grade şi ale minimelor de minus 15- minus 9 grade. În restul timpului se vor înregistra temperaturi uşor peste cele normale în această lună, cele mai ridicate valori fiind estimate între 15 şi 17 decembrie, cu 1-8 grade ziua şi minus 4 -4 grade noaptea, în medie.

La începutul intervalului, pe alocuri, vor fi ninsori slabe. În perioada 15 -19 decembrie va creşte probabilitatea pentru precipitaţii, la început mixte, apoi ninsori. În celelalte zile ale intervalului de referinţă, precipitaţii în general slabe vor fi posibile izolat. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Indicele ROBOR la trei luni a scăzut, astăzi, la 7,09%
Naţional miercuri, 18 iunie 2025, 11:56

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut, astăzi, la 7,09%

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, miercuri, la...

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut, astăzi, la 7,09%
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică atrage atenţia unui nou val de dezinformări pe internet
Naţional miercuri, 18 iunie 2025, 11:32

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică atrage atenţia unui nou val de dezinformări pe internet

Un nou val de dezinformări se rostogoleşte pe internet. De această dată se spune că ţara noastră ar urma să găzduiască milioane de...

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică atrage atenţia unui nou val de dezinformări pe internet
România prezentă la European Choir Games – Aarhus, Danemarca
Naţional miercuri, 18 iunie 2025, 11:02

România prezentă la European Choir Games – Aarhus, Danemarca

România va fi prezentă la cel mai important concurs de muzică corală din Europa. Corala „Ciprian Porumbescu” a Asociației „Sing...

România prezentă la European Choir Games – Aarhus, Danemarca
180.000 de joburi au fost postate pe iajob.ro în primul an de la lansare
Naţional miercuri, 18 iunie 2025, 10:12

180.000 de joburi au fost postate pe iajob.ro în primul an de la lansare

Peste 180.000 de joburi au fost disponibile, în primul an de la lansare, pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs.ro și...

180.000 de joburi au fost postate pe iajob.ro în primul an de la lansare
Naţional miercuri, 18 iunie 2025, 10:11

Este programată o grevă japoneză în unităţile de învăţământ, în bibliotecile centrale universitare şi în institutele de cercetare

Va fi grevă japoneză miercuri, fără afectarea activităţii în unităţile de învăţământ, în bibliotecile centrale universitare şi în...

Este programată o grevă japoneză în unităţile de învăţământ, în bibliotecile centrale universitare şi în institutele de cercetare
Naţional miercuri, 18 iunie 2025, 08:04

Consumatorii de energie electrică vulnerabili ar urma să primească şi retroactiv ajutorul care va fi oferit de stat după 1 iulie

Consumatorii de energie electrică vulnerabili ar urma să primească şi retroactiv ajutorul care va fi oferit de stat după 1 iulie, în...

Consumatorii de energie electrică vulnerabili ar urma să primească şi retroactiv ajutorul care va fi oferit de stat după 1 iulie
Naţional miercuri, 18 iunie 2025, 07:21

PSD, PNL, USR şi UDMR reiau negocierile atât pentru măsurile fiscale, cât şi pentru repartizarea ministerelor în viitorul guvern

PSD, PNL, USR şi UDMR reiau în această dimineaţă negocierile atât pentru măsurile fiscale, cât şi pentru repartizarea ministerelor în...

PSD, PNL, USR şi UDMR reiau negocierile atât pentru măsurile fiscale, cât şi pentru repartizarea ministerelor în viitorul guvern
Naţional miercuri, 18 iunie 2025, 07:20

MAE face demersuri pentru a acorda protecţie consulară cetăţenilor români din Israel

În contextul deteriorării accentuate a situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu şi al închiderii spaţiului aerian în mai multe ţări din...

MAE face demersuri pentru a acorda protecţie consulară cetăţenilor români din Israel