Ascultă Radio România Iași Live

Trenul Regal – călătorie simbolică la sărbătoarea naţională de 10 Mai; opriri la Ploieşti, Buzău, Brăila şi Galaţi

Trenul Regal – călătorie simbolică la sărbătoarea naţională de 10 Mai; opriri la Ploieşti, Buzău, Brăila şi Galaţi

Publicat de Andreea Drilea, 6 mai 2022, 07:07


Trenul Regal va face o călătorie simbolică la sărbătoarea naţională de 10 Mai şi va opri la Ploieşti, Buzău, Brăila şi Galaţi.

Potrivit unui comunicat al Casei Regale, transmis joi AGERPRES, Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, şi principele Radu, împreună cu principesa Sofia, vor sărbători de 10 Mai Ziua Regală şi Ziua Independenţei Naţionale, alături de locuitorii celor patru judeţe pe care le vor vizita.

Pe parcursul călătoriei, Familia Regală va fi alături de voluntari ai Crucii Roşii Române, ai Fundaţiei Regale Margareta a României, precum şi alături de elevi olimpici, de veterani Invictus şi de persoanele vârstnice şi copii beneficiari ai proiectelor umanitare, sociale, educaţionale şi culturale patronate de Majestatea Sa.

Trenul Regal va pleca din Gara Regală Băneasa, marţi, 10 Mai, la ora 11,00.

La ora 10,40, va avea loc un ceremonial militar pe peronul gării, la care îşi vor da concursul Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale şi militarii Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul.

* Prima oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Ploieşti Sud, la ora 12,10.

* A doua oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Buzău, la ora 13,31.

* cea de-a treia oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Brăila, la ora 15,24.

Ultima oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Galaţi, la ora 16,14.

Accesul publicului şi al presei este liber la toate aceste evenimente. După încheierea ceremonialului sosirii la Galaţi, Trenul Regal va putea fi vizitat de către public timp de două ore.

În ziua de 11 mai, Majestatea Sa Margareta, Alteţa Sa Regală Principele Radu şi Alteţa Sa Regală Principesa Sofia vor vizita în municipiul Galaţi sediul Crucii Roşii Române, de la ora 11,00, Centrul de zi pentru copii Sfântul Spiridon la ora 12,00 şi Combinatul siderurgic Liberty Galaţi la ora 13,00, mai informează Casa Regală. AGERPRES/FOTO Facebook

Etichete:
(UPDATE/AUDIO) Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu
Naţional duminică, 1 martie 2026, 18:11

(UPDATE/AUDIO) Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu

(UPDATE ora 10:45)  Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza...

(UPDATE/AUDIO) Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu
Nicuşor Dan: Prioritară în prezent e siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict; le transmit să rămână calmi
Naţional duminică, 1 martie 2026, 16:28

Nicuşor Dan: Prioritară în prezent e siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict; le transmit să rămână calmi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, într-un mesaj transmis pe Facebook, că România este în deplină siguranţă şi nu se află sub...

Nicuşor Dan: Prioritară în prezent e siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict; le transmit să rămână calmi
Dumitru Chisăliţă: Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de dolari/baril
Naţional duminică, 1 martie 2026, 16:12

Dumitru Chisăliţă: Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de dolari/baril

Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de...

Dumitru Chisăliţă: Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de dolari/baril
Începe o nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, în perioada 6-13 martie
Naţional duminică, 1 martie 2026, 12:15

Începe o nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, în perioada 6-13 martie

O nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis începe săptămâna viitoare, anunţă Ministerul Finanţelor. În perioada 6-13...

Începe o nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, în perioada 6-13 martie
Naţional duminică, 1 martie 2026, 09:51

Iaşi: Sistemul EES, extins la punctele de trecere a frontierei Albiţa, Bumbăta, Galaţi, Iaşi, Sculeni şi Brăila

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi a anunţat extinderea sistemului Entry/Exit (EES) la punctele de trecere a...

Iaşi: Sistemul EES, extins la punctele de trecere a frontierei Albiţa, Bumbăta, Galaţi, Iaşi, Sculeni şi Brăila
Naţional duminică, 1 martie 2026, 09:50

34 de zboruri anulate pe Aeroportul Otopeni, din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu

34 de zboruri spre şi dinspre cinci destinaţii au fost anulate duminică, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, din cauza...

34 de zboruri anulate pe Aeroportul Otopeni, din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu
Naţional sâmbătă, 28 februarie 2026, 12:58

MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite orice călătorie în Statul Israel

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că, în contextul recentelor evoluţii de securitate din Orientul Mijlociu, a ridicat nivelul...

MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite orice călătorie în Statul Israel
Naţional sâmbătă, 28 februarie 2026, 09:00

Toate punctele de frontieră din România vor aplica de luni noul sistem de intrare/ieşire al UE

De luni, la toate punctele de trecere a frontierei cu România se va aplica sistemul de intrare/ieşire al Uniunii Europene, care presupune...

Toate punctele de frontieră din România vor aplica de luni noul sistem de intrare/ieşire al UE