Ascultă Radio România Iași Live

Negocierile dintre PNL, PSD şi UDMR se apropie de final

Publicat de Gabriela Rotaru, 21 noiembrie 2021, 07:50

Negocierile dintre PNL, PSD şi UDMR se apropie de final, după ce ieri, cele trei partide au pus la punct acordul politic şi programul de guvernare.

În discuţii a mai rămas stabilirea formaţiunii care va da primul şef al executivului în sistemul de rotaţie al premierilor.

Cele trei formaţiuni au stabilit repartizarea portofoliilor în două variante. Dacă primul premier va fi social-democrat, PNL şi PSD vor deţine un număr egal de ministere, iar dacă primul şef al executivului va fi liberal, PNL va avea mai puţini miniştri. În ambele situaţii, UDMR ar urma să-şi păstreze aceleaşi ministere.

Nicolae Ciucă, propunerea liberalilor pentru funcţia de şef al executivului: Rămânem în coaliţie cu toate partidele care au fost astăzi la negocieri. Nu mai este niciun minister în dispută, în momentul de faţă.

Cele trei partide au finalizat acordul politic şi programul de guvernare. Potrivit PNL, acestea nu prevăd majorări de taxe, dar prevăd desfiinţarea Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, până pe 31 martie. Programul conţine de asemenea pachetul social stabilit – a subliniat liderul social-democrat, Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu: Cel mai ambiţios proiect este faptul că vom avea şi pe lângă acest pachet social, din punctul nostru de vedere, foarte aşteptat, vom încerca să închidem şi cu 7% investiţii pe anul viitor – e o premieră pentru România.

UDMR spune că îşi va păstra Ministerele Dezvoltării, Mediului şi Sportului în ambele versiuni de executiv şi consideră că există surse de finanţare pentru măsurile cuprinse în programul comun de guvernare.

Kelemen Hunor, preşedintele UDMR: Dezvoltare, Mediu şi Sport – la noi. Dar sigur, în momentul în care noi vom semna acordul politic, atunci putem spune că s-a terminat această etapă a discuţiilor noastre. Până la această oră, eu cred că toată lumea a încercat şi încearcă în continuare să găsească soluţiile cele mai bune şi suntem aproape de a închide negocierile.

Kelemen Hunor a declarat că negocierile vor continua astăzi, iar acordul politic între PNL, PSD şi UDMR va fi semnat mâine dimineaţă. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:15

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar, inclusiv a examenelor de...

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar
Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere
Naţional vineri, 1 mai 2026, 11:22

Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere

Prețurile carburanților înregistrează o ușoară creștere față de zilele precedente, motorina depășind pragul de 9,3 lei pe litru în...

Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere
Lege promulgată/Părinţii copiilor cu Down sau tulburări din spectrul autist – consiliere decontată de stat
Naţional vineri, 1 mai 2026, 09:16

Lege promulgată/Părinţii copiilor cu Down sau tulburări din spectrul autist – consiliere decontată de stat

Părinţii ori tutorii legali ai copiilor cu sindrom Down sau cu tulburări din spectrul autist pot beneficia de servicii de consiliere psihologică,...

Lege promulgată/Părinţii copiilor cu Down sau tulburări din spectrul autist – consiliere decontată de stat
Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România (MApN)
Naţional vineri, 1 mai 2026, 07:53

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România (MApN)

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România, anunţă Ministerul...

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România (MApN)
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 18:30

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost adoptat în şedinţa de guvern de astăzi. Documentul introduce şi...

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:51

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă printr-un mecanism de finanţare temporară pentru a putea finaliza proiectele...

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:36

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale

Festivalul Internațional Grand Prix Nova lansează a doua ediție a concursului deSCRIS – debut pentru scenarii românești originale, scrise...

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 16:26

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti

Poliţia de Frontieră anunţă că, în perioada minivacanţei de 1 Mai şi Ziua Tineretului, a pregătit un dispozitiv adaptat dinamicii...

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti