Ascultă Radio România Iași Live

INS: Sporul natural negativ al populaţiei s-a dublat anul trecut

INS: Sporul natural negativ al populaţiei s-a dublat anul trecut

Publicat de , 10 februarie 2021, 10:14

Sporul natural negativ al populaţiei s-a dublat în anul 2020 faţă de anul 2019, cu un minus de 118.587 persoane faţă de 57.244 persoane, în condiţiile în care, numai în ultimele trei luni, sporul natural negativ a atins aproape valoarea din 2019, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), publicat miercuri.

Potrivit statisticii, în ultimele trei luni din 2020 sporul negativ a fost de 52.219 persoane.

Astfel, sporul natural negativ a crescut de aproape trei ori în luna decembrie 2020 faţă de cel din luna decembrie 2019, cu un minus de 20.259 persoane în ultima lună a anului trecut, faţă de un minus de 7.188 persoane în luna decembrie 2019.

Totodată, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu trei mai mic în luna decembrie 2020, decât cel înregistrat în luna decembrie 2019.

Potrivit statisticii, numărul născuţilor-vii înregistrat în luna decembrie 2020 a fost mai mare cu 433 comparativ cu aceeaşi lună din 2019. Numărul persoanelor care au decedat în luna decembrie 2020 a fost cu 13.504 mai mare faţă de luna decembrie 2019.

În luna decembrie 2020, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 18.072 persoane (9.857 bărbaţi şi 8.215 femei), iar în mediul rural decesul a 18.044 persoane (9.520 bărbaţi şi 8.524 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2019, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 7.138 persoane (4.150 bărbaţi şi 2.988 femei) în mediul urban şi cu 6.366 persoane (3.393 bărbaţi şi 2.973 femei) în mediul rural‘, se menţionează în comunicat.

Pe de altă parte, numărul căsătoriilor a fost, în luna decembrie 2020, cu 899 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent.

Conform INS, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna decembrie 2020 s-au pronunţat cu 135 divorţuri mai puţine decât în luna decembrie 2019.

Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul 2019 şi în cazul căsătoriilor care, începând cu luna martie, au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din 2019. Numărul naşterilor a scăzut în fiecare lună faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent dar, începând cu luna decembrie 2020, s-a înregistrat un număr mai mare de născuţi-vii faţă de luna corespunzătoare din anul 2019. Din luna februarie 2020, sporul natural negativ s-a accentuat lunar, faţă de aceeaşi lună din anul precedent‘, se mai spune în comunicat.

Potrivit datelor INS, în luna decembrie 2020 s-a înregistrat naşterea a 15.857 copii, cu 2.103 mai mulţi copii decât în luna noiembrie 2020.

Numărul deceselor înregistrate în luna decembrie 2020 a fost de 36.116 (19.377 bărbaţi şi 16.739 femei), cu 1.347 decese (661 bărbaţi şi 686 femei) mai multe decât în luna noiembrie 2020. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna decembrie 2020, a fost de 85 copii, în creştere cu 1 faţă de luna noiembrie 2020.

Comparaţia cu luna precedentă este afectată de faptul că înregistrările statistice ale fenomenelor demografice înregistrează un decalaj de la o lună la alta, din cauza faptului că există fenomene demografice produse în ultimele 4-5 zile ale lunii curente, care se înregistrează preponderent în luna următoare. De asemenea, fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluţie sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă şi înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie‘, se mai spune în comunicat.

În luna decembrie 2020, peste două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (15.389 decese, reprezentând 42,6% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 9.322 decese, reprezentând 25,8%, la persoanele de 70-79 ani) şi 6.772 decese (18,8%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (62 decese), 0-4 ani (98 decese) şi 20-29 ani (122 decese).

Sporul natural s-a menţinut negativ (-20.259) în luna decembrie 2020, numărul persoanelor decedate depăşind de 2,3 ori numărul născuţilor-vii.

Totodată, în luna decembrie 2020, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.453 căsătorii, cu 186 mai puţine decât în luna noiembrie 2020. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.245 în luna decembrie 2020, cu 258 mai multe decât în luna noiembrie 2020.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 08:26

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou, are cărui moaşte se găsesc în Catedrala Patriarhală din...

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou
Senatorii urmează să dezbată, în această săptămână, proiectul privind pregătirea populaţiei pentru apărare
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 07:29

Senatorii urmează să dezbată, în această săptămână, proiectul privind pregătirea populaţiei pentru apărare

Senatorii dezbat, săptămâna aceasta, proiectul de lege privind pregătirea populaţiei pentru apărare, care prevede că tinerii între 18 şi 35...

Senatorii urmează să dezbată, în această săptămână, proiectul privind pregătirea populaţiei pentru apărare
Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 07:19

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie este tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, care...

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social
Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 06:37

Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026

Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seara, la Digi 24, că TVA nu va creşte anul viitor şi nu vor creşte nici alte taxe şi a reafirmat...

Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 11:38

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, martir creştin din secolul al IV-lea. Peste 250.000 de români îi...

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 09:59

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM în primele 9 luni ale anului

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în primele 9 luni ale...

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM în primele 9 luni ale anului
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 08:59

Astăzi va fi sfințită pictura Catedralei Naționale

Doi patriarhi și alți 65 de ierarhi vor sluji la Sfințirea Picturii Catedralei Naționale. Catedrala Națională, sfințită în Anul Centenar al...

Astăzi va fi sfințită pictura Catedralei Naționale
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 08:53

Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă

Este cea mai lungă zi din an – România a trecut la ora de iarnă. Ceasurile au fost date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 a devenit ora...

Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă