Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO/FOTO) Microbuz răsturnat în județul Suceava. Două persoane au murit

(AUDIO/FOTO) Microbuz răsturnat în județul Suceava. Două persoane au murit

Publicat de Gabriela Rotaru, 13 ianuarie 2021, 10:30


Grav accident în această dimineață pe DN 17, în pasul Mestecăniș!

Un microbuz în care se aflau 8 persoane și care tracta o autoplatformă s-a răsturnat în curbele din trecătoarea montană.

În momentul în care autovehiculul s-a răsturnat pe partea dreaptă a sensului de mers, două persoane din interior au fost proiectate în afară și prinse sub greutatea microbuzului, pierzându-şi viaţa. Alte două persoane din microbuz au fost rănite, una dintre ele fiind transportată la spital.

La fața locului au intervenit pompierii, cu o autospecială de descarcerare, dar şi două echipaje ale ambulanței.

Polițiștii fac acum cercetări pentru a stabili cauzele accidentului, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată: ”Vorbim despre un microbuz care tracta o autoplatformă si care s-a răsturnat în Pasul Mestecăniș pe sensul de mers spre municipiul Vatra Dornei. Au intervenit colegii mei cu o autospecială pentru descarcerare si cu sprijinul a două echipaje de la Serviciul de Ambulantă Judetean. În mocrobuz se aflau 8 persoane, două dintre acestea au fost prinse sub microbuz si au fost extrase de către colegii mei, însă din nefericire medicul de la ambulanta SAJ a declarat decesul acestora, având leziuni incompatibile cu viața. Alte două persoane care erau constiente si cooperante au primit îngrijiri medicale, iar ulterior au fost transportate la spital pentru investigatii suplimentare si tratament de specialitate. Toate celelalte persoane au fost monitorizate însă nu au avut nevoie nici de îngrijiri medicale, nici de transport la o unitate spitalicească. Carosabilul este umed însă se circulă în conditii cât de cât de sigurantă. Colegii de la politie sunt la fata locului si vor investiga. Cu sigurantă vom afla care a fost cauza si împrejurările în care s-a produs acest eveniment”.

(Radio Iași/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Informare meteo: ploi moderate cantitativ, polei și ghețuș, intensificări ale vântului, răcire a vremii, ger
Prim plan joi, 29 ianuarie 2026, 10:11

Informare meteo: ploi moderate cantitativ, polei și ghețuș, intensificări ale vântului, răcire a vremii, ger

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 29-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

Informare meteo: ploi moderate cantitativ, polei și ghețuș, intensificări ale vântului, răcire a vremii, ger
Tribunalul Galaţi a aprobat modificarea Planului de restructurare al Liberty Galaţi
Prim plan joi, 29 ianuarie 2026, 09:26

Tribunalul Galaţi a aprobat modificarea Planului de restructurare al Liberty Galaţi

Modificarea Planului de restructurare al Liberty Galaţi, propusă de consorţiul administratorilor concordatari Euro Insol şi CITR, a fost...

Tribunalul Galaţi a aprobat modificarea Planului de restructurare al Liberty Galaţi
(AUDIO) Primăria Iași cere anularea scumpirii apei
Prim plan joi, 29 ianuarie 2026, 07:32

(AUDIO) Primăria Iași cere anularea scumpirii apei

Primăria Iaşi a depus o plângere la Asociația Regională a Serviciilor de Apă și Canalizare din localitate – ARSACIS – și a anunţat că...

(AUDIO) Primăria Iași cere anularea scumpirii apei
(AUDIO) Botoşani: Preşedintele CJ, Valeriu Iftime, ia în calcul o reducere cu 10% a numărului de funcţionari
Prim plan joi, 29 ianuarie 2026, 06:58

(AUDIO) Botoşani: Preşedintele CJ, Valeriu Iftime, ia în calcul o reducere cu 10% a numărului de funcţionari

Conducerea Consiliului Judeţean Botoşani ia în calcul concedierea, în perioada următoare, a cel puţin 10% din personalul instituţiei....

(AUDIO) Botoşani: Preşedintele CJ, Valeriu Iftime, ia în calcul o reducere cu 10% a numărului de funcţionari
Prim plan joi, 29 ianuarie 2026, 06:25

(VIDEO) Tren blocat pe linie în urma unui incendiu, tractat în gara Vaslui

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit în această dimineață, în jurul orei 04.40, pentru gestionarea unei situații de urgență la un...

(VIDEO) Tren blocat pe linie în urma unui incendiu, tractat în gara Vaslui
Prim plan miercuri, 28 ianuarie 2026, 12:42

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui se pregătesc pentru gerul de la final de săptămână

Autoritățile din Vaslui iau măsuri înaintea valului de ger anunțat pentru sfârșitul acestei săptămâni. Măsurile vizează pregătirea de...

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui se pregătesc pentru gerul de la final de săptămână
Prim plan miercuri, 28 ianuarie 2026, 12:09

(AUDIO) Legătura între localitatea Aroneanu – Aeroport și viitoarea A8 primește finanțare europeană

Șoseaua care va face legătura între localitatea Aroneanu – Aeroport și viitoarea Autostradă A8 va primi finanțare prin programul SAFE, a...

(AUDIO) Legătura între localitatea Aroneanu – Aeroport și viitoarea A8 primește finanțare europeană
Prim plan miercuri, 28 ianuarie 2026, 11:08

(AUDIO) Apa potabilă, sistată temporar în municipiul Pașcani

În municipiul Pașcani, furnizarea apei potabile este sistată până mâine dimineață la ora 6:00. Măsura a fost luată din cauza lucrărilor...

(AUDIO) Apa potabilă, sistată temporar în municipiul Pașcani