Ascultă Radio România Iași Live

Începe campania de vaccinare anti-COVID în România

Începe campania de vaccinare anti-COVID în România

Publicat de Andreea Drilea, 27 decembrie 2020, 07:09

Campania de vaccinare anti-COVID demarează duminică, fiind vizat, în prima fază, personalul medico-sanitar din toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus.

Acestea sunt:
* Institutul Naţional de Boli Infecţioase ‘Matei Balş’ Bucureşti
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Braşov
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase ‘Dr. Victor Babeş’ Bucureşti, inclusiv secţia externă modulară Pipera
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ‘Victor Babeş’ Craiova
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi
* Spitalul de Pneumoftiziologie ‘Dr. Nicolae Ruşdea’ Baia Mare
* Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Sfântul Ioan cel Nou’ din Suceava
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ‘Dr. Victor Babeş’ Timişoara, inclusiv secţia exterioară a acestui spital – secţia clinică de recuperare cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara.

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID au intrat în România vineri, pe cale terestră, prin Vama Nădlac 2, iar sâmbătă acestea au ajuns la centrul principal de stocare – Institutul ‘Cantacuzino’ din Bucureşti, de unde au fost distribuite în ţară.

Potrivit GCS, dozele de vaccin din prima tranşă – cele peste 3.000 de vaccinuri cu valoare de primă administrare – au fost alocate în funcţie de necesarul solicitat de fiecare dintre cele 10 spitale.

Astfel, la Braşov s-au solicitat 100 de doze; la Spitalul ”Matei Balş” Bucureşti – 600 de doze, iar la ”Victor Babeş” – 530; la Cluj – 375 doze; Constanţa – 170; Dolj – 90; Iaşi – 260; Baia Mare – 210; Suceava – 250; Timişoara – 450 de doze.

Şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, a anunţat vineri că în cadrul strategiei de vaccinare există trei etape.

‘Prima etapă este cea adresată personalului medical şi personalului din sistemul social. În etapa a doua este vaccinată populaţia la risc şi persoanele care definesc activităţi esenţiale şi în etapa a treia vorbim de vaccinarea populaţiei generale’, a explicat Gheorghiţă.

Prezent sâmbătă la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ‘Cantacuzino’, premierul Florin Cîţu a spus că, săptămânal, în România vor ajunge în jur de 140.000 de doze de vaccin.

‘Mâine (duminică – n.r.) începe campania de vaccinare oficială, primul vaccin se va face mâine. Am primit primele 10.000 de doze, iar săptămânal vom primi în jur de 140.000 de doze. România va avea în jur de 10 milioane de doze de vaccin. Şi, aşa cum am văzut că au mers lucrurile până acum, sunt sigur că vom avea o derulare a campaniei foarte bine pusă la punct. Vaccinarea în România este gratuită, nu este obligatorie’, a precizat prim-ministrul.

***
Pe baza contractului semnat de Comisia Europeană cu BioNTtech/Pfizer, România poate accesa peste 10 milioane de doze de vaccin. În plus, în acest moment, Comisia Europeană urmăreşte dezvoltarea unui portofoliu divers de vaccinuri candidate pe platforme diferite, astfel încât să crească şansele de a avea mai multe vaccinuri disponibile, după autorizarea de punere pe piaţă acordată de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

La începutul lunii ianuarie, EMA urmează să finalizeze evaluarea celui de-al doilea vaccin împotriva COVID-19, şi anume vaccinul dezvoltat de compania Moderna. Numărul de doze repartizat României din vaccinurile ce ar putea obţine recomandarea din partea EMA şi autorizarea din partea Comisiei Europene va fi stabilit în aceeaşi manieră în care s-a perfectat contractul cu primul producător al cărui produs a trecut deja de aceste trepte, a informat Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea.

Până în acest moment, Comisia Europeană a semnat contracte cu şase companii. În baza acestor contracte semnate şi în funcţie de ce vaccinuri vor fi, în continuare, recomandate de către EMA şi autorizate de către Comisia Europeană, România va putea accesa numărul de doze necesar pentru vaccinarea a 10,7 milioane de persoane, cu posibilitatea de suplimentare.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:31

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane atrage atenţia că aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit...

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:29

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ

Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ, potrivit celui mai recent Barometru realizat de INSCOP....

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:19

Campanie pentru un stil de viață sănătos

„Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine” este sloganul campaniei pe care o derulează Institutul Național de Sănătate Publică...

Campanie pentru un stil de viață sănătos
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 18:59

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG, care oferă protecţie împotriva meningitei...

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG