Ascultă Radio România Iași Live

Florin Cîţu, propunerea PNL pentru funcţia de premier

Florin Cîţu, propunerea PNL pentru funcţia de premier

Publicat de , 9 decembrie 2020, 19:37

UPDATE – Florin Cîţu, propus miercuri seara de liberali pentru funcţia de prim-ministru, a declarat că în perioada următoare obiectivul este formarea unei majorităţi parlamentare pentru ca România să aibă cât mai repede un guvern votat.

‘Vreau să le mulţumesc colegilor din PNL pentru încredere. Este o onoare această nominalizare şi, bineînţeles, în perioada următoare, obiectivul este să formăm această majoritate parlamentară pentru a avea cât mai repede un guvern votat. Este nevoie de un guvern cât mai repede‘, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL.


UPDATE –  Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că liberalii vor negocia cu USR PLUS, UDMR şi cu minorităţile naţionale pentru formarea unei majorităţi parlamentare, iar negocierile vor începe de joi.

‘În cadrul reuniunii Biroului Politic Naţional am stabilit partenerii posibili cu care negociem formarea unei majorităţi parlamentare pentru susţinerea Guvernului. Este vorba de USR PLUS, UDMR, de asemenea, vom purta discuţii şi negocieri şi cu grupul minorităţilor din Camera Deputaţilor. Există şansa de formare a unei majorităţi parlamentare. În baza rezultatelor pe care le avem în acest moment este indicată clar posibilitatea de formare a unei majorităţi. (…) Vor urma paşii de negociere începând de mâine (n.r. – joi)’, a spus Orban, la sediul PNL.

Preşedintele liberalilor a precizat că BPN al PNL a decis formarea unei echipe de negociere care va fi condusă de el şi de premierul propus.

Orban a indicat că echipa va negocia programul de guvernare, formula de Guvern şi va purta discuţii şi legate de Parlament. 


UPDATE –  Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că Biroul Politic Naţional al liberalilor a decis, cu o singură abţinere, ca Florin Cîţu să fie propus pentru funcţia de premier.

‘Cu o singură abţinere, Biroul Politic Naţional al PNL a decis ca propunerea noastră pentru funcţia de premier să fie Florin Cîţu‘, a spus Orban la sediul PNL.


Liberalii discută, miercuri, trei propuneri de premier, printre care se numără şi actualul prim-ministru interimar, Nicolae Ciucă, urmând ca preşedintele PNL, Ludovic Orban, să se consulte şi cu preşedintele Klaus Iohannis într-o întâlnire care va avea loc în aceeaşi zi, la ora 14,00, la Palatul Cotroceni.

Propunerea de premier a liberalilor va fi validată în şedinţa Biroului Politic Naţional de miercuri.

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan anunţa marţi seară că liberalii vor valida, miercuri, într-o şedinţă a Biroului Politic Naţional (BPN), propunerea de premier.

‘Vom valida seara, probabil în BPN, în jurul orei 19,00 sau 20,00, după ce la prânz vom sta de vorbă pe propuneri. (…) Toate numele sunt membri ai PNL, au fost membri ai PNL, vor fi membri ai PNL’, declara Rareş Bogdan la sediul partidului.

El spunea că Nicolae Ciucă, premierul interimar, este unul dintre numele luate în calcul pentru poziţia de premier.

Rareş Bogdan preciza că propunerile vor fi discutate şi cu preşedintele Klaus Iohannis.

‘Preşedintele (…) are ultimul cuvânt. Noi vom face propunerile şi domnia sa va alege, pentru că (viitorul premier – n.r.) va trebui să fie într-un parteneriat cu domnia sa şi, de asemenea, într-un parteneriat asumat cu PNL şi într-o colaborare permanentă cu USR PLUS şi UDMR’, mai preciza Rareş Bogdan.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă