Ascultă Radio România Iași Live

Manager SJU Suceava: Creşte numărul formelor severe şi foarte grave de COVID-19; medicamentele sunt insuficiente

Publicat de , 26 noiembrie 2020, 17:45

Formele medii, severe şi foarte grave de COVID-19 prezintă un trend crescător, iar cantitatea de medicamente pentru tratarea pacienţilor cu această patologie, trimisă în ultimul timp de Ministerul Sănătăţii, este insuficientă, a declarat în cadrul şedinţei deliberativului judeţean de joi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Alexandru Calancea.

Vedem o tendinţă de creştere a formelor medii, severe şi foarte grave în ultima perioadă. În ceea ce priveşte stocurile de materiale de protecţie şi dezinfectaţi, există un stoc strategic pentru două luni – două luni şi jumătate. Nu avem nicio problemă din punct de vedere al materialelor de protecţie şi al dezinfectanţilor şi avem o serie de comenzi în derulare. Referitor la medicamentele care se folosesc în tratamentul COVID-19 la nivelul Spitalului Judeţean Suceava, pot spune că avem un nivel satisfăcător, deoarece Ministerul Sănătăţii ne trimite o cantitate insuficientă în ultimul timp, pentru că ne confruntăm cu o creştere a cazurilor moderate, severe şi foarte grave. Noi facem referate o dată la trei – patru zile către minister, dar răspunsul dumnealor este în funcţie de cantitatea pe care reuşesc să o importe şi de modul cum repartizează în funcţie de zonele cu incidenţă foarte mare a acestor cazuri’, a spus Calancea.

Totodată, managerul SJU Suceava a spus că se confruntă şi cu lipsa medicilor.

La nivelul cadrelor medii am angajat un număr de 48 de asistente în ultima perioadă. Aici nu sunt probleme deosebite. La nivelul medicilor, deocamdată, ne confruntăm cu probleme pe specialitatea ATI, Infecţioase, Pneumologie, Medicină Internă. Avem un număr de 42 de posturi scoase la concurs. Din nefericire, doar doi medici s-au înscris pe posturile de ATI, un singur medic pe Pneumologie şi niciun medic pe boli infecţioase‘, a spus Calancea. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti
Regional joi, 26 martie 2026, 08:29

Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti

UPDATE – Depăşirea neregulamentară este cauza accidentului rutier soldat cu patru morţi şi trei răniţi care s-a produs, miercuri seara,...

Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti
Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere
Regional joi, 26 martie 2026, 06:24

Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere

Elevii de liceu care își doresc să urmeze o carieră în domeniul tehnic au la dispoziție, în această perioadă, o serie de oportunități de...

Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere
(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a
Regional joi, 26 martie 2026, 06:14

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a

A fost stabilit calendarul testărilor pentru înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2026-2027. Concursurile și evaluările dedicate elevilor...

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a
(AUDIO) Autoritățile din Vaslui pregătesc strategia pentru viitorul exercițiu financiar european
Regional miercuri, 25 martie 2026, 12:07

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui pregătesc strategia pentru viitorul exercițiu financiar european

Un amplu proces de consultare și planificare între autorități și mai multe instituții de profil se desfășoară, în această perioadă, în...

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui pregătesc strategia pentru viitorul exercițiu financiar european
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:55

(AUDIO) Consiliul Județean Iași funcționează cu personal redus, dar nu va face angajări

Consiliul Județean Iași funcționează cu o schemă de personal mult mai mică, în comparație cu instituțiile similare din țară, iar actul...

(AUDIO) Consiliul Județean Iași funcționează cu personal redus, dar nu va face angajări
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:31

Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate

O explozie urmată de un incendiu a avut loc miercuri dimineaţă într-un apartament din municipiul Bacău. Două persoane au suferit arsuri şi...

Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:13

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia

O femeie din Iaşi a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, după ce mai mulţi ani s-a dat drept...

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia
Regional miercuri, 25 martie 2026, 10:38

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate ieri, 24 martie, de către poliţiştii brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Iaşi...

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română