Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Managerul Spitalului de Boli Infecţioase, dr Carmen Dorobăţ, condamnată cu suspendare într-un dosar de luare de mită

Iaşi: Managerul Spitalului de Boli Infecţioase, dr Carmen Dorobăţ, condamnată cu suspendare într-un dosar de luare de mită

Publicat de Andreea Drilea, 20 noiembrie 2020, 16:55

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase ‘Sf.Parascheva’ din Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ, a fost condamnată, alături de soţul său, la închisoare cu suspendare într-un dosar de luare de mită.

Prin decizia pronunţată vineri de magistraţii Curţii de Apel Iaşi, într-un dosar de luare de mită din 2015, se menţine decizia din primă instanţă privind condamnarea la 3 ani de închisoare cu suspendare, însă majorează durata pedepsei complementare şi durata termenului de supraveghere. De asemenea, acesteia i se interzice exercitarea dreptului de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat.

‘Modifică dispoziţiile privind aplicarea pedepsei complementare inculpatei Dorobăţ Carmen Mihaela atât pe lângă fiecare pedeapsă principală, cât şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă, în sensul că interzice exercitarea dreptului de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat. Majorează durata pedepsei complementare aplicată atât pe lângă fiecare pedeapsă principală, cât şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă, la 5 ani. Majorează durata termenului de supraveghere, de la 3 ani, la 4 ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpata are obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de probaţiune Iaşi sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Înlătură dispoziţia privind deducerea duratei măsurilor preventive din durata pedepsei aplicate inculpatei Dorobăţ Carmen Mihaela. Constată că inculpata Dorobăţ Carmen Mihaela a fost reţinută, arestată preventiv şi arestată la domiciliu în prezenta cauză în perioada 30.01.2015 – 08.05.2015, inclusiv’, se precizează în pronunţarea postată pe portalul Curţii de Apel Iaşi.

În acelaşi dosar, soţul dr. Carmen Dorobăţ, prof.univ.dr. Gheorghe Dorobăţ, a fost condamnat iniţial la 2,3 ani de închisoare cu suspendare.

‘Modifică dispoziţia privind aplicarea pedepsei complementare inculpatului Dorobăţ Gheorghe pe lângă pedeapsă principală stabilită pentru infracţiunea de luare de mită în sensul că interzice exercitarea dreptului, respectiv dreptul de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat. Majorează durata pedepsei complementare aplicată atât pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de luare de mită, la 5 ani. Modifică dispoziţia privind aplicarea pedepsei accesorii inculpatului Dorobăţ Gheorghe pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de luare de mită în sensul că interzice exercitarea dreptului, respectiv dreptul de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat. (…) Aplică inculpatului Dorobăţ Gheorghe, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării (…) dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. Majorează durata termenului de supraveghere de la 3 ani, la 4 ani. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul are obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de probaţiune Iaşi sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate’, se menţionează în sentinţa publicată pe portalul Curţii de Apel Iaşi.

La sfârşitul lunii ianuarie 2015, şeful Catedrei de ‘Anestezie generală’ din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Gr. T. Popa’ Iaşi, Gheorghe Dorobăţ, a fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi de luare de mită.

Prof. univ.dr. Gheorghe Dorobăţ, care la acea vreme era şi şeful secţiei ATI din Spitalul de Neurochirurgie ‘Nicolae Oblu’, a intrat în atenţia procurorilor DNA după ce a primit, prin intermediul soţiei sale, prof. univ. dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase, suma de 2.000 de euro. Conform unui comunicat DNA, banii proveneau de la 20 de studenţi care au livrat câte 100 de euro în carnetele de student, pentru ca astfel să li se acorde nota 9 la disciplina ‘Anestezie Generală’, la un examen ce se desfăşura în aceeaşi zi.

Potrivit rechizitoriului DNA, mita a fost dată pentru că majoritatea celor 20 de studenţi nu obţinuseră nota de trecere la examenul practic, condiţie obligatorie pentru a fi primiţi să susţină, conform regulamentului, proba scrisă. Procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante. Ei au dispus, prin ordonanţă, schimbarea încadrării juridice în cazul dr. Carmen Dorobăţ de la trafic de influenţă în complicitate la luare de mită.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii
Prim plan joi, 26 martie 2026, 06:32

Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii

Guvernul urmează să modifice joi OUG nr. 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai...

Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii
Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere
Prim plan joi, 26 martie 2026, 06:24

Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere

Elevii de liceu care își doresc să urmeze o carieră în domeniul tehnic au la dispoziție, în această perioadă, o serie de oportunități de...

Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere
(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a
Prim plan joi, 26 martie 2026, 06:14

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a

A fost stabilit calendarul testărilor pentru înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2026-2027. Concursurile și evaluările dedicate elevilor...

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a
Curtea Constituţională a României dezbate sesizările AUR pe legile bugetului
Prim plan joi, 26 martie 2026, 06:12

Curtea Constituţională a României dezbate sesizările AUR pe legile bugetului

Curtea Constituţională a României dezbate, joi, sesizările AUR în legătură cu proiectele legilor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor...

Curtea Constituţională a României dezbate sesizările AUR pe legile bugetului
Prim plan miercuri, 25 martie 2026, 16:58

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul procesului de revizuire al Politicii de coeziune din bugetul multianual 2021-2027

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul...

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul procesului de revizuire al Politicii de coeziune din bugetul multianual 2021-2027
Prim plan miercuri, 25 martie 2026, 11:55

(AUDIO) Consiliul Județean Iași funcționează cu personal redus, dar nu va face angajări

Consiliul Județean Iași funcționează cu o schemă de personal mult mai mică, în comparație cu instituțiile similare din țară, iar actul...

(AUDIO) Consiliul Județean Iași funcționează cu personal redus, dar nu va face angajări
Prim plan miercuri, 25 martie 2026, 11:13

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia

O femeie din Iaşi a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, după ce mai mulţi ani s-a dat drept...

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia
Prim plan miercuri, 25 martie 2026, 10:38

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate ieri, 24 martie, de către poliţiştii brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Iaşi...

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română