Ascultă Radio România Iași Live

NEWS ALERT Magazinele se închid la ora 21. Toate școlile trec în online. Anunțul președintelui Klaus Iohannis

Publicat de , 5 noiembrie 2020, 19:22

UPDATE – Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că este nevoie de măsuri mai ferme pentru controlul pandemiei de COVID-19, subliniind că cele care au fost luate până în prezent nu mai sunt suficiente.

Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit, am avut şi astăzi mulţi, prea mulţi care au decedat şi trebuie să fim foarte realişti: sunt necesare măsuri ferme, măsuri mai ferme, pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan naţional, precum: şcolile să treacă toate în online, angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara, cel târziu la ora 21,00, circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată, petrecerile şi cele publice şi cele private trebuie interzise, târgurile şi pieţele trebuie închise, portul măştii trebuie să devină obligatoriu peste tot în ţară, în toate locurile publice şi la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior sau în exterior, portul măştii trebuie generalizat şi trebuie să fie obligatoriu, iar firmele şi autorităţile trebuie obligatoriu să îşi decaleze programul de funcţionare astfel încât şi transportul public să funcţioneze cu o încărcare mult mai mică, permiţând în acest fel distanţarea suficientă între persoane‘, a spus şeful statului, în deschiderea şedinţei de Guvern pe care o prezidează.

El a spus că autorităţile doresc să controleze răspândirea pandemiei de COVID-19, dar în acelaşi timp vor să dea şanse medicilor să trateze cazurile grave în spitale.

În acelaşi timp ne dorim să continue activităţile economice. Nu dorim să închidem economia românească, noi dorim să luăm măsuri prin care oamenii sunt protejaţi şi economia funcţionează în continuare şi da, vrem ca românii să îşi continue viaţa cât de mult se poate, apropiat de o viaţă normală, doar că nu suntem în condiţii normale, suntem în condiţii de pandemie şi nu putem să facem abstracţie de acest lucru‘, a subliniat Iohannis.

România a înregistrat, joi, un număr record de infectări cu noul coronavirus.

9.714 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 37.685 de teste la nivel naţional, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În ultimele 24 de ore, 121 de persoane au murit din cauza COVID-19, iar 1.014 pacienţi sunt internaţi în secţiile de Terapie Intensivă din ţară. 


UPDATE – Premierul Ludovic Orban a declarat că măsurile suplimentare pentru controlul pandemiei de COVID-19, anunţate de preşedintele Klaus Iohannis în deschiderea şedinţei de Guvern, vor fi aplicate de luni.

Măsurile prezentate de domnul preşedinte trebuie transpuse în hotărârea de guvern privind starea de alertă, în baza Legii 55 şi a actelor normative. Solicit ca să fie pregătite propunerile de modificare ce trebuie să treacă prin Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, să fie adoptate de Guvern. Domnule preşedinte, putem să luăm deciziile şi aplicabilitatea acestor decizii va fi de luni, pentru că trebuie să parcurgem toate procedurile legale de modificare a hotărârii de guvern. Într-un fel este şi bine ca să fie cunoscute mai înainte de a intra în vigoare‘, a afirmat Ludovic Orban, joi, în deschiderea şedinţei de Guvern, prezidate de şeful statului.

Orban le-a solicitat miniştrilor şi conducătorilor de instituţii ‘fermitate şi angajament maxim în transpunerea practică a acestor decizii’.

Este fundamental ca instituţiile să fie un exemplu şi să fie mobilizate la maxim în aplicarea acestor reglementări‘, a punctat Ludovic Orban. 


UPDATE – Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că este nevoie de măsuri mai ferme pentru controlul pandemiei de COVID-19.

Trebuie să fim foarte realişti: sunt necesare măsuri ferme, mai ferme, pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan naţional: şcolile să treacă toate în online, angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara, cel târziu la ora 21,00, circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată, petrecerile trebuie interzise, târgurile şi pieţele închise, portul măştii trebuie să fie obligatoriu peste tot în ţară‘, a spus şeful statului, în deschiderea şedinţei de Guvern pe care o prezidează. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)


UPDATE – Naţiunile puternice ţin la alegeri democratice chiar şi în condiţii de criză, a afirmat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, la începutul şedinţei de Guvern.

El s-a referit la alegerile parlamentare, programate în România pe data de 6 decembrie, şi a dat drept exemplu scrutinul prezidenţial desfăşurat recent în Statele Unite ale Americii, în contextul pandemiei de COVID-19.

Există multe discuţii în spaţiul public despre oportunitatea organizării alegerilor în pandemie. Eu vă spun foarte clar: democraţia nu poate fi pusă în paranteză. Democraţia trebuie garantată şi democraţia se garantează prin alegeri, prin alegeri libere şi naţiunile puternice ţin la alegeri democratice, chiar şi în condiţii de criză‘, a punctat şeful statului.

Klaus Iohannis a vorbit, în acest sens, despre ‘democraţiile consolidate’.

Acolo să ne uităm, la democraţiile consolidate, cu tradiţii vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegeri pe timp de criză. În Statele Unite, alegerile au avut loc în condiţiile în care au aproape 100.000 de cazuri noi în fiecare zi şi totuşi alegerile s-au organizat şi au avut o prezenţă record‘, a arătat el, subliniind că americanii au respectat, în acest context, regulile sanitare.

Mai mult, preşedintele a dat exemplul alegerilor din SUA ‘în noiembrie 1944, în plin război’. ‘Au ţinut să facă alegeri, fiindcă aşa trebuie în democraţie’, a detaliat Iohannis. Potrivit şefului statului, ‘aşa fac naţiunile puternice şi naţiunea română este o naţiune puternică’.

‘Vom trece împreună peste această criză’, a conchis preşedintele.

Iohannis a spus că, la parlamentare, campania electorală va fi una în ‘condiţii foarte speciale, foarte stricte’. ‘Urmează votul. Vă invit, domnule prim-ministru, onoraţi membri ai Guvernului, să vă implicaţi total pentru a garanta organizarea în cele mai bune condiţii a alegerilor şi în condiţii de siguranţă sanitară’, s-a adresat preşedintele membrilor Executivului. 


Şedinţa de Guvern prezidată de preşedintele Klaus Iohannis a început joi seara, la Palatul Victoria.

Şeful statului a ajuns la sediul Guvernului în jurul orei 19,00 şi înainte de a merge în sala de şedinţe a avut o discuţie cu premierul Ludovic Orban în biroul acestuia.

Este prima reuniune guvernamentală de la instalarea Guvernului Orban, în urmă cu un an de zile, la care participă Klaus Iohannis.

În şedinţa Executivului urmează să fie decise măsuri suplimentare de combatere a răspândirii infecţiilor cu COVID-19, având în vedere creşterea înregistrată în ultima perioadă a numărului de cazuri de contaminare cu noul coronavirus.

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/2116303665160508/UzpfSTExOTI3ODcyMTQzMTc1OTo1MjI4MTI3NDI3MjEzNTA0/?eid=ARCSGbwDuO1mkQd1MBoXHY7o41CX6_-jN9LniqTaRawGvZrOZxWEVJcbLHV_cSePzyTbJ7d8US67AfgU

Etichete:
METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:31

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane atrage atenţia că aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit...

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:29

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ

Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ, potrivit celui mai recent Barometru realizat de INSCOP....

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:19

Campanie pentru un stil de viață sănătos

„Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine” este sloganul campaniei pe care o derulează Institutul Național de Sănătate Publică...

Campanie pentru un stil de viață sănătos
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 18:59

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG, care oferă protecţie împotriva meningitei...

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG