Ascultă Radio România Iași Live

(FOTO) VASLUI: O persoană a fost găsită intoxicată cu fum

Publicat de Andreea Drilea, 14 septembrie 2020, 12:44

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru deblocarea ușii unui apartament din municipiul Vaslui, str. Traian, bloc 262.

Exista posibilitatea ca în interiorul apartamentului să se afle o persoană cu afecțiuni medicale.

„La sosirea echipajelor de intervenție, s-a constatat că geamurile apartamentului erau înnegrite de fum. Pompierii au pătruns în apartament după ce au deschis o fereastră, într-un dormitor fiind găsită căzută o persoană de sex feminin. Victima în vârstă aproximativ 80 ani a fost găsită asfixiată și în stare de inconștiență. Victima a fost scoasă din apartament și s-au început manevrele de resuscitare. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip B de la SAJ Vaslui. Din nefericire, organismul victimei nu a răspuns manevrelor de resuscitare, după aproximativ 65 minute fiind declarat decesul persoanei.” a declarat purtatorul de cuvant al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Cercetările privind cauzele și circumstanțele decesului sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.

(Radio Iaşi/Vasile Geles/FOTO Vasile Geles)

Etichete:
Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti
Prim plan vineri, 1 mai 2026, 07:43

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti

Poliţia de Frontieră anunţă că, în perioada minivacanţei de 1 Mai şi Ziua Tineretului, a pregătit un dispozitiv adaptat dinamicii...

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Prim plan joi, 30 aprilie 2026, 18:30

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost adoptat în şedinţa de guvern de astăzi. Documentul introduce şi...

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
(AUDIO) Manifestările de 1 Mai de la Iași, organizate de sindicatul Companiei de Transport Public
Prim plan joi, 30 aprilie 2026, 18:15

(AUDIO) Manifestările de 1 Mai de la Iași, organizate de sindicatul Companiei de Transport Public

Manifestările dedicate Zilei Internaționale a Muncii din acest an, la Iași, nu vor mai fi organizate de Primăria municipiului, a anunțat edilul...

(AUDIO) Manifestările de 1 Mai de la Iași, organizate de sindicatul Companiei de Transport Public
Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Prim plan joi, 30 aprilie 2026, 17:51

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă printr-un mecanism de finanţare temporară pentru a putea finaliza proiectele...

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Prim plan joi, 30 aprilie 2026, 17:49

Judeţul Bacău intră în stare de alertă în salubrizare

Judeţul Bacău intră în stare de alertă în salubrizare. Decizia a fost luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, întrucât...

Judeţul Bacău intră în stare de alertă în salubrizare
Prim plan joi, 30 aprilie 2026, 17:38

(AUDIO) Florin Bucșă este noul subprefect al județului Iași

Florin Bucșă a fost numit, începând de astăzi, subprefect al județului Iași. Acesta este președinte al organizației USR Pașcani și...

(AUDIO) Florin Bucșă este noul subprefect al județului Iași
Prim plan joi, 30 aprilie 2026, 17:36

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale

Festivalul Internațional Grand Prix Nova lansează a doua ediție a concursului deSCRIS – debut pentru scenarii românești originale, scrise...

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale
Prim plan joi, 30 aprilie 2026, 16:26