Ascultă Radio România Iași Live

SNMF: Legea carantinei transformă pacienţii şi medicii de familie în ‘victime’ ale lipsei de coerenţă legislativă

SNMF: Legea carantinei transformă pacienţii şi medicii de familie în ‘victime’ ale lipsei de coerenţă legislativă

Publicat de Andreea Drilea, 24 iulie 2020, 13:10

Legea carantinei şi izolării transformă pacienţii şi medicii de familie în ‘victime’ ale ‘lipsei de coerenţă’ legislativă, susţine Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), adăugând că sunt necesare ‘de urgenţă’ acte normative subsecvente pentru a clarifica situaţiile ‘susceptibile’ de a genera confuzie.

‘După mai mult de patru luni de pandemie COVID-19 în România, după două luni de stare de urgenţă şi două luni de stare de alertă, ne aflăm într-o situaţie alarmantă, inacceptabilă în ceea ce priveşte controlul răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2. Pentru a fi funcţională, nou-apăruta lege a carantinei necesită de urgenţă acte normative subsecvente, aplicabile pandemiei de COVID 19, care să clarifice situaţiile susceptibile de a genera confuzie şi a îngreuna activitatea personalului medical, dar şi situaţia populaţiei expusă pericolului de îmbolnăvire. (…) Solicităm revizuirea actualei legislaţii în regim de urgenţă, ţinând cont de recomandările medicilor practicieni! Drepturile şi siguranţa pacienţilor sunt mai presus de raţiuni politice!’, potrivit unui comunicat al SNMF, transmis, vineri, AGERPRES.

Organizaţia afirmă că, în toate aceste luni de urgenţă de sănătate publică, unele acte normative referitoare la controlul infecţiei cu SARS-CoV-2 au avut prevederi care s-au contrazis unele cu altele şi care nu au putut fi implementate.

În opinia SNMF, prevederile din noua lege care trebuie ‘urgent’ clarificate vizează parcursul pacienţilor identificaţi pozitivi la testare COVID şi care nu ajung să fie izolaţi conform legii; pacienţii COVID pozitiv simptomatici care refuză internarea despre care nu se ştie cine este medicul curant, cine stabileşte şi urmăreşte schema terapeutică, cine monitorizează pacientul, cum se eliberează concediu medical, deoarece este vorba de boală infecto-contagioasă de grup A pentru care medicul de familie nu poate elibera concediu medical pe cod 05, în lipsa unor documente doveditoare.

Alte aspecte menţionate de SNMF se referă la pacienţii COVID pozitiv asimptomatici care refuză internarea; situaţia colocatarilor gospodăriei contactului direct – conform actualei legi contactul direct se izolează, dar nu există precizări referitoare la ceilalţi membri ai familiei/gospodăriei unde acesta se izolează, dacă sunt obligaţi sau se pot carantina benevol şi dacă primesc concediu medical şi în baza cărui document; situaţia concediilor medicale pentru persoanele izolate/carantinate la domiciliu – conform noii legi a carantinei, pentru perioada 2 – 20 iulie, este nevoie de certificat emis de DSP pentru eliberarea concediului de carantină, însă unele DSP-uri refuză să elibereze astfel de documente.

Conform Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, necesită clarificare modalitatea de eliberare a concediilor medicale pentru pacienţii izolaţi în perioada când izolarea se realiza pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, dar care, conform noii legi, au nevoie tot de certificat de la DSP; accesul medicilor de familie la rezultatele pacienţilor testaţi, pentru a putea să comunice şi să emită recomandări în comunitate.

‘Toate aceste neclarităţi, împreună cu lipsa de colaborare a DSP-urilor (instituţii care reprezintă MS în teritoriu) cu medicii de familie, vor avea ca rezultat pierderea controlului răspândirii bolii şi imposibilitatea respectării drepturilor pacienţilor la concedii medicale pentru perioadele de carantină/izolare’, afirmă SNMF.

Potrivit sursei citate, concomitent cu aceste măsuri, trebuie asigurată respectarea de către populaţie a măsurilor de prevenire a răspândirii bolii.

‘Insistăm asupra importanţei consultării medicilor practicieni înainte de legiferarea unor acte normative pe care aceştia ar trebui să le aplice în practica de zi cu zi. S-a dat uitării faptul că, în urmă cu ani, atunci când rata vaccinării era mult sub limitele admise, situaţia a fost mult ameliorată prin implementarea recomandărilor făcute de reprezentanţi ai SNMF, care cunoşteau problemele reale legate de vaccinare. Societatea Naţională de Medicina Familiei atrage atenţia că este esenţial să existe proceduri clare de abordare a tuturor situaţiilor, să existe deschidere pentru adaptarea prevederilor atunci când o situaţie particulară impune acest lucru. În plus, este obligatoriu să se asigure căi de comunicare funcţionale între structurile implicate’, subliniază SNMF.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 10:23

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 02 mai, ora 10:00 – 03 mai, ora 10:00 Fenomene vizate și zone afectate: conform textului  ...

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână
Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:51

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora

România a recuperat aproape 351 de milioane de euro din fondurile iniţial suspendate prin cererea de plată numărul 3 din PNRR, însă pierde...

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora
Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:20

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte

Se circulă bine la această oră pe drumurile principale din ţară, spre după-amiază este de aşteptat ca drumurile între staţiuni de la mare...

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte
Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:15

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar, inclusiv a examenelor de...

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar
Naţional vineri, 1 mai 2026, 11:22

Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere

Prețurile carburanților înregistrează o ușoară creștere față de zilele precedente, motorina depășind pragul de 9,3 lei pe litru în...

Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere
Naţional vineri, 1 mai 2026, 09:16

Lege promulgată/Părinţii copiilor cu Down sau tulburări din spectrul autist – consiliere decontată de stat

Părinţii ori tutorii legali ai copiilor cu sindrom Down sau cu tulburări din spectrul autist pot beneficia de servicii de consiliere psihologică,...

Lege promulgată/Părinţii copiilor cu Down sau tulburări din spectrul autist – consiliere decontată de stat
Naţional vineri, 1 mai 2026, 07:53

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România (MApN)

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România, anunţă Ministerul...

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România (MApN)
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 18:30

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost adoptat în şedinţa de guvern de astăzi. Documentul introduce şi...

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public