Ascultă Radio România Iași Live

Ministrul sănătății a semnat ordinul prin care se reduce perioada de spitalizare pentru pacienții asimptomatici și cu forme ușoare de COVID-19

Ministrul sănătății a semnat ordinul prin care se reduce perioada de spitalizare pentru pacienții asimptomatici și cu forme ușoare de COVID-19

Publicat de Gabriela Rotaru, 23 iunie 2020, 14:04

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a semnat ordinul prin care pacienții cu COVID-19 asimptomatici cu testul de control negativ vor fi externați după 10 zile, fără a fi necesar să mai stea izolați, cei asimptomatici cu test pozitiv vor mai sta 4 zile izolați la domiciliu, iar cei asimptomatici cu factori de risc, precum și pacienții simptomatici care au forme ușoare vor ieși din spital tot după 10 zile, în lipsa febrei și ameliorarea simptomatologiei, pentru cel puțin 72 de ore.

Decizia ministrului Sănătății vine după ce în ultimele zile mai multe spitale din țară care tratează pacienți cu COVID-19 au ajuns aproape sau chiar au atins capacitatea maximă de internare.

Ordinul va fi trimis pentru publicare în Monitorul Oficial, după care va intra în vigoare.

Conform unui comunicat al Ministerului Sănătății, Nelu Tătaru a aprobat marți propunerea Comisiei de management clinic și epidemiologic al infectiei COVID a Ministerului Sănătății privind modificarea criteriilor de externare pentru pacienții cu afecțiunea COVID 19.

În acest sens, a fost aprobat Ordinul pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de Coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigură asistența medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I și în faza a II-a și a Listei cu spitalele de suport pentru pacienții testați pozitiv sau suspecți cu virusul SARS-CoV-2

Conform documentului, pacienții asimptomatici cu factori de risc, precum și pacienții simptomatici care au forme ușoare vor fi internați în spitale de faza 2 sau suport. Aceștia vor putea fi externați după minim 10 zile de internare în lipsa febrei și ameliorarea simptomatologiei, pentru cel puțin 72 ore. Testarea de control se va efectua în ziua 8 de la internare.

Pacienții asimptomatici care sunt pozitivi la testul de control vor putea fi externați după 10 zile, dacă medicul curant consideră oportun pe baza criteriilor clinice, cu condiția izolării la domiciliu până la împlinirea celor 14 zile ale perioadei de izolare care decurge de la momentul internării (respectiv 4 zile de la externare).

Pacienții asimptomatici care sunt negativi la testul de control vor putea fi externați după 10 zile, fără a fi necesară izolarea la domiciliu.

În cazul pacienților cu afecțiune renală care necesită dializă, aceștia vor fi mentinuți internați până la 14 zile în vederea asigurării accesului la dializă (procedură care nu poate fi efectuată în condiții de izolare la domiciliu).

Pacienții simptomatici cu forme medii sau severe vor rămâne în spitale faza 1 sau 2 care au în structură secţii de terapie intensivă sau în spitale suport, în cazul în care spitalele de fază 1 sau 2 nu au secţii de terapie intensivă.

Internarea trebuie să dureze cel puțin 14 zile de la debutul simptomelor, lipsa febrei pentru cel puțin 72 ore și ameliorarea simptomatologiei. Testarea de control se va efectua după îndeplinirea criteriilor mai sus menționate. Pacienții cu rezultat pozitiv la testul de control pot fi externați dacă medicul curant consideră oportun pe baza criteriilor clinice, cu indicații de izolare la domiciliu pentru o perioadă stabilită de medicul curant.

Personalul medical este obligat să utilizeze echipamentele individuale de protecţie (PPE) conform normelor în vigoare pentru toți pacienții care se adresează serviciilor medico-chirurgicale, adaptat în funcție de riscul manoperelor efectuate la pacient.

După externare, monitorizarea stării de sănătate a pacientului pe perioada izolării la domiciliu se face de către medicul de familie, zilnic, prin sistemul de telemedicină. Pentru pacienții care nu sunt înscriși pe lista unui medic de familie monitorizarea zilnică este efectuată de către Direcția de Sănătate Publică Județeană și a municipiului București.

Noile criterii de externate au fost fundamentate pe baza recomandărilor OMS și ECDC care nu mai condiționează externarea pacientului cu stare clinică bună după 2 teste negative succesive pentru probe recoltate la interval de 24 de ore. Există rapoarte care evidențiază că pacienții pot ramane pozitivi la RT-PCR timp de săptămâni sau chiar să alterneze un rezultat pozitiv după zile/săptămâni după unul negativ, evidențele preliminare sugerând că pacientul nu mai este infecțios, precizează sursa citată.

Etichete:
METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:31

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane atrage atenţia că aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit...

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:29

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ

Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ, potrivit celui mai recent Barometru realizat de INSCOP....

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:19

Campanie pentru un stil de viață sănătos

„Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine” este sloganul campaniei pe care o derulează Institutul Național de Sănătate Publică...

Campanie pentru un stil de viață sănătos
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 18:59

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG, care oferă protecţie împotriva meningitei...

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG