Ascultă Radio România Iași Live

Coronavirus: O nouă serie de măsuri de relaxare vor fi aplicate de luni în România

Coronavirus: O nouă serie de măsuri de relaxare vor fi aplicate de luni în România

Publicat de Andreea Drilea, 14 iunie 2020, 09:04

O nouă serie de măsuri de relaxare vor fi aplicate de luni pe teritoriul României, între acestea numărându-se deschiderea mall-urilor, cu excepţia restaurantelor, cafenelelor, locurilor de joacă, sălilor de jocuri şi cinematografelor situate în interiorul acestora, precum şi deschiderea piscinelor exterioare şi a sălilor de sport/fitness.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, joi, o hotărâre prin care propune Guvernului măsurile de relaxare care se aplică începând din 15 iunie.

Hotărârea privind propunerea unor măsuri de relaxare necesare în contextul epidemiologic actual, aplicabile începând cu data de 15 iunie, precizează că se măreşte la 6 numărul de persoane care nu locuiesc împreună şi care pot participa la activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, respectiv ciclism, drumeţii, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătăţii, după caz, cu ministrul Tineretului şi Sportului, ministrul Mediului sau ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Evenimentele private în spaţii închise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 20 persoane. Evenimentele private în spaţii deschise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 50 persoane, prevede hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Creşte la 6 numărul de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii şi pot circula ori forma grupuri pietonale.

Vor fi reluate activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici. În interiorul centrelor comerciale nu se permite însă activitatea restaurantelor, cafenelelor sau altor asemenea localuri publice, cu excepţia celor dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe minime de doi metri între mese şi cel mult 4 persoane care nu sunt membri ai aceleiaşi familii la o masă, precum şi exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri şi a cinematografelor.

Se reia activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/ fitness, cu obligaţia respectării normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi al ministrului Sănătăţii.

Potrivit hotărârii, se reia activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear, cu obligaţia respectării normelor de prevenire stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii.

De asemenea, se permite desfăşurarea activităţilor în creşe, grădiniţe şi after-school-uri pe perioada vacanţei de vară, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi Cercetării, al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Muncii.

Joi, în şedinţa de guvern, premierul Ludovic Orban a anunţat că săptămâna viitoare va fi aprobată prelungirea stării de alertă după data de 16 iunie.

‘Decizia o vom lua la finalul perioadei pentru care am declarat stare de alertă prin hotărâre de guvern, cu aprobarea Parlamentului. Deci, vom avea şedinţa de guvern în care vom adopta hotărârea de guvern pentru prelungirea stării de alertă săptămâna viitoare, în prima şedinţă pe care o vom organiza. Se ştie că starea de alertă este instituită până-n data de 16 iunie inclusiv, obligaţia noastră este să adoptăm hotărârea de guvern de prelungire a stării de alertă până la expirarea perioadei. Adică, hotărârea de guvern va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de 16 iunie’, a explicat Ludovic Orban.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă