Ascultă Radio România Iași Live

INSP: Definiţiile de caz pentru COVID-19, actualizate

INSP: Definiţiile de caz pentru COVID-19, actualizate

Publicat de , 14 mai 2020, 15:28

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a actualizat, joi, definiţiile de caz pentru sindromul respirator acut cu noul coronavirus.

Potrivit INSP, prin caz suspect se înţelege:

* Orice persoană cu infecţie respiratorie acută – debut brusc cu cel puţin unul dintre următoarele simptome: tuse, febră, dificultate în respiraţie (scurtarea respiraţiei);

* Orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie;

* Orice persoană cu infecţie respiratorie acută severă (SARI) (febră sau istoric de febră, tuse şi dificultate în respiraţie (scurtarea respiraţiei) şi care necesită spitalizare peste noapte).

Un caz COVID-19 poate fi de origine comunitară sau asociat asistenţei medicale (IAAM), în funcţie de:

* numărul de zile anterioare datei debutului sau a confirmării în laborator, după data internării într-o unitate sanitară (spital, centru de dializă), centru rezidenţial de şedere prelungită (ziua 1);

* argumentele din investigaţia epidemiologică privind originea comunitară sau IAAM (apartenenţa cazului la focare de infecţii cu una sau alta dintre origini).

Pot exista următoarele situaţii:

*** Caz COVID-19 comunitar

* simptome prezente la internare sau debut în primele 48 de ore după internare;

* debut în zilele 3-7 după internare şi o suspiciune puternică de transmitere comunitară (apartenenţa la un focar de cazuri comunitare).

*** Caz COVID-19 asociat asistenţei medicale (IAAM)

* debut după 48 ore de la internare şi o suspiciune puternică de transmitere asociată asistenţei medicale;

* cazurile la personalul medico-sanitar şi auxiliar, dacă nu există argumente puternice în favoarea unei transmiteri comunitare.

Cazurile cu debut în primele 14 zile după externarea dintr-o unitate sanitară pot fi: IAAM, dacă debutul are loc în primele 48 de ore după externare; cu origine incertă, în cazul debutului la 3 – 14 zile după externare, dacă nu există argumente puternice în favoarea unei origini comunitare sau IAAM.

*** Caz confirmat este o persoană cu confirmare în laborator a infecţiei cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele şi simptomele clinice.

*** Contactul apropiat este definit ca:

* Persoana care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu o persoană confirmată cu COVID-19;

* Persoana care a avut contact fizic direct cu un caz confirmat cu COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);

* Persoana care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz confirmat cu COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşă);

* Persoana care a avut contact faţă în faţă cu un caz confirmat cu COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minim 15 minute;

* Persoana care s-a aflat în aceeaşi încăpere (ex. sală de clasă, sală de şedinţe, sală de aşteptare din spital) cu un caz confirmat cu COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;

* Persoana din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient confirmat cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient confirmat cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie.

*** Decesul la pacient confirmat cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 (ex. traumatism, hemoragie acută majoră, etc) şi la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală şi momentul decesului.

Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli preexistente (de ex. cancer, afecţiuni hematologice etc.) şi COVID-19 trebuie raportată ca şi cauză a decesului, independent de condiţiile medicale preexistente care se suspectează că au favorizat evoluţia severă a infectării cu noul coronavirus.

COVID-19 trebuie menţionată pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces, precizează INSP.

Institutul Naţional de Sănătate Publică vine şi cu recomandări de prioritizare a testării pentru COVID-19:

* Persoane simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar şi auxiliar, conform definiţiei de caz;

* Contacţi apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate;

* Pacienţi cu maximum 48 de ore înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienţi cu transplant de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice aflaţi în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant – 2 teste la 24 de ore interval;

* Pacienţi asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos, cu maximum 48 de ore înainte de internarea în spital;

În acest context, termenul de imunosupresie se referă la: chemoterapia citotoxică, agenţi biologici cu acţiune prelungită, imunoterapie celulară şi doze mari de glucocorticoizi, conform ghidului Societăţii Americane de Boli Infecţioase;

* Pacienţi oncologici asimptomatici aflaţi în curs de chimioterapie şi/sau radioterapie; pacienţi oncologici asimptomatici aflaţi în curs de chimioterapie – cu maximum 48 de ore înainte de fiecare cură, respectiv de fiecare prezentare la spital pentru monitorizare; pacienţi oncologici asimptomatici aflaţi în curs de radioterapie – înainte de prima şedinţă şi apoi la 14 zile, până la terminarea curei;

* Pacienţi oncologici asimptomatici înainte de intervenţii operatorii sau manevre invazive, cu maxim 48 de ore înaintea intervenţiei/manoperei;

* Pacienţi hemodializaţi asimptomatici – de 2 ori pe lună;

* Pacienţi hemodializaţi simptomatici;

* Persoane instituţionalizate asimptomatice – la internarea într-un centru rezidenţial sau la revenirea în centrul rezidenţial din familie/unitate sanitară;

* Persoane instituţionalizate simptomatice;

* Personalul de îngrijire din centre rezidenţiale – de 2 ori pe lună;

* Gravidele asimptomatice care se află în carantină / izolare la domiciliu sau au fost contact apropiat cu un caz confirmat – în ziua 14, dacă nu au devenit simptomatice;

* Personal medico-sanitar şi auxiliar asimptomatic contact direct cu un caz confirmat, în a 6-7 zi de la ultimul contact posibil infectant;

Modificarea contextului epidemiologic poate duce la revizuirea acestor recomandări, menţionează INSP.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:47

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare

Temperaturile vor fi, în general, apropiate de valorile obișnuite ale perioadei în următoarele 4 săptămâni, potrivit estimărilor...

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:28

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard

Ministerul Finanţelor a decis, astăzi, să menţină pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard, în...

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 11:20

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru...

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:33

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă

Curtea Militară de Apel Bucureşti începe, marţi, judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost...

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:12

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre

Oamenii aflaţi în nordul judeţului Tulcea au primit, azi-noapte, două mesaje de alertă, pe fondul atacurilor Rusiei împotriva Ucrainei....

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Naţional luni, 14 septembrie 2026, 06:21

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric

Piaţa carburanţilor rămâne tensionată, în condiţiile în care cotaţiile internaţionale ale barilului de petrol depăşesc, în continuare,...

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 08:43

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie

Premierul interimar Ilie Bolojan cere instalarea cât mai rapidă a unui nou guvern şi afirmă că primul pas pentru deblocare este desemnarea de...

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 08:35

Încep înscrierile pentru concursurile de directori de școli

Luni, 14 septembrie, începe perioada de înscriere pentru concursurile de directori și directori adjuncți în unități de învățământ...

Încep înscrierile pentru concursurile de directori de școli