Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: 223 decese de COVID-19 înregistrate în total la SJU, potrivit noului director medical al unităţii

Publicat de Gabriela Rotaru, 7 mai 2020, 18:29

Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Valeriu Gavriloci, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că numărul oficial al deceselor din cauza COVID-19, în unitatea medicală, este de 223, dintre care 37 din luna martie care apar în statistici ca suspecţi.

”În spaţiul public au circulat fel şi fel de cifre. Suntem autorizaţi să vă aducem la cunoştinţă cifrele oficiale. De la 1 mai au fost 18 decese. În luna aprilie, conform certificatierului de la morgă, au fost 149 de decese, iar în luna martie, pentru că vorbim de începutul pandemiei şi de nişte raportări care la vremea aceea nu erau foarte clar standardizate, confirmate de DSP, sunt 19 cazuri. La acestea se pot adăuga câteva cazuri. E vorba de cele decedate în UPU şi la Serviciul de Medicină Legală, în aprilie şi martie, dar cifrele nu se schimbă semnificativ. În martie se mai adaugă un număr de suspecţi, 37, aşa sunt ei în statistică, suspecţi. În luna aprilie nu mai vorbim de suspecţi”, a spus Gavrilovici.

Totodată, directorul medical a spus că, în prezent, capacitatea ATI este mai mare decât numărul pacienţilor în stare gravă care necesită ventilaţie mecanică.

”Dimineaţă aveam nouă pacienţi neventilaţi şi 12 pacienţi ventilaţi mecanic, pe 40 de paturi. Avem o rezervă de până la 25 de ventilatoare. Mâine trebuie să vină şi o ofertă de la primărie, de zece ventilatoare. Sunt şi ventilatoare portabile şi statice, cu capacităţi şi capabilităţi diferite. În orice caz, numărul de pacienţi care au nevoie de ventilaţie mecanică este mai mic decât disponibilul pe care spitalul îl are”, a spus Gavrilovici.

Referindu-se la ridicarea carantinei în municipiul Suceava, Gavrilovici este de părere că oraşul s-ar putea califica din punct de vedere epidemiologic pentru a fi luată această măsură, care, în opinia lui, ar fi benefică din punct de vedere psihologic pentru populaţie şi pentru personalul medical.

”Noi suntem pregătiţi pentru orice, inclusiv scenarii optimiste sau pesimiste. Misiunea noastră este să ne îndeplinim datoria în spital. Ridicarea carantinei este o chestiune favorabilă din punct de vedere psihologic atât pentru populaţia Sucevei, cât şi pentru cei care luptă în linia întâi, cum ziceţi dumneavoastră. O decizie aşa cum se va lua, favorabilă sperăm şi noi, sau nefavorabilă, nu este apanajul nostru. Noi suntem cu datele epidemiologice pe masă, sunt cifre, procente care vorbesc de la sine. Lucrurile s-au aşezat pe un trend descendent consolidat şi dacă se va ţine seama de lucrul acesta şi de alte date epidemiologice, care nu sunt în posesia noastră, ci a DSP, înclin că ne calificăm pentru ridicarea carantinei în Suceava”, a spus Gavrilovici. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti
Regional joi, 26 martie 2026, 08:29

Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti

UPDATE – Depăşirea neregulamentară este cauza accidentului rutier soldat cu patru morţi şi trei răniţi care s-a produs, miercuri seara,...

Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti
Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere
Regional joi, 26 martie 2026, 06:24

Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere

Elevii de liceu care își doresc să urmeze o carieră în domeniul tehnic au la dispoziție, în această perioadă, o serie de oportunități de...

Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere
(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a
Regional joi, 26 martie 2026, 06:14

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a

A fost stabilit calendarul testărilor pentru înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2026-2027. Concursurile și evaluările dedicate elevilor...

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a
(AUDIO) Autoritățile din Vaslui pregătesc strategia pentru viitorul exercițiu financiar european
Regional miercuri, 25 martie 2026, 12:07

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui pregătesc strategia pentru viitorul exercițiu financiar european

Un amplu proces de consultare și planificare între autorități și mai multe instituții de profil se desfășoară, în această perioadă, în...

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui pregătesc strategia pentru viitorul exercițiu financiar european
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:55

(AUDIO) Consiliul Județean Iași funcționează cu personal redus, dar nu va face angajări

Consiliul Județean Iași funcționează cu o schemă de personal mult mai mică, în comparație cu instituțiile similare din țară, iar actul...

(AUDIO) Consiliul Județean Iași funcționează cu personal redus, dar nu va face angajări
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:31

Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate

O explozie urmată de un incendiu a avut loc miercuri dimineaţă într-un apartament din municipiul Bacău. Două persoane au suferit arsuri şi...

Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:13

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia

O femeie din Iaşi a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, după ce mai mulţi ani s-a dat drept...

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia
Regional miercuri, 25 martie 2026, 10:38

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate ieri, 24 martie, de către poliţiştii brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Iaşi...

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română