Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Noul spital din Fălticeni ar putea fi deschis pentru pacienţii cu COVID-19

Suceava: Noul spital din Fălticeni ar putea fi deschis pentru pacienţii cu COVID-19

Publicat de Andreea Drilea, 14 aprilie 2020, 11:33

Autorităţile sucevene vor folosi noul spital din Fălticeni pentru internarea pacienţilor cu COVID-19, în condiţiile în care se estimează o creştere a numărului de cazuri în următoarea perioadă, iar capacitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, de 1.200 de paturi, ar fi depăşită.

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a informat, marţi, că s-a deplasat la spitalul din Fălticeni, împreună cu coordonatorul SJU Suceava, secretarul de stat Ionel Oprea, pentru a analiza, cu directorul unităţii sanitare fălticenene, Vlad Morariu, şi epidemiologul Sergiu Sîngeorzan necesarul privind dotările şi echipamentele pentru funcţionarea la parametri normali.

Sursa citată a precizat că, în urma analizei privind circuitele funcţionale şi dotările actuale, s-a decis că se vor face toate demersurile instituţionale pentru alocarea sumelor necesare în vederea echipării spitalului fălticenean cu 250 de paturi şi dotările funcţionale aferente.

Potrivit prefectului, au fost demarate demersurile pentru alocarea fondurilor prioritar către această unitate medicală, pentru a se putea asigura funcţionarea la parametrii optimi din punct de vedere logistic, al protocoalelor specifice şi al fluxurilor epidemiologice.

Săptămâna trecută, primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, declara că noul spital din oraş, investiţie demarată în 1991, va fi dotat cu paturi şi echipamente pentru sterilizare şi ATI, până la începutul lunii viitoare.

El a spus că a primit de la Ministerul Sănătăţii suma de 4,35 milioane de lei, reprezentând circa 17% din necesarul pentru a finaliza investiţia, respectiv partea de dotări cu aparatură medicală şi mobilierul adecvat, iar municipalitatea va aloca 10% din această sumă pentru a urgenta deschiderea unităţii medicale, în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19.

‘E foarte puţin faţă de necesar, dar este un plus. Nu înţeleg de ce ne dau banii ăştia cu ţârâita, ori ne dau 4,3 milioane ori toată suma, lucrurile rămân la fel în ceea ce înseamnă termenul de deschidere. Nu putem deschide spitalul cu 4,3 milioane de lei. Pe lângă asta, ne-au cerut şi o cofinanţare de 10% (…) Ne-am asumat rolul în tot ceea ce înseamnă deschiderea acestui spital. Suntem o instituţie responsabilă, sunt un primar responsabil, avem un Consiliu Local responsabil şi am găsit resursa financiară să acoperim şi acest moft al Ministerului Sănătăţii, adică la cei 4,35 milioane de lei transmişi de la Bucureşti am pus şi noi de la Consiliul Local 435.000 de lei’, a spus Coman, adăugând că Primăria Fălticeni este partener şi vrea să deschidă spitalul.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 08:44

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Aproximativ 1.500.000 de români îşi...

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 08:30

Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută

Un urs a fost semnalat în suburbia Cioatele, aparținând orașului Negrești, în jurul orei 22.30. Locuitorii din zonă au primit un mesaj...

Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută
Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 07:25

Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea

O eroare de soft a sistemului de alarmare al Hidroelectrica a dus la transmiterea unei avertizări privind o deversare controlată de apă de la...

Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea
Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 07:15

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa invită amatorii de lectură la dosare secrete şi poezie, la Centrul...

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 13:04

Alexandru Rogobete a anunţat că luna viitoare va fi extinsă lista medicamentelor compensate

Ministerul Sănătăţii a pus în transparenţă decizională un proiect de ordonanţă care introduce reguli clare pentru conducerea instituţiilor...

Alexandru Rogobete a anunţat că luna viitoare va fi extinsă lista medicamentelor compensate
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 13:02

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire. De acest sprijin beneficiază...

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:21

Iaşi: Aproximativ 30 de câini au murit într-un incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Grajduri

Aproximativ 30 de câini au murit în urma unui incendiu izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la un adăpost de animale din comuna...

Iaşi: Aproximativ 30 de câini au murit într-un incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Grajduri
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:09

(AUDIO) Iași: Podurile peste Prut, esențiale pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova

Construirea podurilor peste Prut și realizarea inter-conectivității rutiere dintre România și Republica Moldova este esențială pentru...

(AUDIO) Iași: Podurile peste Prut, esențiale pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova