Ascultă Radio România Iași Live

Studiu al INSP. Ce au constatat specialiștii despre epidemia din România

Studiu al INSP. Ce au constatat specialiștii despre epidemia din România

Publicat de , 10 aprilie 2020, 17:46

Ponderea cazurilor de COVID-19 de import este ‘în continuă scădere’, iar infecţiile sunt în faza de transmitere locală şi încă nu există o situaţie epidemică extinsă, concluzionează Institutul Naţional de Sănătate Publică, în urma analizei cazurilor confirmate cu noul coronavirus, în perioada 26 februarie – 5 aprilie.

‘Ponderea cazurilor de import este în continuă scădere. Ponderea cazurilor fără link epidemiologic identificat este crescută în judeţele în care s-au înregistrat mai multe cazuri în ultima săptămână (Suceava, Bucureşti, Timiş şi Neamţ). Ponderea scăzută de probe pozitive arată că situaţia infecţiilor este în faza de transmitere locală şi încă nu există o situaţie epidemică extinsă. Fatalitatea ridicată în cadrul persoanelor în vârstă de peste 70 de ani cu boli cronice asociate este comparabilă cu cea înregistrată în celelalte ţări afectate. Decesele din aceste grupe de vârstă au fost înregistrate la persoane spitalizate sau aflate în centre de îngrijire sau dializă, ceea ce impune suplimentarea măsurilor de prevenire a infecţiei în aceste instituţii’, transmit autorii studiului.

Ei menţionează că detectarea de cazuri în toate grupele de vârstă, asociate cu transmiterea locală, impun ‘pentru următoarea perioadă menţinerea şi respectarea la nivel individual a măsurilor de distanţare socială’ pentru prevenirea răspândirii bolii.

Potrivit analizei, în perioada 26 februarie – 5 aprilie au fost confirmate 4.051 cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2, dintre care 181 decese.

‘Primul caz de infecţie confirmat a fost înregistrat în data de 26 februarie, iar în următoarele două săptămâni s-a menţinut caracterul sporadic al bolii, fiind confirmate câte 1-2 cazuri zilnic. Din 10 martie, numărul zilnic de cazuri confirmate urmează un trend ascendent, cu o medie de 55 de cazuri/zi în săptămâna 16 – 22 martie, 200 cazuri/zi în săptămâna 23 – 29 martie, ajungând la o medie de 300 cazuri/zi în ultima săptămână’, precizează INSP.

Evoluţia săptămânală a cazurilor confirmate a fost următoarea:

* între 26 februarie şi 1 martie s-au înregistrat 3 cazuri;

* 2 – 8 martie 12 cazuri;

* 9 – 15 martie 144 de cazuri;

* 16 – 22 martie 371 de cazuri;

* 23 – 29 martie 1.380 de cazuri;

* 30 martie – 5 aprilie 2.141 de cazuri.

În perioada 23 martie – 5 aprilie, rata incidenţei aparente la nivel naţional a fost de 18,24 cazuri la 100.000 de locuitori. Cea mai ridicată incidenţă aparentă s-a înregistrat în judeţul Suceava (peste 40 de cazuri la 100.000 de locuitori). Incidenţe cuprinse între 20 – 39 de cazuri la 100.000 de locuitori s-au înregistrat în Arad, Timiş, Hunedoara, Braşov, Covasna, Neamţ, Ilfov, Bucureşti, Ialomiţa.

În totalul cazurilor raportate s-a observat o ‘uşoară predominanţă’ a genului feminin (56% din total cazuri).

Conform INSP, cazurile confirmate sunt concentrate la vârstele adulte, 78% fiind înregistrate la persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 69 ani. Au fost înregistrate 127 cazuri la grupa de vârstă peste 80 de ani. Vârsta medie este de 47,6 ani, iar situaţia pe categorii de vârstă a fost următoarea:

* 0 – 9 ani: 2% din cazuri;

* 10 – 19 ani: 3% din cazuri;

* 20 – 29 ani: 8% din cazuri;

* 30 – 39 ani: 16% din cazuri;

* 40 – 49 ani: 27% din cazuri;

* 50 – 59 ani: 22 % din cazuri;

* 60 – 69 ani: 13% din cazuri;

* 70 – 79 ani: 7% din cazuri;

* peste 80 de ani: 3% din cazuri.

Până la data de 5 aprilie s-au înregistrat 181 de decese, iar vârsta medie a celor care au murit a fost de 66,6 ani.

‘Vârsta medie a deceselor este semnificativ mai mare decât vârsta medie a cazurilor. Toate cazurile soldate cu deces aveau boli cronice asociate. Cea mai tânără persoană decedată a avut 27 ani şi cea mai vârstnică 94 ani. S-a evidenţiat o predominanţă a deceselor în rândul bărbaţilor. Astfel, din totalul celor decedaţi, 63,5% au fost bărbaţi, iar raportul M/F în rândul celor decedaţi a fost de 1,74′, arată autorii cercetării.

Totodată, 41,1% din totalul cazurilor confirmate au fost înregistrate ca urmare a contactului apropiat cu persoane infectate sosite în România sau cu contacţii acestora.

Mai exact, în săptămâna 26 februarie – 1 martie, 67% din cazuri au fost persoane venite din străinătate, iar 33% au fost contacţii acestora. Între 2 şi 8 martie, 58% au fost persoane venite din străinătate, iar 42% contacţii acestora. În săptămâna 16 – 22 martie, 5% dintre cazuri s-au înregistrat în urma răspânidirii comunitare. Între 30 martie şi 5 aprilie, 2% din cazuri au fost persoane venite din străinătate, 30% contacţii acestora, 6% cazuri de distribuire comunitară, iar 62% au fost fără link identificat.

‘Din totalul de 4.051 de cazuri confirmate în această perioadă, 471 au fost înregistrate la persoane care au revenit în România din străinătate, ponderea cazurilor de import pentru întreaga perioadă analizată fiind de 11,6%. Ponderea cazurilor de import este în scădere în fiecare săptămână. Cea mai frecventă ţară de import a cazurilor rămâne Italia, urmată de Spania, Marea Britanie, Franţa şi Germania’, remarcă INSP.

16,3% din totalul cazurilor confirmate au fost înregistrate în rândul personalului sanitar. Primele cazuri confirmate în rândul personalului sanitar au apărut în săptămâna 9 – 15 martie.

În ultimele 14 zile din perioada studiată, media probelor pozitive pentru SARS-COV-2 a fost de 13%

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă