Ascultă Radio România Iași Live

Boloş: Stimulentul de risc medical va fi de 2.500 de lei brut;plata se va face începând cu drepturile salariale pe luna aprilie

Boloş: Stimulentul de risc medical va fi de 2.500 de lei brut;plata se va face începând cu drepturile salariale pe luna aprilie

Publicat de Andreea Drilea, 7 aprilie 2020, 10:20

Stimulentul de risc medical va fi în valoare de 2.500 de lei brut şi va fi acordat întregului personal medical care se ocupă de tratamentul bolnavilor de COVID-19, iar plata ar urma să se facă, probabil, începând cu drepturile salariale pe luna aprilie, a declarat, marţi, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

‘Guvernul României a aprobat ieri (luni, 6 aprilie 2020, n.r.) Ordonanţa cu cele cinci măsuri care urmează a fi decontate din fonduri europene. Una dintre cele mai aşteptate măsuri, care nu se referă doar la medici, ci la tot personalul medical care deserveşte în aceste zile şi se ocupă de tratamentul bolnavilor, este cea legată de stimulentul de risc. Acesta este în sumă brută de 2.500 de lei, din care se scade doar impozitul pe venit (10%, n.r.), fiind scutit de contribuţiile sociale. Am luat în calcul 75.000 de cadre medicale care ar urma să beneficieze de acest stimulent şi se acordă la personalul paramedical, personalul de la ambulanţe, asistenţii medicali, cu alte cuvinte tot personalul stabilit prin decizia conducătorului unităţii medicale care este implicat direct în tratamentul bolnavilor. Până la începutul lunii mai vom avea încheiate contractele de finanţare cu toţi cei care urmează să fie beneficiari. Urmează să stabilim în aceste zile mecanismul instituţional pe care îl vom derula, dar acest lucru se va întâmpla foarte rapid şi îl vom aduce la cunoştinţa celor interesaţi. Să stea liniştiţi din acest punct de vedere, pentru că, în curând, vom lansa public Ghidul solicitantului şi vom face cunoscute demersurile pentru decontare’, a spus Boloş, la Digi 24.

Acesta a menţionat că decontările pentru stimulentul de risc medical ar urma să fie efectuate odată cu scadenţa drepturilor salariale de pe luna aprilie.

‘Regula este aceeaşi, şi anume să se plăteşte întâi de toate de către angajator, adică de către unităţile medicale din bugetul de stat, din fondul unic de asigurări sociale de sănătate, urmând circuitul de decontare bine cunoscut şi pentru echipamentele medicale. Valoarea stimulentului este aceeaşi, adică 2.500 de lei brut pe lună, pentru tot personalul medical, pentru că este vorba despre asumarea aceluiaşi risc pe care îl au prin tratarea directă a pacienţilor infectaţi cui coronavirus. Decontările se fac pentru toate cheltuielile de la 1 februarie, dar fiindcă această categorie de cheltuială este aprobată abia de ieri, pentru plăţile care vor urma probabil că începând cu drepturile salariale pe luna aprilie, adică odată cu scadenţa drepturilor salariale de pe luna aprilie ar urma să intre în plată stimulentul de risc medical’, a explicat ministrul de resort.

Ministrul Fondurilor Europene a anunţat, luni seara, că Executivul a aprobat în şedinţă un pachet de cinci măsuri care urmează a fi decontate din fonduri europene şi care însumează 810 milioane de euro, respectiv 3,9 miliarde lei.

Prima măsură, pentru domeniul sănătăţii, este legată de echipamente medicale şi echipamente de protecţie medicală, iar cheltuielile care urmează să fie decontate sunt de 350 milioane de euro.

A doua măsură este legată de stimulentul de risc ce va fi acordat personalului medical implicat direct în tratarea bolnavilor infectaţi cu coronavirus Este vorba despre un număr estimat de 75.000 de cadre medicale şi o valoare lunară a acestui stimulent de 2.500 lei.

A treia măsură se referă la asistenţii sociali, 1.000 de asistenţi sociali şi comunitari, care vor oferi servicii de sprijin, de asistenţă la domiciliu, persoanelor vârstnice, celor de peste 65 ani, care în această perioadă se află în autoizolare.

Totodată, a patra măsură vizează şomajul tehnic, iar Guvernul a aprobat ca o parte din fondurile necesare să fie decontate din fonduri europene. Este vorba despre suma de 300 de milioane de euro, pentru moment, şi, pe măsură ce lucrurile înaintează şi vor fi reevaluate fondurile disponibile la nivelul Programului Operaţional Capital Uman, se va putea discuta şi despre o eventuală majorare a acestor fonduri.

Cea de-a cincea măsură face referire la la produsele de igienă corporală. Este vorba despre 170.000 de pachete ce urmează a fi distribuite celor care se află în carantină, copiilor de la casele de copii şi persoanelor vârstnice care se află în căminele de bătrâni.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 18:30

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost adoptat în şedinţa de guvern de astăzi. Documentul introduce şi...

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:51

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă printr-un mecanism de finanţare temporară pentru a putea finaliza proiectele...

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:36

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale

Festivalul Internațional Grand Prix Nova lansează a doua ediție a concursului deSCRIS – debut pentru scenarii românești originale, scrise...

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale
Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 16:26

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti

Poliţia de Frontieră anunţă că, în perioada minivacanţei de 1 Mai şi Ziua Tineretului, a pregătit un dispozitiv adaptat dinamicii...

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 14:01

Salvați Copiii România: Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale

Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale în trei spitale din București: Salvați Copiii...

Salvați Copiii România: Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 06:35

Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat urmează să fie adoptat astăzi de Guvern

Guvernul urmează să adopte, în şedinţa extraordinară de joi, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. Este vorba...

Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat urmează să fie adoptat astăzi de Guvern
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 06:03

Guvern: Numărul paturilor de spital va fi redus cu 14.000 în următorii 3 ani; gradul de ocupare actual e 60 % la pacienţii cronici

Numărul paturilor destinate spitalizării continue va fi redus cu 14.000, etapizat, pe parcursul următorilor trei ani, conform unei hotărâri...

Guvern: Numărul paturilor de spital va fi redus cu 14.000 în următorii 3 ani; gradul de ocupare actual e 60 % la pacienţii cronici
Naţional miercuri, 29 aprilie 2026, 18:52

Preşedintele Nicuşor Dan a precizat că sunt diferite scenarii posibile post-moţiune

PSD a făcut azi un apel pentru susţinerea moţiunii de cenzură, adresat în principal liberalilor care nu ar fi de acord să-l sprijine în...

Preşedintele Nicuşor Dan a precizat că sunt diferite scenarii posibile post-moţiune