Ascultă Radio România Iași Live

Galaţi: Municipalitatea are în derulare proiecte cu fonduri europene de aproximativ 700 milioane lei

Galaţi: Municipalitatea are în derulare proiecte cu fonduri europene de aproximativ 700 milioane lei

Publicat de , 13 ianuarie 2020, 14:28

Valoarea proiectelor cu fonduri europene aflate în derulare în municipiul Galaţi se ridică la suma de aproximativ 700 milioane lei, numai în 2019 fiind începute investiţii de aproape 160 milioane lei, informează luni, biroul de presă al Primăriei Galaţi.

Potrivit sursei citate, între lucrările importante derulate în 2019 se numără modernizarea Parcului ‘Mihai Eminescu’; regenerarea urbană în zona Colegiului Naţional ‘Mihail Kogălniceanu’; modernizarea intrării în oraş dinspre Tecuci, a trei străzi principale şi a zonei centrale; Piaţeta Florilor de Tei; strada Brăilei – tronsonul de la intrarea în oraş până la Păpădie; parcare şi parc în Cartierul Ţiglina 2.

Lucrări importante s-au derulat în interiorul a nouă cartiere în care s-au desfiinţat 307 garaje şi, în locul acestora, s-au amenajat 1.000 de locuri de parcare. La acestea se adaugă alte 500 de locuri de parcare noi în cadrul obiectivelor de investiţii.

Între lucrările începute în 2019 şi care se vor încheia anul acesta se află Plaja Dunărea, parcarea multietajată din cartierul Mazepa, pasajul Dunărea, staţia de epurare din cartierul ANL Dimitrie Cantemir, modernizarea străzii Domnească, modernizarea reţelei electrice de troleibuze.

La capitolul sănătate, pentru Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Sf. Ioan’, municipalitatea are două proiecte cu fonduri europene aflate în implementare, de aproximativ 5,5 milioane euro, pentru modernizare compartiment primire urgenţe şi ambulatoriu, la care se adaugă investiţii în valoare de peste 1,2 milioane euro făcute în 2019. Pentru Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie ‘Buna Vestire’ din Galaţi există un proiect de modernizare cu fonduri europene de peste 3,4 milioane euro, iar pentru Spitalul de Psihiatrie ‘Elisabeta Doamna’ municipalitatea derulează un proiect cu fonduri europene de peste 3 milioane euro, pentru reabilitarea, extinderea şi dotarea ambulatoriului de specialitate.

La capitolul transport, în 2019 au fost achiziţionate 40 de autobuze în valoare de 26.246.000 lei, 20 de minibuze noi în valoare de 6.238.000 lei, iar sistemul de e-ticketing, de peste 26 milioane lei, este în implementare. În plus, pentru anul viitor se doreşte achiziţionarea a 20 de autobuze hibrid.

Trei şcoli generale au fost modernizate cu fonduri europene, iar în 2020 viitor vor fi modernizate alte şcoli între care Liceul ‘Dunărea’ sau Şcoala 33.

Primăria are proiecte pentru 28 de locuri de joacă, din care zece vor fi noi şi alte 18 vor fi modernizate.

Referitor la pistele pentru biciclişti, la cei şapte kilometri realizaţi în anii precedenţi, în 2019 s-au adăugat 1,2 kilometri, realizaţi la intrarea în oraş dinspre Tecuci, plus alţi 3,4 kilometri pe strada Brăilei.

Între lucrările importante care demarează în 2020 se află proiectele de modernizare a axelor principale Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918; modernizarea liniilor tramvai şi a carosabilului străzilor Traian Vuia, Henri Coandă, Bld. George Coşbuc; proiectul de regenerare urbană care vizează fosta Uzina de Apă nr. 1- etapa I; drumul de centură, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Galaţi.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Investiție în educație: Biblioteca Școlii Gimnaziale Nr. 6 Suceava, transformată într-un spațiu modern de lectură
Regional sâmbătă, 7 februarie 2026, 08:55

Investiție în educație: Biblioteca Școlii Gimnaziale Nr. 6 Suceava, transformată într-un spațiu modern de lectură

Biblioteca Școlii Gimnaziale Nr. 6 din Suceava a fost modernizată și transformată într-un spațiu dedicat lecturii și studiului, adaptat...

Investiție în educație: Biblioteca Școlii Gimnaziale Nr. 6 Suceava, transformată într-un spațiu modern de lectură
DNA Suceava menține controlul judiciar în cazul fostului secretar general al PNL Botoșani, Ionuț Voicu
Regional vineri, 6 februarie 2026, 13:03

DNA Suceava menține controlul judiciar în cazul fostului secretar general al PNL Botoșani, Ionuț Voicu

Procurorii Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au decis menținerea măsurii controlului judiciar față de...

DNA Suceava menține controlul judiciar în cazul fostului secretar general al PNL Botoșani, Ionuț Voicu
Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava introduce un master dedicat inteligenţei artificiale şi roboticii sociale cu aplicaţii în sănătate
Regional vineri, 6 februarie 2026, 12:28

Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava introduce un master dedicat inteligenţei artificiale şi roboticii sociale cu aplicaţii în sănătate

Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava (USV) va include în programul de studii începând cu anul universitar 2026- 2027 un master...

Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava introduce un master dedicat inteligenţei artificiale şi roboticii sociale cu aplicaţii în sănătate
(AUDIO) Zeci de case inundate în județul Vrancea, pompierii intervin în mai multe localități
Regional vineri, 6 februarie 2026, 12:07

(AUDIO) Zeci de case inundate în județul Vrancea, pompierii intervin în mai multe localități

Pompierii din județul Vrancea intervin, în această dimineață, în mai multe localități, unde zeci de case au fost inundate în urma...

(AUDIO) Zeci de case inundate în județul Vrancea, pompierii intervin în mai multe localități
Regional vineri, 6 februarie 2026, 12:02

Suceava: Preşedintele CJ anunţă lansarea licitaţiei pentru noul terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare

Consiliul Judeţean Suceava a lansat procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia Terminalului 3 de la Aeroportul Internaţional...

Suceava: Preşedintele CJ anunţă lansarea licitaţiei pentru noul terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare
Regional vineri, 6 februarie 2026, 11:57

Vaslui: Noi cazuri de gripă aviară în judeţ

Membrii Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Vaslui s-au întâlnit, vineri, pentru stabilirea unor măsuri după confirmarea a patru...

Vaslui: Noi cazuri de gripă aviară în judeţ
Regional vineri, 6 februarie 2026, 11:13

Luna februarie la Ateneul din Iași: Protagoniști de renume și o premieră de excepție

Luna februarie la Ateneul Național din Iași se anunță a fi o celebrare a artei dramatice, aducând în fața publicului o selecție remarcabilă...

Luna februarie la Ateneul din Iași: Protagoniști de renume și o premieră de excepție
Regional vineri, 6 februarie 2026, 11:10

Vaslui: Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în MEDIA’ – derulată în judeţ de Centrul Europe Direct

Centrul de Informare Europe Direct Vaslui derulează în perioada februarie – iunie 2026 Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în...

Vaslui: Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în MEDIA’ – derulată în judeţ de Centrul Europe Direct