Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Trei răniţi, după ce un tren a lovit o maşină la Soloneţ

Suceava: Trei răniţi, după ce un tren a lovit o maşină la Soloneţ

Publicat de Gabriela Rotaru, 3 noiembrie 2019, 10:55

Trei persoane au fost rănite, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de tren la trecerea de cale ferată pe raza localităţii sucevene Soloneţ, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Trecerea de cale ferată unde s-a produs accidentul nu avea barieră cu semnale acustice şi luminoase, ci doar un indicator de semnalizare simplu (Crucea Sf. Andrei).

La faţa locului s-au deplasat pentru intervenţie şi acordarea de prim ajutor două autospeciale pentru descarcerare, două ambulanţe SMURD şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Una dintre cele trei persoane era încarcerată, a fost extrasă şi este conştientă.

Toate victimele, doi bărbaţi şi o femeie, prezintă multiple traumatisme, sunt evaluate medical şi urmează să fie transportate la spital.

Potrivit conductorului, trenul avea un singur vagon, în care se aflau zece călători. Niciunul nu a fost rănit.

Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Alertă de dronă în judeţul Tulcea
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 17:09

Alertă de dronă în judeţul Tulcea

UPDATE ora 17:00 – Astăzi, în jurul orei 15.00, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat un grup de...

Alertă de dronă în judeţul Tulcea
METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 15:31

Atenţionare de călătorie MAE/ Italia – Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

Atenţionare de călătorie MAE/ Italia – Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 14:34

(AUDIO) Iași: Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” încheie admiterea de toamnă cu toate locurile ocupate

Toate locurile scoase la concurs pentru admiterea din septembrie au fost ocupate la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”...

(AUDIO) Iași: Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” încheie admiterea de toamnă cu toate locurile ocupate
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 11:29

Preşedintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, audiat ca martor la DNA Iaşi în dosarul Bogos

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Ciprian Trifan, a fost prezent, joi dimineaţă, la sediul DNA Iaşi, unde a fost audiat în dosarul...

Preşedintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, audiat ca martor la DNA Iaşi în dosarul Bogos
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 11:27

Bacău: Alimentarea cu apă, întreruptă în mai multe zone. DN12A rămâne blocat

UPDATE 11:30 – Compania Regională de Apă Bacău a anunțat astăzi că lucrările de remediere a avariei produse la conducta magistrală de...

Bacău: Alimentarea cu apă, întreruptă în mai multe zone. DN12A rămâne blocat