Ascultă Radio România Iași Live

Legea privind extinderea atribuţiilor Poliţiei, promulgată

Legea privind extinderea atribuţiilor Poliţiei, promulgată
Foto: dav

Publicat de , 25 octombrie 2019, 16:29

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice.

Legea care prevede atribuţii extinse pentru Poliţie şi Jandarmerie a fost iniţiată de parlamentarii PSD Florin Iordache şi Carmen Dan.

Actul normativ a fost sesizat la CCR de USR şi PNL, însă Curtea a respins această sesizare.

Prin această lege, poliţiştii obţin atribuţii sporite în misiune. Prevederile legii includ şi amendarea celor care refuză să se legitimeze în faţa poliţiştilor.

Potrivit prevederilor, poliţiştii pot să solicite, în condiţiile legii, sprijinul populaţiei pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea şi conducerea la sediul poliţiei a persoanelor ce fac obiectul acestei măsuri, precum şi să solicite, în condiţiile legii, sprijinul populaţiei pentru asistarea la efectuarea unor acte procedurale.

Poliţistul este obligat sa permită persoanei, aflate în spaţiul public, împotriva căreia sunt folosite cătuşe sau alte mijloace de imobilizare, să adopte măsuri adecvate pentru acoperirea feţei şi a mijloacelor de imobilizare.

‘În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, poliţistul este îndreptăţit să utilizeze mijloace de constrângere constând în: forţa fizică, inclusiv aplicarea unor procedee de autoapărare sau imobilizare, cătuşe sau alte mijloace care permit imobilizarea membrelor superioare şi/ sau inferioare, denumite în continuare mijloace de imobilizare; mijloace neletale, arme, arme albe şi de foc, mijloace adecvate sau după caz vehicule pentru oprirea forţată, blocarea sau deschiderea unor vehicule ori spaţii închise în care se găsesc persoane şi bunuri ori pentru înlăturarea unor obstacole’, se mai arată în lege.

Poliţistul este îndreptăţit să avertizeze persoanele, prin mijloacele avute în dotare, să înceteze acţiunile ilegale şi să efectueze controlul corporal al persoanei legitimate şi, după caz, al bagajelor sau vehiculului utilizat de acesta numai în scopul: ridicării bunurilor supuse confiscării, interzise la deţinere, identificării şi ridicării unor arme, obiecte sau substanţe, ce pot fi folosite împotriva poliţistului, a altor persoane sau autovătămătoare.

De asemenea, dacă persoana legitimată sau condusă la sediul Poliţiei prezintă simptome vizibile care relevă necesitatea acordării asistenţei medicale de urgenţă, în cel mai scurt timp, poliţistul solicită serviciilor specializate acordarea acestei asistenţe.

Totodată, actul normativ mai prevede că poliţistul trebuie să avertizeze persoanele prin orice mijloace de comunicare să înceteze acţiunile ilegale, iar pentru pagubele produse prin faptele poliţistului de frontieră se angajează răspunderea statului.

Tot vineri, şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 179/2002 privind demilitarizarea unităţilor aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne şi a structurilor subordonate acestuia.

Legea prevede că ‘uniforma, însemnele distinctive, precum şi forma şi conţinutul documentului de legitimare pentru personalul militar din unităţile aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne şi din structurile subordonate acestuia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului’.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă