Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO/FOTO) Primii pelerini au sosit deja la Iași pentru Sfânta Parascheva

(AUDIO/FOTO) Primii pelerini au sosit deja la Iași pentru Sfânta Parascheva

Publicat de , 7 octombrie 2019, 18:28

La Iași, au început deja pregătirile pentru zilele oraşului.

Primii pelerini din Moldova şi Muntenia au sosit pentru a se închina la racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva.        

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, părintele Constantin Sturzu, a declarat că, anul acesta, pelerinii se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Spiridon, cunoscut drept tămăduitor şi milostiv cu cei aflaţi în suferinţă.

Vicarul administrativ al Episcopiei Iaşului, preotul Marian Timofte, a precizat că, şi în acest an, au fost pregătite ceaiuri şi pachete pentru pelerini, oferite de voluntarii angajaţi de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Cu ocazia Sărbătorilor Iaşului şi a hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, pietonalul va fi extins de la Prefectură până la clădirea Casei Modei din Iaşi, a afirmat astăzi, primarul Mihai Chirica.

Totodată, acesta a anunţat că, în premieră, vor fi montate mai multe ecrane cu leduri, astfel încât pelerinii aflaţi la rând, să poată urmări în direct secvenţe din curtea Catedralei Mitropolitane.

Mihai Chirica: 

Vicarul administrativ al Episcopiei Iaşului, preotul Marian Timofte, a subliniat că şantierul din jurul Catedralei s-a încheiat şi este pentru prima dată în ultimii 30 de ani, când la Sărbătorile Iaşului nu vor mai fi montate schele pe Catedrala Mitropolitană.

Preotul Marian Timofte:

Comandantul Brigăzii Mobile de Jandarmi de la Bacău, colonelul Ion Sandu, a anunţat că, la fel ca în anii precedenţi, toate efectivele Brigăzii vor fi prezente la Iaşi.

Colonelul Ion Sandu:

(Constantin Mihai, Radio Iaşi/FOTO Constantin Mihai)

Etichete:
Alertă de dronă în judeţul Tulcea
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 17:09

Alertă de dronă în judeţul Tulcea

UPDATE ora 17:00 – Astăzi, în jurul orei 15.00, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat un grup de...

Alertă de dronă în judeţul Tulcea
METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 15:31

Atenţionare de călătorie MAE/ Italia – Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

Atenţionare de călătorie MAE/ Italia – Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 14:34

(AUDIO) Iași: Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” încheie admiterea de toamnă cu toate locurile ocupate

Toate locurile scoase la concurs pentru admiterea din septembrie au fost ocupate la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”...

(AUDIO) Iași: Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” încheie admiterea de toamnă cu toate locurile ocupate
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 11:29

Preşedintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, audiat ca martor la DNA Iaşi în dosarul Bogos

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Ciprian Trifan, a fost prezent, joi dimineaţă, la sediul DNA Iaşi, unde a fost audiat în dosarul...

Preşedintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, audiat ca martor la DNA Iaşi în dosarul Bogos
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 11:27

Bacău: Alimentarea cu apă, întreruptă în mai multe zone. DN12A rămâne blocat

UPDATE 11:30 – Compania Regională de Apă Bacău a anunțat astăzi că lucrările de remediere a avariei produse la conducta magistrală de...

Bacău: Alimentarea cu apă, întreruptă în mai multe zone. DN12A rămâne blocat