Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Franţa: Luare de ostatici la o băcănie, în estul Parisului. Cel puțin două persoane au murit

Publicat de , 9 ianuarie 2015, 15:55 / actualizat: 9 ianuarie 2015, 17:48

UPDATE, ora 17:50 Francezul Amedy Coulibaly, un cunoscut islamist radical, în vârstă de 32 de ani, este presupusul autor al luării de ostatici de vineri dintr-o băcănie kosher din Paris şi este suspectat că a ucis joi o tânără poliţistă, la Montrouge, la periferia sudică a capitalei franceze, informează EFE.

Potrivit presei franceze, Coulibaly, un bărbat de culoare, a fost condamnat în 2010 la cinci ani de închisoare deoarece a încercat să înlesnească fuga islamistului Smain Ait Ali Belkacem, fost membru al Grupului Islamic Armat (GIA, organizaţie teroristă algeriană), care a comis un atentat în gara d’Orsay din Paris, în 1995, soldat cu 30 de răniţi.

Belkacem reprezintă legătura dintre Coulibaly şi Cherif Kouachi, cel mai mic dintre cei doi fraţi consideraţi presupuşii autori ai atentatului de miercuri împotriva săptămânalului satiric Charlie Hebdo. Cherif ar fi avut şi el legătură cu încercarea de a-l ajuta pe Belkacem să fugă, ba chiar a fost arestat pentru această faptă, însă ulterior a fost pus în libertate fără ca împotriva lui să fie formulate acuzaţii.

Ali Belkacem a fost condamnat în 2002 la închisoare pe viaţă pentru implicarea sa în atentatul din octombrie 1995. Potrivit France Presse, care citează surse apropiate dosarului, Chérif Kouachi şi Amedy Coulibaly au fost văzuţi împreună în 2010 în timp ce-l vizitau pe Djamel Beghal, un alt reprezentant al islamismului radical din Franţa.

Poliţia franceză a publicat vineri fotografia lui Coulibaly şi a iubitei acestuia, Hayat Boumeddiene, în vârstă de 26 de ani, pe care îi suspectează că au luat parte la atacul comis joi, în sudul Parisului, în care a fost împuşcată mortal o poliţistă. Totodată, potrivit poliţiei, Amedy Coulibaly ar fi implicat în luarea de ostatici de vineri de la un magazin care vinde produse evreieşti. Este posibil să fie înarmaţi şi sunt periculoşi, a avertizat poliţia franceză, care a cerut ajutorul cetăţenilor pentru a-i putea reţine.

Potrivit postului France Info, Coulibaly locuieşte în Fontenay-aux-Roses, nu departe de Montrouge, şi ‘se află sau s-a aflat’ în contact cu gruparea jihadistă numită ‘reţeaua din Buttes Chaumont’, în arondismentul al XIX-lea al Parisului, unde s-a radicalizat şi Cherif Kouachi. De altfel, Le Point.fr scrie că fraţii Koauchi şi Coulibaly ‘sunt cu toţii produsele aceleiaşi filiere jihadiste din Buttes-Chaumont’.

TF1 citează declaraţiile unui specialist în domeniul poliţiei şi al justiţiei, Christophe Moulin, care a spus că Coulibaly ar putea fi al treilea individ implicat în atentatul împotriva redacţiei Charlie Hebdo. Moulin vorbeşte chiar despre ‘o operaţiune concertată’.

În ceea ce o priveşte, Hayat Boumeddiene este partenera de viaţă a lui Coulibaly din 2010 şi a locuit în casa acestuia cât timp Coulibaly şi-a ispăşit pedeapsa cu închisoarea, informează Le Monde.

UPDATE, ora 15:50 Conform DPA, bărbatul care a luat ostaticii este înarmat cu două mitraliere. Potrivit AFP, unul dintre cei cinci ostatici, un angajat al magazinului, a reuşit să fugă.

‘Atacatorul de la Montrouge’ (periferia sudică a Parisului)’ este implicat în această luare de ostatici, a declarat o sursă apropiată dosarului, citată de AFP.Potrivit EFE, înainte de luarea de ostatici, suspectul s-a adresat poliţiştilor, cărora le-a spus: ‘Ştiţi deja cine sunt’, aparent o aluzie la acţiunea de joi din Montrouge, din sudul Parisului, în care a fost ucisă o poliţistă.

Străzile din apropierea băcăniei în care au fost luate ostatice cel puţin cinci persoane, conform mai multor surse concordante, au fost parţial evacuate. De asemenea, locuitorii din împrejurimi au primit instrucţiuni să nu-şi părăsească locuinţele.

Potrivit Le Parisien, poliţia încearcă să ia poziţii pe acoperişurile din jurul băcăniei kosher în care au fost luaţi ostaticii. Între timp, la solicitarea expresă a preşedintelui Francois Hollande, ministrul de interne Bernard Cazeneuve a ajuns la faţa locului.

Zeci de agenţi ai forţelor de ordine se află în zonă, care este survolată de un elicopter. Potrivit site-ului L’Humanite, un angajat al unui magazin situat la 200 de metri de locul luării de ostatici a descris pentru FranceTv info ‘o adevărată scenă de război’, cu ‘poliţişti peste tot’ şi ‘maşini care circulă în toate direcţiile’.

UPDATE, ora 15:20 Cel puţin doi oameni au murit vineri în schimbul de focuri şi în luarea de ostatici ce a urmat, la o băcănie kosher din Porte de Vincennes (în arondismentul XII din estul Parisului).

Un bărbat a luat ostatice mai multe persoane într-o băcănie din Pont de Vincennes, în estul Parisului, a informat astăzi postul de televiziune BFMTV, informează EFE.

Postul citat a adăugat că este posibil ca autorul luării de ostatici să fie aceeaşi persoană suspectată că a ucis joi o poliţistă. (Agerpres/ FOTO economica.net)

Etichete:
Tratatul ruso-american New START de dezarmare nucleară expiră astăzi
Internaţional joi, 5 februarie 2026, 10:07

Tratatul ruso-american New START de dezarmare nucleară expiră astăzi

Tratatul ruso-american New START de dezarmare nucleară expiră astăzi. Statele Unite şi Rusia au semnat tratatul în 2010 şi, în pofida mai...

Tratatul ruso-american New START de dezarmare nucleară expiră astăzi
Europenii încep negocierile cu Administraţia Trump privind minereurile rare
Internaţional miercuri, 4 februarie 2026, 06:59

Europenii încep negocierile cu Administraţia Trump privind minereurile rare

Europenii încep, astăzi, negocieri în Statele Unite în speranţa de a ajunge la un acord cu Administraţia Trump privind minereurile rare,...

Europenii încep negocierile cu Administraţia Trump privind minereurile rare
Spania va interzice accesul la reţelele sociale pentru copiii sub 16 ani
Internaţional marți, 3 februarie 2026, 11:47

Spania va interzice accesul la reţelele sociale pentru copiii sub 16 ani

Spania va interzice accesul minorilor sub 16 ani la reţelele sociale, iar platformele vor fi obligate să implementeze sisteme de verificare a...

Spania va interzice accesul la reţelele sociale pentru copiii sub 16 ani
GRAMMY 2026: Lista câştigătorilor la principalele categorii
Internaţional luni, 2 februarie 2026, 11:04

GRAMMY 2026: Lista câştigătorilor la principalele categorii

GRAMMY 2026: Lista câştigătorilor la principalele categorii Los Angeles, 2 feb /Agerpres/ – Prezentăm mai jos lista câştigătorilor...

GRAMMY 2026: Lista câştigătorilor la principalele categorii
Internaţional duminică, 1 februarie 2026, 07:42

Republica Moldova s-a confruntat timp de cinci ore cu o pană de curent

Pana de curent din Republica Moldova a durat cinci ore. Linia prin care este importată energia electrică din România via Ucraina şi regiunea...

Republica Moldova s-a confruntat timp de cinci ore cu o pană de curent
Internaţional sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 11:07

Executivul european a lansat luna aceasta nu mai puţin de 9 proceduri de infringement la adresa țării noastre

Comisia Europeană trimite România în faţa Curţii Europene de Justiţie pentru depozitele neconforme de deşeuri. Luna aceasta, executivul...

Executivul european a lansat luna aceasta nu mai puţin de 9 proceduri de infringement la adresa țării noastre
Internaţional miercuri, 28 ianuarie 2026, 06:15

#Ucraina: Doi morţi într-un atac rusesc în apropiere de Kiev

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte patru rănite într-un atac rusesc în apropiere de Kiev, a anunţat miercuri dimineaţă...

#Ucraina: Doi morţi într-un atac rusesc în apropiere de Kiev
Internaţional luni, 26 ianuarie 2026, 10:52

Grecia: Cel puţin trei morţi după o explozie la o fabrică de biscuiţi

Trei angajate ale unei fabrici de biscuiţi şi-au pierdut viaţa şi alte două persoane sunt date dispărute în urma unei explozii urmate de un...

Grecia: Cel puţin trei morţi după o explozie la o fabrică de biscuiţi