Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Ministrul Educaţiei a fost demis de premierul Dăncilă; ministrul Culturii – propus interimar 

(UPDATE) Ministrul Educaţiei a fost demis de premierul Dăncilă; ministrul Culturii – propus interimar 
Foto: dav

Publicat de , 2 august 2019, 14:04 / actualizat: 2 august 2019, 15:13

Ministrul demis al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat vineri că intenţia sa în cele afirmate la o emisiune televizată nu a fost să o acuze pe Alexandra Măceşan, fata dispărută în Caracal, sau pe părinţii ei de folosirea transportului ilicit, ci de a-i feri pe elevi de răufăcători.

Ea a precizat că a aflat de demiterea sa de la televizor şi că nu a vorbit cu Viorica Dăncilă după declaraţiile din seara precedentă.

‘Nu m-a căutat, din păcate. Eram aici, într-o şedinţă cu un consiliu al ministerului. Încercăm să rezolvăm nişte probleme curente pe care le aveam’, a spus Andronescu la Digi 24.

Andronescu a explicat că afirmaţia făcută joi seară la un post tv, potrivit căreia ea ar fi învăţat acasă să nu se urce în nicio maşină străină, ‘nu avea nicio legătură’ cu situaţia Alexandrei.

‘Intenţia mea era, ceea ce am şi spus de fapt, că dacă părinţii nu le spun, noi la şcoală avem obligaţia să-i ajutăm pe copii să se ferească de răufăcători. Acesta era mesajul meu. Din toamnă să generăm o campanie în şcoli să-i ferim de răufăcători pe cei pe care îi şcolim în şcolile noastre. Nu avea nicio legătură cu situaţia, decât să-i protejăm în perspectivă, pentru că faptul era împlinit. Nu asta era intenţia mea, de a o acuza cumva pe Alexandra sau pe părinţii ei. Un moment nu am gândit aşa. (…) Nu m-am oprit aici, în emisiune (…). Am continuat să spun: ‘Noi, în toamnă, va trebui să declanşăm o campanie în şcolile noastre pentru a-i învăţa pe copii să se protejeze”, a spus Andronescu la Digi24.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a demis-o pe Ecaterina Andronescu din funcţia de ministru al Educaţiei pentru declaraţiile ‘profund greşite’ făcute recent de aceasta într-o emisiune televizată.

‘Totuşi, eu am învăţat de acasă să nu mă urc în nicio maşină străină’, afirma Andronescu joi seară.

Prim-ministrul a precizat, într-o postare pe Facebook, că îl va propune pentru a prelua interimatul la Ministerul Educaţiei pe ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)


Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a demis-o, vineri, pe Ecaterina Andronescu din funcţia de ministru al Educaţiei, pentru declaraţiile ‘profund greşite’ făcute recent de aceasta într-o emisiune televizată.

Prim-ministrul a precizat, într-o postare pe Facebook, că îl va propune pentru a prelua interimatul la Ministerul Educaţiei pe ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz.

Redăm integral postarea:

„Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcția de Ministru al Educației pentru declarațiile profund greșite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate. Sunt afirmații care arată lipsă de înțelegere – punctual, a cazului de la Caracal și, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz și trafic de persoane – din partea doamnei Andronescu. Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziția Guvernului și care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc. Orice astfel de derapaj din partea membrilor Guvernului va fi, de acum înainte, sancționat în același mod. La fel cum voi denunța public orice acțiune sau declarație din partea oponenților politici, dacă vor încerca să profite electoral pe seama durerii pricinuite de ceea ce s-a întâmplat în Caracal. Pentru preluarea interimatului la Ministerul Educației îl voi propune pe domnul Valer-Daniel Breaz, actualul ministru al Culturii.” 

https://www.facebook.com/v.dancila/posts/614032172438356

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 18:30

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost adoptat în şedinţa de guvern de astăzi. Documentul introduce şi...

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:51

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă printr-un mecanism de finanţare temporară pentru a putea finaliza proiectele...

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:36

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale

Festivalul Internațional Grand Prix Nova lansează a doua ediție a concursului deSCRIS – debut pentru scenarii românești originale, scrise...

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale
Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 16:26

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti

Poliţia de Frontieră anunţă că, în perioada minivacanţei de 1 Mai şi Ziua Tineretului, a pregătit un dispozitiv adaptat dinamicii...

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 14:01

Salvați Copiii România: Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale

Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale în trei spitale din București: Salvați Copiii...

Salvați Copiii România: Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 06:35

Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat urmează să fie adoptat astăzi de Guvern

Guvernul urmează să adopte, în şedinţa extraordinară de joi, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. Este vorba...

Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat urmează să fie adoptat astăzi de Guvern
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 06:03

Guvern: Numărul paturilor de spital va fi redus cu 14.000 în următorii 3 ani; gradul de ocupare actual e 60 % la pacienţii cronici

Numărul paturilor destinate spitalizării continue va fi redus cu 14.000, etapizat, pe parcursul următorilor trei ani, conform unei hotărâri...

Guvern: Numărul paturilor de spital va fi redus cu 14.000 în următorii 3 ani; gradul de ocupare actual e 60 % la pacienţii cronici
Naţional miercuri, 29 aprilie 2026, 18:52

Preşedintele Nicuşor Dan a precizat că sunt diferite scenarii posibile post-moţiune

PSD a făcut azi un apel pentru susţinerea moţiunii de cenzură, adresat în principal liberalilor care nu ar fi de acord să-l sprijine în...

Preşedintele Nicuşor Dan a precizat că sunt diferite scenarii posibile post-moţiune