Ascultă Radio România Iași Live

DIICOT cere să preia ancheta în dosarul fetei dispărute în Caracal

DIICOT cere să preia ancheta în dosarul fetei dispărute în Caracal

Publicat de , 27 iulie 2019, 07:07

DIICOT Craiova a solicitat vineri Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt să preia ancheta în dosarul dispariţiei fetei de 15 ani din Caracal, pentru a-l reuni cu un dosar privind dispariţia unei alte adolescente de 18 ani.

DIICOT Craiova a avut în lucru al doilea dosar, însă spune că nu l-a identificat pe autor.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în data de 15 aprilie 2019, lucrătorii Postului de Poliţie Dioşti au fost sesizaţi de către o persoană de sex masculin din comuna Dioşti, satul Radomir, judeţul Dolj, cu privire la faptul că nepoata sa (Mihaela Luiza Melencu – n.r.), în vârstă de 18 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu către municipiul Caracal şi nu a mai revenit.

Pe 18 aprilie, Secţia 4 Poliţie Rurală Coşoveni a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, iar pe 30 mai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus declinarea dosarului către DIICOT – ST Craiova, în vederea efectuării de cercetări cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, având în vedere că bunicul fetei a fost contactat telefonic, în datele de 15 aprilie şi 19 aprilie, de către persoane necunoscute, care i-au comunicat că fata nu mai doreşte să se întoarcă acasă, fiind pe teritoriul Elveţiei.

Ulterior, în data de 6 iunie, DIICOT Craiova a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, raportat la împrejurările cauzei, la modul şi mijloacele de săvârşire, la datele personale ale victimei, la locul de unde fuseseră iniţiate apeluri telefonice către familia victimei, considerându-se că sunt indicii temeinice de recrutare a victimei prin răpire/constrângere în scopul exploatării sexuale.

DIICOT solicită acum ca dosarele privind dispariţia celor două fete să fie reunite.

La data de 26.07.2019, în baza art. 63 C.pr.pen. raportat la art. 43 – 45 C.pr.pen., cu aplicare art. 50 C.pr.pen. şi a art. 11 alin. 1 pct. 5 din OUG 78/2016, DIICOT – Craiova a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt declinarea competenţei de soluţionare a cauzei penale înregistrate la această unitate de parchet în vederea reunirii la cauza penală ce are ca obiect infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 210 C.p. alin.1 lit. a C.p., având în vedere faptul că, din datele obţinute de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal şi ulterior din surse publice, au rezultat indicii că între cauza penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi cauza penală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova există cazul de reunire prevăzut de art. 43 alin. 2 litera a C.pr.pen’, precizează DIICOT.

Procurorii de la DIICOT spun că ‘s-a constatat acelaşi modus operandi (răpire a unei persoane de sex feminin tânără, pieton ce apela la serviciile automobiliştilor ocazionali, inclusiv apeluri telefonice adresate membrilor familiei victimei prin care s-a încercat liniştirea lor sau inducerea unei piste false), precum şi împrejurările de timp şi de loc’.

DIICOT face precizarea că în dosarul dispariţiei fetei de 18 ani au fost efectuate cercetări cu privire la faptă, iar din datele existente până în prezent ‘nu a rezultat vreo bănuială rezonabilă cu privire la identitatea făptuitorilor’.

Alexandra Măceşanu, o fata de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut miercuri, după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină ‘la ocazie’.

Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla. Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei.

Modul în care au acţionat autorităţile în acest caz va fi analizat şi de procurori de la Serviciul de Îndrumare şi Control din cadrul Parchetului General, dar va fi şi în atenţia CSAT.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Mii de români şi-au petrecut minivacanţa de Rusalii în staţiunile de pe litoral
Naţional luni, 9 iunie 2025, 09:14

Mii de români şi-au petrecut minivacanţa de Rusalii în staţiunile de pe litoral

Mii de români au ales să petreacă minivacanţa de Rusalii în staţiunile de pe litoral,atraşi de vremea frumoasă şi de preţurile de început...

Mii de români şi-au petrecut minivacanţa de Rusalii în staţiunile de pe litoral
Ministerul Economiei pregăteşte o schemă de ajutor de stat de minimis destinată întreprinderilor din turism afectate de inundaţii la nivelul localităţii Praid
Naţional luni, 9 iunie 2025, 08:57

Ministerul Economiei pregăteşte o schemă de ajutor de stat de minimis destinată întreprinderilor din turism afectate de inundaţii la nivelul localităţii Praid

Ministerul Economiei pregăteşte o schemă de ajutor de stat de minimis destinată întreprinderilor din turism, inclusiv turism balnear şi...

Ministerul Economiei pregăteşte o schemă de ajutor de stat de minimis destinată întreprinderilor din turism afectate de inundaţii la nivelul localităţii Praid
Platformă online de verificare a posibilelor exproprieri
Naţional luni, 9 iunie 2025, 08:14

Platformă online de verificare a posibilelor exproprieri

Compania Națională de Investiții Rutiere a lansat o aplicație informatică prin care proprietarii de terenuri pot verifica dacă o viitoare...

Platformă online de verificare a posibilelor exproprieri
Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc Rusaliile
Naţional duminică, 8 iunie 2025, 09:00

Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc Rusaliile

Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc duminică Coborârea Duhului Sfânt asupra Apostolilor lui Iisus Hristos, sărbătoare numită...

Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc Rusaliile
Naţional duminică, 8 iunie 2025, 08:57

S-a prelungit starea de alertă la Praid pentru încă 30 de zile

S-a prelungit starea de alertă la Praid pentru încă 30 de zile, în urma inundării salinei de apele pârâului Corund. Prefectura a anunţat că...

S-a prelungit starea de alertă la Praid pentru încă 30 de zile
Naţional duminică, 8 iunie 2025, 08:53

De Rusalii, camioanele de peste 7,5 tone nu vor putea circula pe teritoriul Ungariei

De Rusalii, camioanele de peste 7,5 tone nu vor putea circula pe teritoriul Ungariei duminică, începând de diseară, de la ora 23:00, ora...

De Rusalii, camioanele de peste 7,5 tone nu vor putea circula pe teritoriul Ungariei
Naţional sâmbătă, 7 iunie 2025, 10:08

Valul de căldură se extinde

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 07-06-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 7 și 8...

Valul de căldură se extinde
Naţional sâmbătă, 7 iunie 2025, 09:50

Teleorman: Vagonul cisternă cu benzină, avariat după deraiere, este răcit de pompieri în contextul temperaturilor ridicate

UPDATE – Pompierii teleormăneni au anunţat că, în contextul temperaturilor ridicate, vor acţiona frecvent pentru răcirea vagonului...

Teleorman: Vagonul cisternă cu benzină, avariat după deraiere, este răcit de pompieri în contextul temperaturilor ridicate