Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Ţara Dornelor, a cincea destinaţie de ecoturism din România

Suceava: Ţara Dornelor, a cincea destinaţie de ecoturism din România

Publicat de , 18 iunie 2019, 17:30

Ţara Dornelor va deveni a cincea destinaţie de ecoturism din România şi singura de acest fel din Bucovina, a informat, marţi, Monica David, specialist în comunicare al Asociaţiei de Ecoturism Ţara Dornelor.

Potrivit acesteia, anunţul a fost făcut la manifestările prilejuite de sărbătorirea a 15 ani de activitate a Parcului Naţional Călimani de la sfârşitul săptămânii trecute.

Administraţia Parcului Naţional Călimani (APNC), împreună cu Asociaţia de Ecoturism Ţara Dornelor (AETD), a organizat sâmbătă Ziua Parcului Naţional Călimani, la Centrul de Vizitare din comuna suceveană Şaru Dornei, evenimentul fiind inclus în proiectul ‘Paşi mici către comunităţi verzi’ – programul Spaţii Verzi, finanţat de MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat, menţionează un comunicat de presă remis AGERPRES.

Cu această ocazie, directorul Parcului Naţional Călimani, Basarab Bîrlădeanu, într-un bilanţ al celor 15 ani de administraţie, a arătat că un număr de 1.800 de voluntari şi 35.000 de elevi au fost implicaţi în activităţi de educaţie-conştientizare-vizitare în cadrul APNC, iar 30.000 vizitatori au fost în Centrul de Vizitare şi 250.000 în Călimani.

Printre realizări, Bîrlădeanu a menţionat şi inventarierea a peste 2.000 de specii de plante şi animale, dar şi atragerea de fonduri europene în valoare de peste 2 milioane de euro prin proiecte elaborate şi derulate de echipa APNC, în colaborare cu ONG-uri şi universităţi de renume din ţară.

Bîrlădeanu a precizat că infrastructura Parcului include un centru de vizitare, două puncte de informare, cinci poteci tematice, o pepinieră educativă, o căsuţă tradiţională, cinci locuri de campare.

‘Ce ne dorim în continuare? O arie protejată veşnic verde, vie, în beneficiul ştiinţei, al comunităţilor locale şi al vizitatorilor (…) La aniversarea celor 15 ani de administraţie de Parc Naţional, noi, echipa APNC mulţumim RNP-Romsilva şi tuturor colaboratorilor noştri de plan local, regional şi naţional’, a spus Bîrlădeanu.

Cu ocazia evenimentului prilejuit de Ziua Parcului Naţional Călimani, s-au organizat concursuri tematice, precum Fire Starter, Wood Puzzle, Ghiceşte vârsta arborelui sau Decojit lemn cu beleuşul (unealtă din lemn şi fier folosită în trecut pentru decojirea lemnului), la care au participat 85 de concurenţi, cu vârste cuprinse 8 şi 15 ani.

Totodată, s-a inaugurat Poteca Educativă, prin organizarea de tururi ghidate pe tot parcursul zilei, care au dezvăluit informaţii despre formarea unei păduri şi despre specii de arbori precum pin, molid, plop, direct de la ghid sau prin intermediul panourilor cu informaţii accesibile prin scanarea unui QR-code.

A fost, de asemenea, inaugurată şi pepiniera educativă cu plantule de molid, iar elevi ai şcolilor gimnaziale Neagra-Şarului, Şaru Dornei şi Panaci au fost premiaţi pentru activitatea de plantare realizată pe 24 mai, în curtea Centrului de Vizitare al Parcului Naţional Călimani.

Ei sunt elevii care au făcut acei paşi mici, dar foarte importanţi, pentru comunităţile verzi de mâine. Pe durata a doi ani aceştia vor avea grijă de pepiniera de molid pentru ca, mai apoi, să facă transferul puieţilor ajunşi la maturitatea necesară într-un loc pe care îl doresc mai verde şi mai frumos.

La Ziua Parcului Naţional Călimani s-au organizat şi ture călare, de către partenerii evenimentului ‘Turism ecvestru-Călare prin Călimani’, dar şi ateliere de sculptură în lemn coordonate de artizanul local din Dorna Arini, profesorul Mihai Vleju.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:21

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC _La data de 12 noiembrie 2026,...

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC
Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:19

Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)

Şeful Biroului Vamal Constanţa şi inspectori vamali din acest judeţ, şeful inspecţiei fiscale din cadrul ANAF Bacău, directori de la Oil...

Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:01

METEO: Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1500 m, răcire accentuată a vremii

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 12-11-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1500 m, răcire accentuată a vremii
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 06:45

Începe ultima probă pentru funcţiile de directorî în învăţământul preuniversitar de stat

Candidaţii la funcţia de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat vor susţine începând de astăzi...

Începe ultima probă pentru funcţiile de directorî în învăţământul preuniversitar de stat
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali